Consideraţii privind unele modificări intervenite prin Legea nr. 217/2020 în materia infracţiunilor contra libertăţii și integrităţii sexuale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Preambul

Prin Legea nr. 217/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală^[1] au fost aduse modificări importante în materia infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, atât în privinţa condiţiilor de tragere la răspundere penală a faptelor care se înscriu în tipicitatea infracţiunilor din acest capitol, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul formelor de bază şi, mai ales, al variantelor agravate. Aplicarea noilor modificării nu este însă un demers facil iar interpretarea teleologică a noilor texte, pornind de la finalitatea acestora, este aproape inutilizabilă, cel puţin în privinţa modificărilor din cea de-a doua categorie, expunerea de motive a iniţiatorului^[2] nefiind redactată în cei mai exacţi termeni juridici^[3].

În cele ce urmează ne propune să identificăm cele mai importante modificări şi eventualele provocări în aplicarea lor, formulând şi propriile noastre consideraţii, în speranţa că vor ajuta la o aliniere a noilor texte cu alte principii şi reguli de drept substanţial, urmând a le grupa după cum vizează condiţiile de tragere la răspundere penală sau tipicitatea formelor de bază ori agravate ale infracţiunilor.

2. Modificări în privinţa condiţiilor de tragere la răspundere penală^[4]

Prin art. I pct. 1 şi 2 din Legea nr. 217/2020 a fost introdusă lit. c) la art. 153 alin. (1) C. pen., în sensul declarării ca imprescriptibile a infracţiunilor prevăzute de art. 218 şi art. 220 C. pen., cu consecinţa firească a modificării art. 154 alin. (4) C. pen., în sensul excluderii aceloraşi infracţiuni din domeniul de incidenţă al textului.

Noile dispoziţii au primit şi girul Curţii Constituţionale^[5] care prin decizia nr. 682/2020 a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate^[6].

Ne rezumăm a arăta în privinţa acestor modificări faptul că aplicarea noilor dispoziţii se va face pentru infracţiuni de viol şi act sexual cu un minor comise după data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020, pentru cele comise anterior legea veche, care le declara prescriptibile, fiind, evident, mai favorabilă^[7].

Prin art. II din aceeaşi lege s-a prevăzut că, prin excepţie de la prevederile art. 9 C. pen., pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(2¹) şi art. 222¹, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării unde aceasta a fost săvârşită.

Relevanţa părţii finale a dispoziţiei de mai sus, care elimină cerinţa dublei incriminări pentru aplicarea legii penale române în baza principiului personalităţii, în cazul infracţiunilor menţionate este discutabilă, având în vedere că această condiţie este necesară, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. pen., în celelalte cazuri [altele decât cele avute în vedere de alin. (1), când pedeapsa prevăzută de legea română este de 10 ani sau mai mică, n.n.]. Or, cum prima parte a dispoziţiilor modificatoare elimină şi condiţia din alin. (1), existenţa sau nu a dublei incriminări devine irelevantă. În orice caz, având în vedere că pentru unele dintre infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale legiuitorul a majorat limitele de pedeapsă, astfel că maximul special este mai mare de 10 ani, condiţia dublei incriminări ar fi fost relevantă^[8] doar în ipoteza comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 219 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 220 alin. (1) – (4) C. pen. şi art. 221 alin. (1) – (2¹) C. pen., pentru care legiuitorul prevede pedepse cu închisoarea de cel mult 10 ani.

Nu în ultimul rând, prin noua reglementare legiuitorul a modificat condiţiile de tragere la răspundere penală majorând limitele de pedeapsă pentru infracţiunile din acest capitol, ceea ce face ca, în ipoteza succesiunilor de legi în timp, reglementarea anterioară să fie, în principiu, mai favorabilă. În acest sens, legiuitorul a optat fie pentru majorarea ambelor limite de pedeapsă, cum este cazul infracţiunii prevăzute de art. 222 C. pen., fie doar a minimului special, cum este cazul celei prevăzute de art. 218 alin. (1) C. pen., fie doar a maximului, cum este cazul formei prevăzute de art. 221 alin. (2) C. pen. De asemenea, se remarcă introducerea unor noi intervale de sancţionare, respectiv 2 – 8 ani, 2 – 9 ani sau 9 – 18 ani, ceea ce poate fi de natură să afecteze concepţia de ansamblu a Codului penal care operează cu intervale diferite, respectiv 1 – 5 ani, 2 – 7 ani sau 7 – 18 ani^[9].

3. Modificări în privinţa tipicităţii infracţiunilor

Noile dispoziţii au modificat tipicitatea infracţiunilor atât în forma de bază, prin extinderea domeniului de incidenţă al normei, cât şi în formele lor agravate, prin introducerea unor noi circumstanţe de agravare sau prin lărgirea sferei de aplicare a celor existente.

O primă modificare care priveşte tipicitatea infracţiunii în forma de bază este cea care lărgeşte domeniul de protecţie penală, prin extinderea limitei de vârstă a victimelor unora dintre infracţiuni. Este cazul infracţiunii prevăzute de art. 220 C. pen., unde limita de vârstă a victimei este extinsă până la 16 ani^[10] şi al infracţiunii prevăzute de art. 221 C. pen., unde aceeaşi limită este mărită de la 13 la 14 ani^[11].

Modificarea are în vedere tendinţa generală de a acorda o protecţie sporită minorilor şi persoanelor vulnerabile, manifestată şi în documentele internaţionale la care România a aderat^[12], inclusiv atunci când fapta nu este comisă cu violenţă, prin stabilirea unei limite superioare de vârstă a victimei pentru a realiza tipicitatea infracţiunii de act sexual cu un minor^[13]. O eventuală problemă s-ar putea ridica în ceea ce priveşte corelarea cu dispoziţiile art. 272 alin. (2) C. civ. care permit minorului care a împlinit vârsta de 16 ani să se căsătorească, în anumite condiţii, ceea ce înseamnă că sub această vârstă partenerul său ar săvârşi infracţiunea în discuţie, în ipoteza unui act sexual consimţit.

În acelaşi spirit al sporirii protecţiei acordate victimelor infracţiunii se înscrie şi includerea în domeniul normei de incriminare prevăzute de art. 221 C. pen. a faptelor de corupere sexuală a minorilor cu vârsta între 14 şi 18 ani săvârşite majori, în măsura în care sunt comise în circumstanţele prevăzute de alin. (2¹) C. pen.^[14], precum şi lărgirea domeniul de incidenţă al infracţiunii prevăzute de art. 222 C. pen., prin includerea şi a actelor prevăzute de art. 374 C. pen., ca scop al activităţii de racolare^[15].

În ceea ce priveşte formele agravate, o primă modificare vizează înlocuirea circumstanţei victima este rudă în linie directă, frate sau soră cu aceea în care fapta este comisă de către un membru de familie sau de o persoană care convieţuieşte cu victima^[16], în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 218, art. 219 şi art. 221 C. pen. Credem că utilizarea noţiunii de membru de familie se înscrie mai bine în logica reglementărilor din cod unde această calitate a subiectului pasiv determină o anumită încadrare juridică^[17]. Bunăoară, dacă lovirea nepoatei de către unchi atrage o răspundere agravată pentru fapta de lovire, nu vedem de ce actul sexual, consimţit sau nu, realizat între aceleaşi persoane, să fie încadrat în varianta de bază a infracţiunii. De altfel, diferenţa de terminologie între infracţiunea de act sexual cu un minor pentru care, prin O.U.G. nr. 18/2016, s-a revenit la noţiunea de membru de familie, şi celelalte infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale unde s-a preferat altă formulă, nu avea nicio justificare rezonabilă, Legea nr. 217/2020 realizând astfel uniformizarea şi în cadrul infracţiunilor din acelaşi capitol^[18]. În privinţa persoanei care convieţuieşte cu victima, credem că aceasta poate fi orice persoană care nu se regăseşte în noţiunea de membru de familie, astfel cum este definită în art. 177 C. pen. dar care are o relaţie de convieţuire cu victima, putându-se încadra în această categorie, de exemplu, elevul care este găzduit pe perioada studiilor de un prieten de familie al părinţilor săi.

În ceea ce priveşte raportul cu infracţiunea de incest, considerăm că modificarea nu schimbă soluţia absorbţiei care opera în reglementarea anterioară^[19], fiind aplicabile în continuare considerentele instanţei supreme din decizia nr. II/2005^[20]. Astfel, motivarea Înaltei Curţi are în vedere sensul restrâns dat noţiunii de membru de familie prin art. 149¹ din vechiul C. pen., în raport cu care nici nu ar putea fi absorbit în forma agravată a infracţiunii de viol, prevăzută în art. 197 alin. (2) lit. b¹) C. pen., decât cazul în care ruda apropiată, victimă a violului, locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul. Prin urmare, ar însemna să nu se dea nicio semnificaţie penală situaţiei când victima, rudă în linie directă sau frate ori soră, nu ar locui şi gospodări împreună cu făptuitorul, ceea ce ar fi inadmisibil, pentru că ar contraveni principiului echivalenţei în incriminarea actelor infracţionale. Or, în prezent, art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen. include în noţiunea de membru de familie toate categoriile de subiecte posibile ale infracţiunii de incest: ascendenţi, descendenţi, fraţi şi surori, fără a institui condiţia vechii reglementări privind convieţuirea şi gospodărirea comună. Prin urmare, vom fi în prezenţa unui concurs de calificări redundante, în modalitatea conflictului dintre două calificări dintre care una constituie element sau circumstanţă a celeilalte. În acest sens, raportul sexual consimţit între rude în linie directă, fraţi şi surori, care descrie tipicitatea incestului, constituie o circumstanţă a infracţiunii prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. a), alin. (4) lit. a) sau alin. (5) lit. a) C. pen., motiv pentru care cea dintâi infracţiune va fi absorbită în una din variantele menţionate ale infracţiunii de act sexual cu un minor. Spre deosebire de vechea reglementare, în prezent se verifică caracterul necesar al absorbţiei întrucât nu s-ar putea comite în nicio situaţie infracţiunea de act sexual cu un minor în formele agravate prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. a) C. pen., alin. (4) lit. a) sau alin. (5) lit. a) C. pen., fără a se comite şi infracţiunea presupus absorbită, respectiv cea de incest prevăzută de art. 377 C. pen.^[21]

O altă modificare din aceeaşi categorie vizează introducerea agravantei fapta a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 218 – art. 219 C. pen., prin modificarea corespunzătoare a conţinutului alin. (3) lit. e) şi respectiv a alin. (2) lit. e). În acord cu alt autor^[22], apreciem că această modificare este redundantă, în condiţiile în care printre urmările tipice ale infracţiunii de vătămare corporală, avută în vedere ca agravantă de aceleaşi texte, se află şi punerea în primejdie a vieţii persoanei.

În acelaşi registru se încadrează şi introducerea unei circumstanţe noi în cazul formelor prevăzute de alin. (4) şi (5) ale art. 220 C. pen., respectiv atunci când făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani^[23]. Având în vedere că în varianta tip victima are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, circumstanţa nou introdusă nu va fi incidentă doar în ipoteza în care minorul victimă are vârsta cuprinsă între 14 ani şi maxim 15 ani fără o zi, astfel încât, adăugând cei trei ani care reprezintă diferenţa ce exclude cauza de nepedepsire prevăzută de art. 220 alin. (6) C. pen., făptuitorul să aibă, maxim, 18 ani fără o zi, respectiv să fie încă minor. În cazul în care victima are între 15 şi 16 ani fapta va fi încadrată în varianta agravată de la alin. (4) lit. e)^[24].

O ultimă modificare importantă asupra căreia înţelegem să ne oprim este introducerea agravantei fapta este comisă de o persoană care mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor precum şi, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 220 – art. 222 C. pen., atunci când fapta este comisă de două sau mai multe persoane împreună^[25]. În privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 218 C. pen. şi art. 219 C. pen., prima agravantă este introdusă prin alin. (3¹) şi respectiv alin. (2¹), pe când în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 220 – art. 222 C. pen. se introduce un text nou, respectiv art. 222¹ C. pen. Modul diferit de reglementare nu este cel mai fericit, având în vedere că în cazul faptelor prevăzute de art. 220 – art. 222 C. pen. limitele speciale de pedeapsă se majorează cu o treime. Astfel, este posibil ca o faptă mai puţin gravă decât infracţiunea de viol, comisă în condiţiile aceleiaşi agravante cu caracter personal, să fie sancţionată mai sever decât aceasta din urmă. Este cazul formei prevăzute de 220 alin. (5) C. pen., al cărei maxim ajunge la 16 ani, prin majorarea prevăzută de art. 222¹ C. pen., în timp ce infracţiunea de viol comisă în condiţiile aceleiaşi circumstanţe ar putea fi sancţionată doar până la 15 ani.

În ipoteza în care fapta din antecedenţa penală a făptuitorului a fost comisă în forma tentativei, apreciem că dispoziţiile 222¹ C. pen. vor fi incidente, prin raportare la înţelesul sintagmei săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 174 C. pen. Din acest punct de vedere, credem că era preferabil ca formula utilizată de legiuitor să fie similară cu cea folosită în cazul variantei omorului calificat din art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., tocmai pentru a evita controversele privind incidenţa circumstanţei în cazul rămânerii faptei în stadiul tentativei, care au existat sub regimul vechiului Cod în cazul omorului deosebit de grav comis în condiţiile săvârşirii anterioare a unui alt omor^[26]. Chiar şi în actualele condiţii de reglementare, ţinând cont de înţelesul sintagmei menţionate, precum şi de practica judiciară anterioară în ceea ce priveşte circumstanţa similară din cazul acestei din urmă infracţiuni, credem că dispoziţiile art. 222¹ C. pen. vor fi incidente şi atunci când infracţiunea anterioară a rămas în stadiul tentativei^[27].

4. Concluzii

Modificările intervenite prin Legea nr. 217/2020 au urmărit în primul rând întărirea reacţiei represive în cazul unora dintre infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale, prin sporirea limitelor de pedeapsă şi modificarea conţinutului de bază sau agravat al acestora, în special pentru a asigura o protecţie ridicată în cazul minorilor. Pentru practician, obiectivul urmărit de legiuitor a avut ca rezultat, în general, o inflaţie legislativă, cu texte noi şi pedepse în limite mai largi, ceea ce creează riscul, nu de puţine ori prezent, al unor necorelări legislative şi al îndepărtării de filozofia care a stat la baza stabilirii limitelor de pedeapsă la intrarea în vigoare a actualului Cod.

Fără îndoială, aşa cum istoria modificărilor legislative o demonstrează, aplicarea textelor în varianta modificată se va realiza tot în acelaşi efort al practicii judiciare şi al doctrinei de a împăca exagerările legiuitorului cu realităţile din teren.