72 views
Potrivit site-ului oficial (www.anaf.ro), marți, 11 mai 2021, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordin privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 4077/ 2020 pentru aprobarea procedurii de întocmire, avizare și aprobare a raportului de inspecție fiscală.
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Ordinului:
„ART. I − Anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 4077/2020 pentru aprobarea procedurii de întocmire, avizare şi aprobare a raportului de inspecţie fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1210 din 11 decembrie 2020, se modifică și se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II − Direcţia generală coordonare control fiscal, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi organele fiscale centrale din subordinea acestora, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. (…)”
Pentru mai multe detalii referitoare la proiect și la referatul de aprobare, vă rugăm să accesați sursa informației.