1.935 views
În cadrul ediției a XI-a conferinței internaționale „Societatea întemeiată pe cunoaștere. Norme, valori și repere contemporane” au avut loc festivitățile de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Mircea Duțu, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română și doamnei prof. univ. dr. Marilena Uliescu, Membru emerit al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română.
„Senatul Universităţii «Valahia» din Târgovişte și-a exprimat satisfacţia de a acorda astăzi titlul de Doctor Honoris Causa domnului profesor universitar doctor Mircea Duțu, Preşedintele Universităţii Ecologice, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, una dintre cele mai proeminente şi plurivalente personalităţi ale dreptului românesc contemporan, a cărui operă acoperă o gamă largă de preocupări doctrinare, de la teoria generală a dreptului la dreptul privat, la dreptul public, de la dreptul intern, la dreptul Uniunii Europene şi dreptul internaţional.
Senatul Universităţii «Valahia» din Târgovişte, îşi face o datorie de onoare de a-i conferi domnului profesor universitar doctor Mircea Duțu, înalta distincţie de DOCTOR HONORIS CAUSA, în semn de preţuire pentru întreaga sa activitate, cu speranţa de a marca astfel un nou început în cadrul cooperării noastre academice” afirmă prof. univ. dr. Ion Cucui, Preşedintele Senatului Universităţii „Valahia” din Târgovişte.
Prof. univ. dr. Michel Prieur: „Domnul profesor Mircea Duţu se bucură de o recunoaştere internaţională certă în comunitatea juriştilor…
Este cunoscut ca pionier al dreptului mediului în România. Putem considera că Domnia Sa, în specialitatea sa juridică, este un veritabil savant, recunoscut ca atare de confraţii în domeniu, atât în România, cât şi în străinătate, mai ales în lumea francofonă”.
Prof. Jacqueline Morand-Deviller: „Profesorul Mircea Duţu este un pionier în materia dreptului mediului, creând primele mastere şi doctorate în domeniu, lansând o revistă de mare reputaţie. A elaborat şi publicat lucrări remarcabile, de referinţă, în domeniul dreptului mediului şi al dreptului urbanismului”.
Profesor universitar emerit dr. al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, Sache Neculaescu: „Conferirea titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului profesor universitar doctor MIRCEA DUŢU, Preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu” al Academiei Române, se constituie într-un omagiu pe care comunitatea noastră academică îl aduce unei personalităţi de prim rang a ştiinţei dreptului românesc”.
Mircea Duțu: „Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii «Valahia» din Târgovişte şi generoasele aprecieri din Laudatio Domini, mă îndatorează deopotrivă la o mărturisire de legământ şi de suflet şi respectiv, la un răspuns, sub forma unei dizertaţii pe un subiect ales. Mi s-a părut potrivit în acest sens ca, pentru prima cerinţă în cadrul Discursului de curtoazie să mă refer la statutul Târgoviştei, de cetate, deopotrivă de scaun voievodal, de legi şi de şcoală juridică românească, iar apoi, în cadrul dizertaţiei academice să abordăm un subiect de noutate şi de maximă actualitate: Răspunderea pentru viitor”.
Întrunit astăzi în şedinţă festivă, Senatul Universităţii „Valahia” din Târgovişte omagiază o distinsă personalitate a ştiinţei dreptului din ţara noastră, doamna profesor universitar doctor MARILENA ULIESCU, care a ne-a făcut cinstea de a accepta înalta distincţie de DOCTOR HONORIS CAUSA a Universităţii noastre, la propunerea Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, în semn de preţuire a întregii sale activităţi ştiinţifice.
După ce a absolvit cursurile Facultăţii de drept a Universităţii din Bucureşti în anul 1960, a beneficiat de mai multe burse de studii în Franţa, spaţiu care a influenţat decisiv marile noastre opţiuni juridice preluate din Codul civil Napoleon. A urmat ciclurile de cursuri postuniversitare ale Facultăţii Internaţionale de Drept Comparat din Strasbourg, Franţa, între anii 1972-1974, iar în anul 1981 a absolvit cursurile Centrului de drept comparat al mediului înconjurător. În anul 1983, urmează cursurile postuniversitare pentru profesori şi cercetători ale Centrului Internaţional de Formare şi Perfecţionare organizate de Institutul pentru Drepturile Omului „Réne Cassin”, Strasbourg, Franţa. Ca urmare a demersurilor sale, au fost reluate „Zilele juridice franco-române”, întrerupte mai mulţi ani, din raţiuni politice.
Autoare a unui număr de 35 monografii, manuale şi peste 200 de studii, comunicări, rapoarte generale şi naţionale la congrese internaţionale, doamna profesor universitar doctor Marilena Uliescu a coordonat o serie de lucrări colective, la care şi-au adus aportul cadre didactice ale Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative ale Universităţii noastre, unele fiind premiate de Uniunea Juriştilor din România.
Exprimându-şi consideraţia pentru opera sa, precum şi gratitudinea pentru colaborarea ştiinţifică instituţională, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a propus Senatului Universităţii
„Valahia” din Târgovişte să-i confere doamnei profesor universitar doctor Marilena Uliescu înalta distincţie de DOCTOR HONORIS CAUSA a Universităţii noastre” a grăit prof. univ. dr. Ion Cucui, Preşedintele Senatului Universităţii „Valahia” din Târgovişte.
Prof. univ. emerit dr. al Universităţii Valahia din Târgovişte, Sache Neculaescu: „Îngăduiţi-mi să exprim întreaga mea consideraţie doamnei profesor Marilena Uliescu, să-i mulţumesc pentru că a acceptat oferta de a i se conferi titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii Valahia, exprimându-mi speranţa unor colaborări viitoare la fel de fructuoasă precum cea din ultimii ani.
„Prin întinderea domeniului său de preocupări, prin formele şi genul de activităţi desfăşurate şi prin nivelul calitativ al abordării problemelor (academic, în instituţii de înaltă specialitate şi prestigiu), precum şi prin durata îndelungată a exercitării acestor activităţi, Doamna Profesor Marilena Uliescu s-a afirmat şi este recunoscută drept o cunoscătoare de excepţie a dreptului, având o bogată şi impresionantă contribuţie la studierea dreptului – formularea şi afirmarea regulilor juridice – şi, de asemenea, la formarea unui mare număr de specialişti ai dreptului în România.
Această activitate bogată, densă şi prestigioasă a doamnei profesor universitar doctor Marilena Uliescu i-a adus înalte aprecieri, autoritate şi respect, în rândul juriştilor. Stimată Doamnă Profesor doresc să vă asigur de preţuirea şi consideraţia noastră, pe care le meritaţi pe deplin”, afirmă conf. univ. dr. Livia Mocanu, Decanul Universității „Valahia” din Târgovişte.
Prof. Ion Dogaru, Academician: „Doresc să exprim sincera şi profunda mea satisfacţie pentru propunerea de a se acorda titlul de Doctor Honoris Causa doamnei prof. univ. dr. Marilena Uliescu, ca o recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea ştiinţelor juridice şi a învăţământului juridic din România, acum, la apogeul carierei sale de cercetător şi dascăl iubit şi admirat de generaţii de profesionişti, teoreticieni şi practicieni ai dreptului.
Este o carieră exemplară, întinsă pe parcursul a aproape 50 de ani de muncă, din care 45 au reprezentat o remarcabilă statornicie şi un rar devotament faţă de una şi aceiaşi instituţie de cercetare şi studiu al dreptului românesc – Institutul de cercetări juridice al Academiei”.
Receptivă la fiecare idee nouă, dornică să stimuleze creativitatea celor care o înconjoară, deschisă şi spontană, doamna profesor este liderul perfect al oricărei echipe de cercetare. A dovedit-o din nou, cu prilejul coordonării recentei lucrări „Noul Cod civil. Studii şi comentarii” – rezultatul unei cercetări de anvergură, care îi datorează doamnei profesor rigoarea şi profunzimea ştiinţifică. De fapt, îi datorează însăşi existenţa, căci dedicaţia cu care s-a implicat în acest demers (altminteri titanic) au înfrânt orice barieră sau scepticism.
Într-un univers social mai degrabă definit prin indiferenţă, doamna profesor este empatică, pasionată şi stimulativă intelectual. În pofida activităţilor desfăşurate – uneori copleşitoare – şi a unui program permanent încărcat, doamna profesor nu este niciodată indisponibilă, ci plină mereu de resurse pentru a-şi ajuta şi îndruma colegii spre performanţă”, consideră prof. univ. dr. Raluca Dimitriu.