Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
119 views
Cu titlu preliminar, având în vedere modalitatea în care partea a înţeles să declare prezenta cale de atac, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanţă decizia Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, al cărui dispozitiv prevede că: „(…) dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti”.
Potrivit considerentelor aceleiaşi decizii „21. (…) acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. (…) 24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii”.
În evaluarea legalităţii recursului de faţă, se au în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerinţele de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, aceleaşi cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei constituţionale.
Recurenta susţine că instanţa în faţa căreia a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu ar fi avut prerogativa de a analiza condiţiile reglementate de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci atribuţiile erau limitate la analizarea aspectelor formale.
Critica este nefondată.
Deşi prin art. 146 lit. d) teza I din Constituţia României s-a conferit Curţii Constituţionale atribuţia exclusivă de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanţa de contencios constituţional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din acelaşi act normativ a stabilit în competenţa instanţei judecătoreşti verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a excepţiei.
Analiza de conţinut a dispoziţiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992 relevă împrejurarea că soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cade în sarcina instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1) – (3) din lege şi anume: dacă excepţia priveşte o lege sau o ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătura cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale, care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În acest context, Înalta Curte reţine că, în mod legal, s-a dispus prin încheierea din 4 aprilie 2023, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în ansamblul ei, precum şi a următoarelor dispoziţii din cuprinsul acestui act normativ: art. 1 alin. (2), art. 31 alin. (1) -sintagma generică „se determină de instanţa de judecată”, art. 31 alin. (1) teza „se face de către instanţa de judecată”, alin. (2) privind impunerea de taxe judiciare de timbru în căile de atac cu raportare la căile de atac (ordinare şi extraordinare, oricare ar fi, deci, inclusiv în incidente), art. 32, art. 34, art. 39 alin. (1), art. 39 teza „3 zile de la data comunicări taxei datorate”.
În cauza dedusă judecăţii, prin încheierea din 4 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie– secţia I civilă a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de petentă, justificat de faptul că partea nu a motivat relaţia de contrarietate între prevederile legale pretins a fi afectate de vicii de neconstituţionalitate şi dispoziţiile constituţionale ce ar fi, în opinia petentei, încălcate.
Or, din conţinutul cererilor depuse la 21 decembrie 2022 şi la 27 februarie 2023 sau al memoriului de recurs- chiar dacă au un număr considerabil de pagini- nu reies elemente concrete privind îndeplinirea condiţiei ce dă expresie cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, privind „legătura cu soluţionarea cauzei”.
Din această perspectivă, se impune o analiză concretă a circumstanţelor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textelor criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Din actele şi lucrările dosarului reiese că instanţa învestită cu soluţionarea recursului declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 163/R din 13 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă (dosar nr. x/2021) a stabilit în sarcina părţii obligaţia de a achita taxa de timbru în cuantum de 200 RON, conform dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin încheierea din 21 septembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi prin încheierea din 8 februarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererile de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, formulate de petenta A..
Drept urmare, faţă de temeiul de drept – art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013- în baza căruia a fost calculată taxa de timbru stabilită în sarcina recurentei, de motivele concrete ale respingerii cererilor de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, prefigurarea unei soluţii ce vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în ansamblul ei, precum şi a următoarelor dispoziţii din cuprinsul acestui act normativ [art. 1 alin. (2), art. 31 alin. (1) -sintagma generică „se determină de instanţa de judecată”, art. 31 alin. (1) teza „se face de către instanţa de judecată”, alin. .(2) privind impunerea de taxe judiciare de timbru în căile de atac cu raportare la căile de atac (ordinare şi extraordinare, oricare ar fi, deci, inclusiv în incidente), art. 32, art. 34, art. 39 alin. (1), art. 39 teza „3 zile de la data comunicări taxei datorate”] nu creează premisele aplicării directe a acestor norme în soluţionarea cererii.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
