Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
210 views
Examinând apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 188/F din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022(1011/2022), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
A. Astfel, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că situaţia de fapt a fost corect reţinută de procuror în cursul urmăririi penale, fiind astfel pe deplin aplicabile dispoziţiile procedurale referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei – art. 396 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen. – ce au fost reţinute de prima instanţă la soluţionarea prezentului conflict de drept penal.
B. În ceea ce priveşte criticile aduse de inculpatul A. prin care acesta a solicitat achitarea întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate, după cum se dezvolta în continuare.
Prealabil, instanţa de apel reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) din C. proc. pen., „După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului”, iar prin dispoziţiile art. 286 alin. (4) din C. proc. pen., „Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanţă, asupra actelor şi măsurilor procesuale şi formulează propuneri prin referat”. De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 56 alin. (3) din C. proc. pen., reţinem că infracţiunea de şantaj pentru care era cercetat numitul C. în Dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, urmărirea penală nu era obligatoriu a fi efectuată de către procuror.
Prin motivele de apel, apelantul-inculpat a susţinut că martorul denunţător din prezenta cauza, respectiv numitul B., în calitate de agent şef de poliţie, nu avea atribuţii de serviciu prin care să asigure luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de clientul inculpatului, client care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în Dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte cauza acuzaţiei, procurorul a menţionat expres că activitatea circumscrisă ilicitului penal imputată inculpatului A. a constat în aceea că, „[…] la data de 30.03.2022, a promis şi ulterior a dat agentului şef de poliţie B. din cadrul Poliţiei mun. Călăraşi – Biroul Investigaţii Criminale, suma de 2.000 RON, pentru ca acesta să efectueze acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv să asigure o situaţie favorabilă clientului său cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj […]”.
În aceste condiţii, reţinem că sunt nefondate criticile aduse de apărarea inculpatului A., câtă vreme cauza acuzaţiei nu s-a raportat la atribuţii de serviciu care ar fi vizat luarea, de către denunţător, a măsurii preventive a controlului judiciar – această măsura preventivă intrând, într-adevăr, în atribuţiile magistratului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi care supraveghea urmărirea penală efectuată de către organele de cercetare penală -, ci la asigurarea de către agentul şef de poliţie B. a unei situaţii favorabile numitului C., clientul inculpatului.
Or, după cum s-a menţionat supra, organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului [art. 306 alin. (3) din C. proc. pen..], fiind evident că asigurarea unei situaţii favorabile numitului C. viza efectuarea de către agentul de poliţie B. a unor acte contrare atribuţiilor sale de serviciu circumscrise textului de lege precitat. Aşadar, demersul infracţional urmărit de către inculpatul A. a fost acela ca martorul-denunţător, în referatul pe care l-ar fi întocmit şi înaintat procurorului care supraveghea urmărirea penală, să nu propună luarea măsurii arestării preventive, ci a măsurii preventive a controlului judiciar.
Edificatoare în acest sens sunt elementele de fapt ce se desprind
– atât din cuprinsul declaraţiei date în calitate de suspect de către A., acesta din urmă menţionând că, după ce „clientul meu a fost reţinut de poliţie”, „nu mi s-a spus dacă urmează să fie prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă”.
– cât şi cele din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiilor înregistrate în mediul ambiental de către martorul-denunţător, discuţii în care inculpatul i-a adus la cunoştinţă agentului de poliţie că doreşte pentru clientul său „control judiciar”, „să fie afară!”.
În aceste condiţii sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de dare de mită, câtă vreme denunţătorul ar fi putut conduce ancheta penală într-o asemenea manieră încât clientul inculpatului să fi beneficiat de o măsură preventivă mai blândă, prin formularea de propuneri în acest sens către Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
C. În ceea ce priveşte criticile aduse atât de procuror, cât şi de către inculpat relativ la individualizarea pedepselor.
Referitor la aceste critici, sub aspecte de netemeinicie, Înalta Curte reţine că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA a susţinut că pedeapsa aplicată nu reflectă gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea activităţii infracţionale şi consecinţele faptei, aceasta nefiind de natură să atingă scopul preventiv educativ, de exemplaritate al pedepsei.
Inculpatul A. a criticat sentinţa apelată, solicitând,
– în primul rând, în ceea ce priveşte pedeapsa principală, aplicarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., constând în existenţa unor împrejurări legate de fapta comisă care, în opinia acestuia, ar diminua gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului,
– în al doilea rând, în ceea ce priveşte pedeapsa complementară, pe de o parte, sub aspect de nelegalitate, greşita aplicare a acestei pedepse în temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen., infracţiunea de dare de mită neimpunând, în mod obligatoriu, aplicarea ei, astfel că nu puteau fi reţinute dispoziţiile alin. (2) ale art. 67 din C. pen., iar pe de altă parte, înlăturarea pedepsei complementare de interzicere a dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
– în al treilea rând, reducerea duratei termenului de supraveghere stabilit pentru suspendarea executării pedepsei la 2 ani.
Înalta Curte reaminteşte că tratamentul sancţionator urmăreşte constrângerea şi reeducarea celui care a comis fapte ce se circumscriu ilicitului penal, scopul fiind prevenirea comiterii unor noi infracţiuni prin formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Infracţiunea comisă de inculpat este una de corupţie având ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcţionarii publici a îndatoririlor de serviciu, iar un criteriu deosebit de important în prezenta cauză îl constituie calitatea sa de avocat şi faptul că, prin activitatea desfăşurată de acesta, este îndeplinit un serviciu de interes public, ceea ce nu poate conduce la reţinerea circumstanţei atenuante invocate prin motivele de apel.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere faptul că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate. De asemenea, prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., instanţa de apel reţine circumstanţele personale ale inculpatului care este o persoană cu vârstă medie, fără antecedente penale, cu studii juridice, având doi copii în întreţinere şi suferind de o boală autoimună.
În raport de aspectele menţionate în alineatul precedent, luând în considerare şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (1) din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu este obligatorie aplicarea pedepsei complementare, Înalta Curte reţine că
– aplicarea pedepsei principale de 1 an şi 4 luni – minimul prevăzut de lege ca urmare a parcurgerii procedurii simplificate – este în măsură să asigure o sancţionare eficientă a inculpatului A., nefiind necesară o orientare a pedepsei spre mediul cuantumului prevăzut de lege, după cum s-a solicitat de procuror,
– în ceea ce priveşte pedeapsa complementară, aceasta va fi aplicată doar în temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din C. pen., prin înlăturarea alin. (2) al aceluiaşi articol, urmând a fi redusă de la 3 ani la 1 an,
– iar durata termenului de supraveghere stabilit pentru suspendarea executării pedepsei va fi redus de la 3 ani la 2 ani, acest din urmă termen fiind apreciat de instanţa de apel ca fiind unul apt să contribuie la reeducarea inculpatului în a respecta valorilor sociale ocrotite de lege, constituind un avertisment pentru aceasta că nu va mai săvârşi infracţiuni.
D. În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate aduse de parchet referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., „[…] Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate […]”.
Prin sentinţa apelată, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile, doar în cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi, astfel că apelul declarat de procuror este fondat, urmând a fi desemnată şi o a doua instituţie din comunitate unde acesta urmează a executa obligaţiile şi tipul de activitate stabilite prin hotărârea apelată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 188/F din 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a, urmând ca sentinţa penală să fie desfiinţată în limitele de mai sus.
În cadrul rejudecării,
1. va fi redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de la 2 ani închisoare, la 1 an şi 4 luni închisoare;
2. vor fi reţinute dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. pen. ca temei de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.
3. va fi redusă durata pedepsei complementare de la 3 ani la 1 an;
4. va fi redusă durata termenului de supraveghere de la 3 ani la 2 ani;
5. în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi sau în cadrul Primăriei Comunei Modelu, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, acesta nu poate presta această muncă.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
