Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
284 views
Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 1146/2021
L. nr. 213/2015: art. 4 alin. (1) lit. e), art. 15 alin. (2); NCPC: art. 425, art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 496 alin. (1); Legea nr. 554/2004: art. 20
Analizând actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.A., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea, în sensul că va anula Decizia nr. 2739/22.11.2016 emisă de pârâtul FGA şi va obliga pârâtul să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă, având în vedere considerentele ce urmează.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 2739/22.11.2016 emisă de intimat prin care a refuzat plata către reclamanta A. a sumei de 2.728,77 RON, cu consecinţa obligării FGA la plata sumei solicitate conform cererii de plată.
Instanţa de primă jurisdicţie a respins cererea formulată. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 2739/22.11.2016, FGA a refuzat plata integrală a sumei pretinse de reclamantă, de 2.728,77 RON, motivat de faptul că potrivit art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, FGA are obligaţia de plată doar până la un plafon de 450.000 RON pe creditor de asigurare, iar FGA a plătit deja reclamantei, în baza altor dosare de daună, diverse sume; iar, la acest moment, adunând aceste sume anterior plătite, rezultă că s-a atins plafonul de 450.000 RON.
Instanţa de fond analizând actul atacat a apreciat că pârâtul a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, în sensul că reclamanta reprezintă un unic creditor de asigurare al asigurătorului în faliment B., putând recupera suma maximă de 450.000 de RON din disponibilităţile Fondului. Instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu a negat dreptul reclamantei de a-i fi garantată plata despăgubirii din disponibilităţile Fondului, acesta fiind recunoscut prin plăţile efectuate până la momentul atingerii plafonului legal maxim.
Analizând criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate, având în vedere că instanţa de primă jurisdicţie a pronunţat o hotărâre cu respectarea prevederilor art. 425 din C. proc. civ., hotărârea atacată cuprinzând motivele care au stat la baza adoptării acesteia, nefiind motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei. De altfel, Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal acest motiv de casare nefiind invocate acele argumente care să susţină motivarea pe pct. 6 a recursului.
Înalta Curte reţine că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere că ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 29 din 02.03.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că:
„În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, prin creditor de asigurare se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.
În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţă de asigurare se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.
În interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte”.
Înalta Curte are în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 29/2020, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispoziţiilor care reglementează plafonul maxim de despăgubire:
157. Interpretarea prevederilor art. 15 alin. (2) din lege în sensul plafonării despăgubirii pe creditor de asigurare, afectează esenţial nu numai conţinutul obligaţiei legale de garanţie care incumbă Fondului de garantare a asiguraţilor, dar şi dreptul societăţii de asigurare de a fi despăgubită, în cazul fiecărui dosar de daună, ceea ce aduce atingere dispoziţiilor legale, în contextul în care finalitatea creării Fondului de garantare a fost aceea de a prelua riscurile din piaţă în scopul protejării creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, urmare a producerii unui risc asigurat.
158. În contextul dat, prezintă importanţă şi faptul că scopul înfiinţării Fondului de garantare, astfel cum este menţionat în cuprinsul expunerii de motive la Legea nr. 213/2015, este acela de „plată din disponibilităţile sale a despăgubirii/indemnizaţiilor rezultate din contractele de asigurare facultativă şi obligatorii în cazul insolvenţei unui asigurător”.
159. Instituirea plafonului legal de garantare pe creditor de asigurare nu se justifică nici din perspectiva protejării interesului public, având în vedere că se realizează o limitare a plăţilor către asigurătorii de răspundere facultativă care se adresează Fondului de garantare, ca urmare a subrogării în drepturile asiguraţilor, ceea ce conduce, în fapt, la defavorizarea persoanelor îndreptăţite la recuperarea prejudiciului.
160. În consecinţă, plafonul stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, priveşte fiecare creanţă deţinută de asigurătorul CASCO ca urmare a subrogării în numele persoanei asigurate sau a beneficiarului asigurării, iar nu întregul portofoliu de creanţe deţinute ca urmare a mai multor operaţiuni de subrogar.
Având în vedere decizia pronunţată de instanţa supremă, Înalta Curte constată că este dezlegată atât interpretarea cu privire la creditorul de asigurare, cât şi interpretarea cu privire la plafonul maxim admis pe creditor de asigurare, considerent pentru care văzând decizia emisă de intimatul-pârât, instanţa de recurs constată că a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, precum şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, motiv pentru care va fi anulată.
Înalta Curte va obliga intimatul-pârât să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă, cu privire la suma ce se solicită a fi plătită, fiind respinsă cererea de obligare a intimatului-pârât la plata sumei solicitate.
Înalta Curte va respinge cererea de plată a sumei solicitate de recurenta-reclamantă având în vedere faptul că intimatul-pârât a respins cererea reclamantei de plată reţinând că creditorul de asigurare a atins plafonul maxim de 450.000 RON, fără a analiza îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sumei de plată solicitate.
Or, Înalta Curte nu se poate pronunţa cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă, întrucât ar însemna să se substituie autorităţii publice care nu a analizat îndeplinirea tuturor condiţiilor legale pentru aprobarea unei astfel de cereri, având în vedere că autoritatea s-a limitat să constate că reclamanta a depăşit deja plafonul prevăzut de lege. În aceste condiţii, singura consecinţă admisibilă este aceea de obligare a autorităţii publice la reanalizarea cererii cu luarea în considerare a aspectelor tranşate în prezentul litigiu.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.A., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea, în sensul că va anula Decizia nr. 2739/22.11.2016 emisă de pârâtul FGA şi va obliga pârâtul să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă.
Sursa informației: www.scj.ro.
