120 views
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.
Prin acest tratat internaţional s-a recunoscut, ceea ce românii din Transilvania şi Banat au hotărât la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, unirea cu ţara-mamă, România. Pe acest subiect, Agerpres publică astăzi un documentar deosebit de interesant.
Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 este în creștere. Grupul de Comunicare Strategică a comunicat joi că s-au înregistrat 238 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, de la ultima comunicare, ajungându-se la un total de 19.907 îmbolnăviri.
„La terapie intensivă sunt internaţi 153 de pacienţi. Până acum, 1.299 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat”, arată Agerpres.
„Având în vedere numărul de cazuri nou confirmate, care se situează peste media ultimei săptămâni, atragem atenţia asupra respectării cu rigurozitate a normelor de conduită sanitară şi de prevenire a răspândirii noului coronavirus, cu precădere a celor referitoare la purtarea măştii în spaţii închise, evitarea contactului, igienizarea frecventă a mâinilor şi păstrarea distanţei faţă de alte persoane”, susţine GCS, mai scrie Agerpres.
Pe aceeaşi temă, News.ro scrie despre românii din diaspora infectaţi cu COVID-19.
„În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.084 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 583 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia”, aratăNews.ro.
USR anunţă că nu va vota Strategia Naţională de Apărare în forma actuală, propusă de Preşedintele Iohannis.
„În mod inexplicabil, în Strategia Naţională de Apărare a Ţării, elaborată de CSAT şi trimisă Parlamentului spre aprobare, corupţia devine un fenomen secundar. E ca şi cum odată cu dispariţia lui Liviu Dragnea din prim-plan, toate problemele s-au rezolvat. Nu s-au rezolvat. Simplul fapt că acum la putere e PNL nu schimbă cu nimic datele problemei. România încă n-a reparat dezastrul legislativ din justiţie lăsat în urmă de regimul Dragnea. Profiturile uriaşe obţinute din infracţiuni încă n-au fost recuperate”, scrie liderul USR, Dan Barna, pe pagina sa de Facebook, arată Agerpres.
„Cazurile de mare corupţie anchetate de instituţiile abilitate sunt tot mai puţine. Asta în timp ce zilnic aflăm despre achiziţii dubioase (care au loc chiar şi în momente grele cum e apariţia unei pandemii), despre conducte de bani publici scurşi către clientela de partid şi despre programe guvernamentale din care întotdeauna statul şi românii pierd. Corupţia rămâne unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării acestei ţări. Refuzând să vedem asta, refuzăm realitatea. USR nu va vota Strategia Naţională de Apărare în forma actuală. Lupta anticorupţie trebuie să rămână o prioritate a statului roman”, a adăugat liderul USR, mai scrie Agerpres.
Presa mai scrie despre faptul că PSD se pregăteşte de Congres.
„Săptămâna aceasta mai am două întâlniri, împreună cu domnul Stănescu, una la Constanţa, cu Dobrogea şi cu sudul ţării, şi una la Craiova, cu Oltenia, sunt ferm convins că vom face un Comitet Executiv şi, împreună cu colegii mei, o să anunţăm data Congresului”, a precizat liderul PSD, Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.
În încheierea Revistei, scriem despre un asteroid, clasificat de NASA drept „potențial periculos”, care măsoară între 250 și 570 de metri și care se va apropia de Pământ pe data de 6 iunie, potrivit revistei Space Reference.
„Un asteroid cu diametrul cuprins între 250 și 570 metri se apropie de Pământ, relatează Space Reference, referindu-se la date obţinute de la NASA. Denumit 163348 (2002 NN4), asteroidul a fost descoperit în 2002, iar agenţia spaţială americană l-a clasificat drept «asteroid potențial periculos», având în vedere că ajunge destul de aproape de Pământ pentru a reprezenta un pericol de coliziune. Conform calculelor, pe 6 iunie, la ora 6:20 dimineața (ora României), asteroidul va ajunge la o distanță minimă față de Pământ, sau la aproximativ 5.088 milioane km (13.25 distanțe lunare), cu o viteză de 11.146 km pe secundă, deci la aproximativ 39.600 km/h”, notează România TV.
„NASA a anunțat anterior că Observatorul său Solar Dynamics (SDO) a detectat o flacără solară, cea mai puternică din octombrie 2017. Agenția a raportat că radiația nu va fi dăunătoare pentru oameni, dar ar putea perturba funcționarea comunicațiilor și GPS-ului”, mai arată România TV.
Seară frumoasă!