Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.243 views
Analizând recursul în casaţie declarat de inculpata A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei „în condiţiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Totodată, Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpata A. nu se încadrează în cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, ci se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.
Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În prezenta cauză, recurenta a precizat că cererea de recurs în casaţie vizează numai latura civilă a cauzei şi este întemeiată în drept pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitor la condamnarea sa nelegală, pe latură civilă, la plata sumei de 1.263.243 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
A susţinut că, deşi, D.R.V.I. Bucureşti, o unitate subordonată părţii civile, a comunicat la dosarul cauzei cu adresa nr. x din 15.06.2015, faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., nu figurează cu niciun fel de debite în evidenţa Biroului Vamal Băneasa, s-a apreciat de către instanţa de apel că prejudiciul cauzat părţii civile este urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, cuantumul acestuia fiind de 1.263.243 RON, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Cu alte cuvinte, inculpata solicită, ca pe baza probelor existente la dosar, să se constate că partea civilă a renunţat implicit la pretenţiile civile şi în mod greşit a fost obligată la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii până la data plăţii efective a debitului.
Analizând motivul de casare invocat, se constată că în realitate, inculpata solicită pe calea recursului în casaţie de faţă reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor şi o reinterpretare a probelor administrate, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.
Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 368 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală este nefondat, urmând ca în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
