Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
261 views
În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel”.
Art. 494 C. proc. civ. dispune că „Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune”.
Conform art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., „În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul”.
Aceste dispoziţii legale au drept ipoteză situaţia (incidentă în speţa de faţă) în care instanţa de apel pronunţă, în cauză, o primă hotărâre, prin care, admiţând apelul, anulează în tot sau în parte hotărârea apelată, reţinând procesul spre judecare, dar şi o a doua hotărâre prin care soluţionează fondul cauzei.
Faţă de textele de lege mai sus indicate, Înalta Curte reţine că decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter intermediar/premergător, având menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei.
Această hotărâre este supusă căii de atac a recursului doar odată cu hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei.
De altfel, faţă de caracterul ei intermediar, decizia instanţei de apel de anulare a hotărârii primei instanţe fără a se evoca fondul, cu reţinerea cauzei spre judecare, nici nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii de atac a apelului, prin pronunţarea hotărârii asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita asupra hotărârii anterioare, care a declanşat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.
Or, cât timp cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, aceasta nu poate fi considerată a fi soluţionată decât după pronunţarea deciziei asupra fondului procesului.
Pe de altă parte, regula unicităţii de exercitare a căii de atac face de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât şi sub acest aspect prima hotărâre a instanţei de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanţa superioară de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.
În acelaşi sens (chiar dacă se referă la C. proc. civ. de la 1865, aceste statuări îşi găsesc aplicabilitatea şi în contextul noii reglementări), Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. XXXIII din 16 aprilie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii, a reţinut că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, cu excepţia cazului în care instanţa de apel a constatat propria sa competenţă.
Ca atare, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, recurată în prezenta cauză (prin care a fost admis apelul declarat de pârâta Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva sentinţei nr. 381 din data de 6 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, anulându-se sentinţa apelată şi reţinându-se cauza spre rejudecare cu fixarea termenului de judecată) nu este supusă căii de atac recursului.
Nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant prin care acesta a susţinut că hotărârea atacată este supusă recursului în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincţie cu privire la hotărârile instanţei de apel, nefiind prevăzut că, dacă prin decizia instanţei de apel se dispune anularea hotărârii primei instanţe, atunci această hotărâre nu este supusă recursului.
Acesta, pentru că pentru aprecierea caracterului admisibil sau nu al prezentei căi de atac, se impune coroborarea dispoziţiilor invocate de către parte cu cele ale art. 466 alin. (4) şi art. 494 C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior.
În ceea ce priveşte menţiunea din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate, în sensul că aceasta este supusă căii de atac a recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, aceasta nu este în măsură să deschidă părţii o cale de atac nerecunoscută de lege, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora:
„(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege”.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În consecinţă, având în vedere cele anterior reţinute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul, împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.
Sursa informației: www.scj.ro.
