Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie – modificări (OMEC nr. 4020/2020)

Actul modificat

Actul modificator Sumar
Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie

(M. Of. nr. 7 din 4 ianuarie 2017)

 

OMEC nr. 4020/2020 privind derogarea de la prevederile legale în domeniul învăţământului superior, pe durata stării de urgenţă pe teritoriul României

(M. Of. nr. 299 din 9 aprilie 2020)

 

– introduce: art. 13 alin. (3^1) și (3^2), art. 18 alin. (2^1) și (2^2).

 

În M. Of. nr. 299 din 9 aprilie 2020 a fost publicat OMEC nr. 4020/2020 privind derogarea de la prevederile legale în domeniul învăţământului superior, pe durata stării de urgenţă pe teritoriul României.

Astfel, respectivul act normativ aduce unele modificări Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, pe care le vom prezenta în continuare.

 

Art. 13 alin. (3^1) și (3^2) din Metodologia-cadru (introduse prin OMEC nr. 4020/2020)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 13, după alin. (3) se introduc două noi alineate, alin. (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:

(3^1) Prin derogare de la alin. (3), pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgenţă, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, probele menţionate la alin. (1) pentru examenul de licenţă/diplomă se pot desfăşura şi on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată.

(3^2) Susţinerea în varianta on-line trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii.

 

 

 

Art. 18 alin. (2^1) și (2^2) din Metodologia-cadru (introduse prin OMEC nr. 4020/2020)

Noua reglementare

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Potrivit noii reglementări, la art. 18, după alin. (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:

(2^1) Prin derogare de la alin. (2), pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgenţă, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, susţinerea lucrării de disertaţie se poate desfăşura şi on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată.

(2^2) Susţinerea în varianta on-line trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii.