Contestaţia privind tergiversarea procesului. Mijloc procedural particular, destinat să înlăture întârzierile ivite pe parcursul soluţionării cauzelor civile, de natură să afecteze termenul optim şi previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunţarea unei hotărâri definitive

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând contestaţia privind tergiversarea procesului, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:

Reglementările legale referitoare la contestaţia privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular, destinat să înlăture întârzierile ivite pe parcursul soluţionării cauzelor civile, de natură să afecteze termenul optim şi previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunţarea unei hotărâri definitive, chiar în condiţiile în care acest termen este variabil, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărei pricini.

Acest mijloc procedural nu reprezintă o cale de atac, ci un remediu circumscris scopului adoptării unor măsuri, în condiţiile prevăzute de lege, de natură a asigura respectarea dreptului părţilor la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil.

Conform art. 522 alin. (1) C. proc. civ., „Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată”.

Ceea ce caracterizează această instituţie juridică este pasivitatea instanţei de judecată care, deşi are la dispoziţie mijloacele legale pentru corijarea conduitelor procesuale necorespunzătoare ale părţilor sau ale altor participanţi la procedură, nu le aplică ori nesocoteşte ea însăşi anumite prevederi legale care-i impun îndeplinirea unui act de procedură într-un anumit termen.

Deşi situaţia de fapt descrisă de petentă se putea circumscrie ipotezei instituite de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.: „când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului”, din verificările efectuate din oficiu în sistemul de evidenţă informatizată al instanţei a rezultat că anterior soluţionării contestaţiei, hotărârea menţionată a fost motivată şi comunicată părţilor.

În raport de aceste aspecte expuse, Înalta Curte nu poate reţine ipoteza unei tergiversări a procesului, în accepţiunea dispoziţiilor legale anterior evocate, contestaţia formulate rămânând fără obiect, de vreme ce hotărârea pronunţată în dosar a fost redactată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de petenta A..

Sursa informației: www.scj.ro.