Consiliul Legislativ. Avize emise – 7 iulie 2021

Pe pagina oficială (www.clr.ro), Consiliul Legislativ a publicat un comunicat cuprinzând lista avizelor emise în data de 7 iulie 2021, în legătură cu propunerile legislative examinate.

Astfel, Consiliul a emis următoarele avize:

Aviz favorabil cu observații și propuneri nr. 543 referitor la proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind încetarea tratatelor bilaterale de investiţii directe dintre statele membre ale Uniunii Europene, adoptat la 24 octombrie 2019 şi semnat la Bruxelles, la 5 mai 2020;

Aviz favorabil cu observații și propuneri nr. 542 referitor la proiectul de Hotărâre privind aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiilor financiare voluntare ale României la unele proiecte şi activităţi ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE);

Aviz favorabil cu observații și propuneri nr. 541 referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea facilitării aplicării de către România a Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi de înlocuire şi abrogare a Deciziei 2002/187/JAl a Consiliului;

Aviz favorabil cu observații și propuneri nr. 540 referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare;

Aviz favorabil cu observații și propuneri nr. 539 referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative;

Aviz favorabil cu observații și propuneri nr. 537 referitor la proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Sursa informației

🔔Vezi și Consiliul Legislativ. Avize emise – 6 iulie 2021