262 views
Actul publicat în Monitorul Oficial |
Sumar |
Legea nr. 220/2022 privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 (M. Of. nr. 724 din 19 iulie 2022)
|
Prezenta lege stabileşte unele măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 |
În M. Of. nr. 724 din 19 iulie 2022 s-a publicat Legea nr. 220/2022 privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
Vă precizăm că Legea nr. 220/2022 a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Redăm, în cele ce urmează, structura respectivului act normativ.
Structura
Capitolul I: Dispoziţii generale
Capitolul II: Dispoziţii aplicabile cauzelor civile
Capitolul III: Dispoziţii aplicabile în domeniul insolvenţei
Capitolul IV: Dispoziţii aplicabile în domeniul executării pedepselor, al măsurilor educative şi al altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Capitolul V: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Mai departe, vă prezentăm cele mai importante dispoziții din hotărâre.
Art. 1Prezenta lege reglementează posibilitatea aplicării, cu caracter temporar, sau, după caz, adaptarea unor măsuri instituite pe durata stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, necesare funcţionării justiţiei ca serviciu public, în domeniul activităţii de judecată a instanţelor civile, în domeniul insolvenţei, precum şi în domeniul executării pedepselor, al măsurilor educative şi al altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Art. 2(1) În cauzele civile, când este posibil, cu acordul părţilor, instanţele judecătoreşti pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală care permit verificarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii, dispunând măsurile necesare în acest scop.
(2) Citaţia va cuprinde menţiunea că şedinţa de judecată se va desfăşura prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală, intervalul orar orientativ al strigării cauzei, precum şi modalitatea tehnică de acces şi de autentificare. Când este cazul, părţile vor fi înştiinţate şi telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace ce asigură transmiterea înştiinţării şi confirmarea primirii acesteia despre desfăşurarea şedinţei de judecată prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală, chiar dacă au termenul în cunoştinţă.
(3) Dacă este posibil, la solicitarea instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, instanţa în a cărei circumscripţie este situată localitatea în care se află părţile, reprezentanţii părţilor sau alţi participanţi la proces asigură, cu acordul acestora, echipamentele audio-video necesare participării lor la şedinţele de judecată prin mijloacele prevăzute la alin. (1) şi procedează la identificarea persoanelor menţionate, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, printr-un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Instanţa care asigură echipamentele este o instanţă egală în grad cu instanţa învestită cu soluţionarea cauzei sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad; în acest caz, încheierile de şedinţă specifice procedurii comisiei rogatorii nu se întocmesc.
(4) Cel care asistă sau reprezintă partea, traducătorul sau interpretul poate participa la şedinţa de judecată desfăşurată prin mijloacele prevăzute la alin. (1), chiar fără a fi prezent fizic lângă parte.
(…)
Art. 11(1) Debitorul aflat în stare de insolvenţă la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care ajunge în stare de insolvenţă într-o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi poate să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, fără a avea însă obligaţia de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.
(2) Dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile pe perioada prevăzută la alin. (1), prima zi ulterioară acestei perioade fiind data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pe care acestea îl prevăd. Corelativ până la aceeaşi dată, nu sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 66 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
(…)
Art. 13(1) Măsura de supraveghere referitoare la prezentarea persoanei supravegheate la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. a), art. 93 alin. (1) lit. a) şi art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi obligaţia prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se pot executa şi prin mijloace de comunicare la distanţă audio sau audio-video, în condiţii care asigură confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor transmise.
(2) Organizarea întrevederilor cu persoanele supravegheate, în condiţiile prevăzute la alin. (1), se realizează în vederea prevenirii îmbolnăvirii cu COVID-19 sau a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
(3) Întrevederile derulate la sediul serviciului de probaţiune sunt precedate de activităţi de pregătire a acestora, realizate prin modalităţi de comunicare la distanţă cu persoana supravegheată, pentru a facilita realizarea scopului întâlnirii.
(…)
Art. 19(1) Prevederile art. 18 se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul centrelor de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), măsurile prevăzute la art. 18 alin. (1) şi (2) se pot dispune prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române care se comunică ministrului afacerilor interne, dispoziţiile art. 18 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.
(…)