Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
563 views
Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 227/2020
NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 pct. 6, art. 497; NCC: art. 1357
În conformitate cu art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, „Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, (…)”.
Această dispoziţie convenţională consacră nu numai dreptul efectiv de acces la o instanţă de judecată, ci şi ansamblul garanţiilor procesuale privind desfăşurarea procesului civil şi obţinerea unei soluţii asupra pretenţiei deduse judecăţii, inclusiv motivarea hotărârii judecătoreşti pronunţate, aspecte care semnifică conţinutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).
Garanţia procesuală a motivării hotărârii judecătoreşti este consacrată expres şi în dispoziţiile de drept intern, respectiv art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care statuează cu valoare de principiu că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sancţionează, ca fiind nelegală, o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrarului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. Însă, în cazul în care motivarea lipseşte, este superficială sau incompleta, adică atunci când nu se arată, printr-o examinare efectivă, care sunt considerentele pentru care cererile şi mijloacele de apărare invocate de parte, prin apelul dedus judecăţii, au fost înlăturate, hotărârea este nulă şi se impune casarea acesteia, cu consecinţa reluării judecăţii.
În cauza dedusă judecăţii, prin apelul declarat, reclamantul A. a susţinut, printre altele, încălcarea dispoziţiilor de drept material, înscrise în art. 1357 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru o faptă ilicită care aduce atingere onoarei şi demnităţii unei persoane, completate cu normele convenţionale reglementate de art. 8 şi 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului. S-a pretins, în esenţă, că faptele reclamate nu au fost analizate în suficientă măsură, pentru a da posibilitatea de a fi trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează dispoziţiile legale interne şi convenţionale.
Făcând trimitere concretă la jurisprudenţa Curţii europene, relativ la incidenţa art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apelantul a pretins că, deşi exercitarea libertăţii de exprimare comportă anumite îndatoriri şi responsabilităţi, aceasta poate fi supusă unor restrângeri, condiţii sau sancţiuni prevăzute de lege, circumscrise unor măsuri necesare într-o societate democratică. Astfel, s-a reclamat de către apelant că afirmaţiile intimatului-pârât, care privesc fapte neadevărate şi care îi afectează reputaţia, nu au fost examinate sub aspectul dacă acestea se fundamentează pe o bază factuală precisă, solidă sau reprezintă judecăţi de valoare, prin care se aduce atingere libertăţii de opinie în sine.
Or, în condiţiile formulării unor atare critici, instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a examina şi a răspunde, motivat, susţinerilor ce i-au fost ridicate în cuprinsul motivelor de apel şi de a lămuri toate aspectele cauzei care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel, în considerentele deciziei recurate, nu face nicio referire la susţinerile invocate de către apelantul-reclamant privind limitele exerciţiului libertăţii de exprimare, cu toate că apelantul a reclamat, din perspectiva jurisprudenţei Curţii europene, că afirmaţiile intimatului-pârât B. din cuprinsul comunicatului remis, prin termenii folosiţi, nu se înscriu în limitele criticii admisibile, afirmaţii care nu ar putea fi considerate nici judecaţi de valoare, întrucât pârâtul nu ar fi acţionat cu bună credinţă, neexistând niciun temei real pentru a le justifica.
Or, este cunoscut că, în aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesităţii respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeană are în vedere raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporţionalitatea sancţiunii cu fapta, precum şi motivarea hotărârii (cauza Bugan împotriva României, cauza Dumitru împotriva României), instanţa europeană subliniind, în repetate rânduri, că restricţiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuţie, nu sunt compatibile cu dispoziţiile art. 10 paragraful 2 decât dacă îndeplinesc condiţiile pe care textul le impune în privinţa lor.
În speţă, criticile propriu-zise din apelul reclamantului, prin care se contesta legalitatea sentinţei pronunţate, impunea examinarea efectivă a acestor apărări şi verificarea împrejurării dacă afirmaţiile concrete ale pârâtului se circumscriu conceptului de judecăţi de valoare sau sunt afirmaţii factuale, dată fiind distincţia – cu care Curtea Europeană operează în întreaga sa jurisprudenţă în materia libertăţii de exprimare – între afirmaţii factuale – exprimarea unor acuzaţii de a fi comis fapte determinate, pentru care este necesară o bază factuală solidă, şi judecăţi de valoare – exprimarea unei opinii despre calităţile profesionale, morale şi personale ale unei persoane, pentru care este necesar să se facă dovada bunei-credinţe.
Astfel, în contextul circumstanţial expus, după cum s-a relevat în precedent, nu rezultă că instanţa de apel ar fi procedat efectiv la o examinarea critică a tuturor acestor aspecte evocate de apelant, analiză necesar a fi valorificată pentru stabilirea situaţiei de fapt, lipsind, în consecinţă, orice evaluare proprie a instanţei de apel asupra apărărilor formulate în cauză.
Întrucât controlul judiciar de legalitate a deciziei nu poate fi exercitat, din cauza nemotivării hotărârii recurate, instanţa de rejudecare va analiza şi celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, care nu se impun a fi analizate în acest cadru procesual, în raport de aprecierea, ca fondat, a motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi care determină, în mod necesar, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, cu respectarea ansamblului garanţiilor procesuale ce conturează dreptul la un proces echitabil al părţilor.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa decizia atacată şi va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
Sursa informației: www.scj.ro.
