773 views
Luni, 27 iulie 2020, începând cu ora 17:00, a avut loc prima ediție a DEZBATERILOR REVISTEI ROMÂNE DE JURISPRUDENȚĂ (RRDJ), transmisă LIVE, cu tema: „Dezbaterile RRDJ: Rolul jurisprudenței ÎCCJ printre izvoarele dreptului”.
Moderatorii conferinței au fost distinsele doamne prof. univ. dr., jud. Evelina Oprina, Director al Revistei Române de Jurisprudență, și lect. univ. dr., jud. Elisabeta Roșu, Redactor-șef al Revistei Române de Jurisprudență.
Partenerii instituționali ai primei ediții a Dezbaterilor RRDJ au fost două dintre cele mai mari uniuni profesionale – Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ).
Organizarea și transmiterea evenimentului au putut fi posibile cu sprijinul nemijlocit al companiilor Wolters Kluwer România (Partener principal) și The Department (Partener).
Redăm, în continuare, transcriptul integral al evenimentului, realizat de The Department:
Evelina Oprina: Bună ziua, vă spun tuturor! Mă bucur că ne întâlnim astăzi în această formulă, chiar dacă online, nu neapărat în formatul pe care eu îl agreez. Însă, iată că reușim chiar și în această variantă să fim împreună, pentru a marca începând de astăzi un moment important și cred că și necesar, așa cum probabil se va releva pe parcursul discuțiilor de astăzi. Și anume, apariția într-o ușoară formulă modificată a Revistei de Jurisprudență, editată de editura Universul Juridic. Spuneam că suntem în acest format online pe care personal nu îl agreez în mod deosebit, însă trebuie să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim. Trăim vremuri peste timpuri și tot astfel și jurisprudența, pentru că despre ea vom discuta astăzi, va dăinui dincolo de limitele temporale ale realității pe care o trăim. În Roma Antică, ne amintim că prin jurisprudență se înțelegea știința dreptului, dar și aplicarea corectă a dreptului, fiind, așadar, considerată, din dublă perspectivă, și știință, și artă. Vom dezbate așa cum spuneam astăzi, despre rolul jurisprudenței și în special despre rolul jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în arhitectura dreptului. Însă, cu o nuanță, cu perspectiva cunoașterii dreptului, prin interpretare în cadrul aplicării lui. Moderatorii conferinței de astăzi vom fi eu, în calitate de director al Revistei Române de Jurisprudență, alături de colega mea doamna judecător Elisabeta Roșu, judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitate de redactor șef al revistei, împreună, începând cu acest an, alcătuim echipa de conducere a revistei. Alături de noi astăzi sunt doi parteneri importanți, profesiile juridice fără de care noi, judecătorii, nu ne putem desfășura activitatea și vorbesc în principal de avocați și de executorii judecătorești. Și îi avem alături de noi astăzi pe Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, dl. prof. univ. dr. av. Traian Briciu și pe dl. conf. Univ. dr., executor judecătoresc Eugen Hurubă, directorul centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești. De asemenea, alături de noi este un partener important care astăzi va avea și o susținere importantă și interesantă, nouă și futuristă, cred, în cadrul dezbaterii noastre, Wolters Kluwer România, alături de noi fiind domnul Director Adrian Măntoiu. De asemenea, pentru partea cea mai importantă, pentru partea consistentă a întâlnirii noastre, alături de noi avem invitați importanți și îi voi aminti acum pe toți. Majoritatea s-au conectat și sunt alături de noi. Este vorba de doamna judecător Laura Ivanovici, Președintele secției de Civile de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Este vorba de domnul judecător Valentin Mitea, judecător al secției de Civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru, președintele secției penale de la Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul judecător Horațiu Pătrașcu, judecător al secției de contencios Administrativ și Fiscal, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și doamna magistrat asistent, Tabita Maftei. Vă mulțumesc tuturor pentru faptul că astăzi, și nu doar astăzi, ați manifestat disponibilitate, deschidere și implicare în realizarea nr. 1/2020 al Revistei Române de Jurisprudență, ci și pentru că astăzi sunteți alături de noi și vom dezbate împreună pe marginea unor subiecte extrem de importante, rezultate sau în strânsă legătură cu jurisprudența Înaltei Curți. Prima parte a întâlnirii noastre, care va fi destul de scurtă pentru a ajunge la ceea ce ne interesează de fapt, este un scurt moment festiv, în cadrul căruia dorim să lansăm, să aducem în atenția tuturor cititorilor apariția nr. 1/2020 al Revistei Române de Jurisprudență. Număr care este realizat în colaborare cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Așa cum vă spuneam, începând cu acest an, împreună cu colega mea doamna judecător Elisabeta Roșu și cu editura Universul Juridic, ne propunem să continuăm proiectul Revista Română de Jurisprudență, care nu este un proiect nou, însă ne propunem să îl continuăm, să îl îmbunătățim, să aducem în fața dumneavoastră noile tendințe ale practicii judiciare și mai cu seamă, să dezbatem aplicat și critic și în mod obligatoriu, perspective diferite, soluțiile jurisprudențiale mai noi sau mai vechi. Revista Română de Jurisprudență își propune să continue seria aparițiilor dedicate jurisprudenței specifice a fiecărei Curți de Apel din țara noastră. Și ca element de noutate, așa cum deja am afirmat, primul număr este dedicat jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție. Este un demers publicistic la care am ținut foarte mult. Din cunoștințele mele, în ultima vreme prea puțin a fost relevată și accentuată jurisprudența recentă a instanței supreme și de aceea cred că este un demers necesar și sper că și mult așteptat. De ce un număr în colaborare cu Înalta Curte de Casație și Justiție? Pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție este nu numai curtea unică și supremă din țara noastră, așa cum îmi place să o numesc, „păzitoarea înaltă a legii”. Înalta Curte are și rolul de a menține unitatea legislației pe întreg teritoriul țării prin asigurarea uniformității jurisprudenței. Foarte importantă este, și aici cred că e o discuție pe care o putem avea, obligarea judecătorilor de a se conforma în deciziile lor, la regulile pozitive dictate de legiuitor, dar în unele sau în multe situații în interpretarea dată de instanța supremă. Știm că legea trebuie să fie egală pentru toți, și aceasta din perspectiva mea, presupune inclusiv ca fiecare dintre părți să se bucure de același mod de interpretare a normelor juridice. În primul număr al revistei, ca să nu vă rețin prea mult, veți regăsi o sinteză a soluțiilor de unificare a practicii judiciare, atât în mecanismul recursului în interesul legii, cât și în mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, două mecanisme specifice doar instanței supreme din țara noastră. Veți regăsi o rubrică, de asemenea, specifică Înaltei Curți, o rubrică de jurisprudență în materie de disciplinară a completului de cinci judecători de la Instanța Supremă, Înalta Curte îndeplinind și rolul de instanță disciplinară. De asemenea, vom regăsi câte o rubrică de jurisprudență dedicată dreptului civil, dreptului procesual civil, dreptului penal și dreptului procesual penal, dreptului afacerilor, dreptului administrativ și fiscal. Așadar, toate materiile își găsesc locul în acest prim număr. Și, nu în final, și nu lipsit de relevanță, așa cum spuneam, revista cuprinde și o rubrică de dezbateri care conține un număr de cinci articole extrem de interesante, toate fiind redactate, scrise de judecători sau magistrați asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Vreau să mulțumesc colaboratorilor numărului 1 din 2020, colegilor judecători și magistrați asistenți de la Înalta Curte, să mulțumesc domnului Președinte Înaltei Curți, doamna judecător Corina Corbu, pentru că împreună au manifestat deschidere și implicare în realizarea acestui frumos proiect. Pentru că am tot pomenit numele doamnei Președinte a Înaltei Curți, mă simt obligată să vă spun că domnia sa trebuia să fie astăzi alături de noi. O așteptăm în continuare în măsura în care va fi posibil să ni se alăture. Și pentru că spuneam că alături de noi sunt profesiile juridice de avocat, respectiv de executor judecătoresc, i-aș ruga pe cei doi reprezentanți pe care i-am menționat deja, să ne spună cum se raportează aceștia din perspectiva profesiei pe care o au și pe care o reprezintă, la exigențele presupuse de rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conturarea unei jurisprudențe de calitate. Domnul Briciu.
Traian Briciu: Mulțumesc mult și pentru invitație și pentru faptul că mi-ați dat cuvântul. O să încerc în 10 minute să spun câteva cuvinte despre trei aspecte: primul aspect este despre jurisprudență în genere, cu aplecare specială asupra jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar apoi o să mă refer la rolul revistelor privind jurisprudența în genere și cât de importante sunt ele sau cât de neimportante sunt ele, pentru clasa juridică și pentru avocați în special. În fine, în al treilea punct, mă voi referi la această revistă de jurisprudență și în special de numărul 1, că despre asta e vorba.
Evelina Oprina: Exact
Traian Briciu: Acum, despre jurisprudență în genere. Ați făcut un expozeu care prindea, să zicem, mai multe aspecte legate de istoria jurisprudenței sau noțiunii de jurisprudență. Știm desigur, ce înseamnă asta, nu voi vorbi despre ce înseamnă jurisprudența, ci despre autorii jurisprudenței. Aici sigur că o să îmi reafirm o opinie pe care am mai exprimat-o și într-o altă întâlnire, în sensul că în mod greșit, și sper să nu fi început cu stângul în relațiile cu instituțiile judiciare, în care în mod greșit se spune că jurisprudența aparține judecătorilor. Nu, judecătorii sunt cei care consfințesc jurisprudența și stabilesc forma finală, dar în realitate jurisprudența are trei autori, din care judecătorii reprezintă numai o treime ca pondere. În primul rând, sunt cei care scriu doctrină și care de multe ori se bazează pe jurisprudență, dar de multe ori lansează și teze juridice care nu se regăsesc în jurisprudență și care devin ulterior jurisprudență sau sunt dezavuate de către jurisprudență. Într-un fel sau în altul, pozitiv sau negativ, își găsesc rolul în jurisprudență. Numai că pentru a ajunge doctrinarii în jurisprudență, este nevoie ca cineva să le dezvolte ideile. Ori, aceștia sunt avocații. În realitate, cureaua de transmisie între doctrină, care lansează teze, repet, unele corecte, altele mai puțin corecte, acceptate sau nu de judecători, și judecătorul care le acceptă și consfințește jurisprudența, cureaua de transmisie nu sunt alții decât avocații. Pentru că ei, până la urmă, sub imboldul ideii de a proteja cât mai bine interesele părții pe care o reprezintă în acel moment, poate chiar subiectiv până la urmă, evident că extrag din doctrină o serie de teze de multe ori novatoare ca să își servească interesele cauzei, pe care uneori instanțele le primesc și creează prin acest lucru, o jurisprudență, care se consolidează sau din contră, rămâne izolată. Sau care, dăinuie o perioadă de timp, după care are loc ceea ce numim revirimentul de jurisprudență. Poate o conferință ar putea fi făcută numai despre revirimentul de jurisprudență. Iată de ce am spus că în realitate jurisprudența e fascinantă, tocmai prin aceea că ea este opera a trei categorii de juriști, cu viziuni diferite, doctrinarii care au o viziune in abstracto. Nu știu până la urmă pe cine servesc prin teza lansată. Avocații care știu foarte bine pe cine servesc prin teza lansată și chiar așa trebuie să fie, pentru că ei încearcă să penetreze până la urmă o zonă a dreptului prin teze novatoare și, în fine, instanța care trebuie să echilibreze aceste tendințe și să fixeze jurisprudența. Prin urmare, ea reprezintă o muncă comună, și de aceea este, repet, fascinantă. Iar dacă vorbim acum de partea a doua, de jurisprudența Înaltei Curți de Casație, pe lângă caracterul ei fascinant, este interesantă pentru că este și obligatorie. În sensul că fie vorbim de hotărâri care sunt obligatorii printr-un text de lege, și aici vorbim de hotărârile pronunțate în materie de recurs în interesul legii sau hotărârilor privind dezlegarea unor probleme de drept, dar să știți că și celelalte care nu sunt declarate prin lege ca fiind obligatorii sunt și ele obligatorii. În primul rând, sunt obligatorii pentru instanța de trimitere în virtutea dispoziției legale, dar și in genere, ele până la urmă nu pot fi privite cu indiferență de către chiar alte instanțe, nu neapărat cea de trimitere, pentru că într-un fel sau într-altul, de dorit este ca o mare parte din procese să se ajungă în recurs la Înalta Curte de Casație. Or, orice instanță de fond își reglează până la urmă conceptele și în raport de ceea ce se poate întâmpla la instanța superioară, mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acum despre revistele privind jurisprudența. Ele au un rol deosebit pentru profesiile juridice pentru că sigur, o să spuneți că există programe de calculator, motoare performante, nu neg că toate acestea există, evident. Nu neg că avem la ora actuală milioane de hotărâri interne și din instanțe internaționale pe care le putem accesa prin motoare de căutare din ce în ce mai performante, iar în viitor vor deveni și mai performante mergând până la inteligența artificială. Toate lucrurile astea cu siguranță că sunt reale, dar ele nu conduc din punctul meu de vedere, la ideea că nu se mai justifică a face o revista de jurisprudență. Revista de Jurisprudență are un alt rol: de a extrage elementele din ansamblul proceselor pe care le are o instanță. Să extragă acele aspecte care sunt relevante și care presupun chestiuni care să formeze o direcție de gândire în legătură cu anumite aspecte. Trec și le enumăr numai ca să vedem câteva care sunt abordate. Cum ar fi, de exemplu corecta interpretare a art. 488 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă. Se aplică și nulităților relative și nulităților absolute, chestiune abordată aici. E foarte greu să găsești într-un motor de căutare lucrul acesta. Și acum, revenim la acest număr. De ce este virtuos acest număr al Revistei Române de Jurisprudență? Personal, l-am analizat. Este foarte echilibrat. El prezintă problematica, pe de-o parte din cadrul tuturor secțiilor, dar chiar și așa echilibrează problemele de procedură, de fond, realizează și o rubrică specială privind dezbaterea unor chestiuni importante și aici amintesc, de exemplu aplicarea problemelor legate de revizuirea reglementată prin Legea nr. 310. În acest sens, o să avem și o temă pe fondul dezbaterilor de astăzi sau chestiunea legată de inadmisibilitatea cererii de intervenție într-o procedură specială, cum este cea a hotărârii prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept sau chestiunea valorii considerentelor unei hotărâri date de Înalta Curte într-o sesizare cu o problemă prealabilă în ipoteza în care respinge ca inadmisibilă cererea. Toate acestea nu sunt numai niște simple dileme de caz, ele sunt dileme deopotrivă doctrinare și care iată, își găsesc o explicație jurisprudențială. Prin urmare, numai enumerându-le observăm varietatea lor, și sunt puține dintre cele pe care le găsim aici, să nu mai vorbim de problemele abordate în revistă referitor la chestiunea autorității de lucru judecat din penal în civil sau alte chestiuni legate de sechestrul asigurator, măsura asigurătoare în materie în materie fiscală și jurisprudența secției de contencios în această materie. Toate astea sunt abordate într-un mod extrem de relevant. Autorii, respectiv cei care au făcut selecția, reușesc să extragă exact acele pasaje, acele elemente care, într-adevăr, pe un avocat îl pot îndruma către a-și definitiva un anumit raționament când construiește o cauză. De aceea, mi se pare că revista, în ciuda posibilităților de căutare a jurisprudenței pe diverse motoare, nu trebuie să lipsească din biblioteca oricărui avocat. Și iată că se impune, din punctul meu de vedere, a fi analizată tocmai pentru a ști dacă este cazul să îți construiești cazul într-un anumit fel sau să nu ți-l construiești într-un anumit fel, ce șanse ai față de o jurisprudență mai mult sau mai puțin consolidată. Am expus aici și aspecte de istorie și aspecte de argumentație pentru a se parcurge această lucrare. Personal, evident că am o satisfacție citind aceste pagini pentru că tot ceea ce am spus anterior, se poate constata. Eu mi-am regăsit în aceste pagini, adesea, inclusiv, teze susținute și înlăturate de instanță, teze susținute și acceptate de instanță, și de asemeni, opinii acordate în calitate de profesor, în cadrul cursului de procedură de la facultatea de drept, fie consfințite printr-o jurisprudență, fie dintre cele care nu au fost primite în modul în care le-am susținut noi, deși majoritatea au fost primite. Evident, mă gândesc că asta e situația mea, că întrunesc aceste calități deosebit diferite. Nu deosebite, diferite. Deosebite nu știu dacă sunt, dar mă gândesc că fiecare avocat sau doctrinar poate, la un moment dat, să aibă satisfacția de a-și regăsi în comentarii pozițiile avute. Și credeți-mă că nu este nicio problemă, regăsindu-ți chiar și tezele învinse, tot este o satisfacție, pentru că ele au fost analizate cu grijă, de către Înalta Curte de Casație, iar soluția ține de decizia Înaltei Curți. Tocmai de aceea spuneam că lucrarea este una ai cărei destinatari principali s-ar putea să fie chiar avocații. Până la urmă, judecătorii au creat-o, deci trebuie să știe. Ultimul aspect: ce este deosebit la această revistă față de alte, față de alte reviste care sau cărți chiar care cumulează jurisprudență? Deosebirea rezidă în aceea că majoritatea spețelor selectate în extras, pentru a fi și lecturate mai ușor, sunt însoțite de comentarii, nu largi, ci succinte, dar elocvente, ceea ce este foarte bine pentru că ghidează cititorul în a înțelege exact mesajul hotărârii respective sub aspectul aplicării în drept. Și într-adevăr reușește foarte bine să facă distincția între aspectele de fapt, pe care evident, le înlătură dat fiind că nu avem de ce să discutăm pe probleme de fapt la Înalta Curte de Casație. Revista reușește să centreze atenția pe chestiunile de drept. Aceasta este o artă a celui care a selectat extrasul și a celui care a făcut comentariul fiecărei spețe în parte, și evident al Directorului și Redactorului șef, care probabil că au armonizat toată această activitate, pentru că e greu să creezi un instrument unitar atunci când ai atâția autori. Mulțumesc mult, am depășit numai cu patru minute timpul alocat.
Evelina Oprina: Mulțumim frumos, este foarte bine. Îl rugăm pe domnul Briciu să rămână alături de noi. De altfel, a și promis că rămâne până la finalul dezbaterilor pentru a putea să discutăm și pe chestiunile de fond la care vom trece imediat. Vreau doar să spun că mi s-a părut excepțională perspectiva pe care a adus-o dl. Briciu în fața noastră – aceea a celor trei actori importanți în nașterea jurisprudenței, și anume doctrinarii, avocații și instanțele. Aș mai adăuga într-adevăr, în cazul acesta, Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care a spus dreptul prin spețele pe care noi le-am selectat aici, așa încât revista este de interes. Revista este de interes sau ar trebui să fie de interes. Noi așa ne dorim. Nu doar pentru avocați, ci chiar și pentru judecători, pentru că așa cum bine spunea dl. Briciu, jurisprudența Înaltei Curți are de foarte multe ori caracter obligatoriu și s-a referit domnia sa la acele categorii de hotărâri care au această forță juridică. Îi mulțumesc d-lui. Briciu pentru cuvintele și aprecierile dumnealui și, împreună cu doamna judecător Roșu, ne străduim să oferim cititorilor exact ce așteaptă și cred că știm ce se așteaptă din partea noastră: informație nouă, informație relevantă, informație clară, succintă, extrasă astfel încât să putem să facem față cu toții, indiferent din ce profesie provenim, timpurilor pe care le trăim și nevoilor de a avea acces rapid la o informație de calitate. Îl rog și pe domnul Eugen Hurubă, domnul director al Centrului de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești, căruia îi mulțumim că este alături de noi, să ne adreseze câteva cuvinte pe marginea acestor aspecte de procedură pentru a separa deja, da, de partea noastră de astăzi de aspecte legate de procedură și aspecte de fond. Domnule Hurubă?
Eugen Hurubă: Da, mulțumesc, mulțumesc foarte mult. Bună seara, tuturor! În primul rând, doresc să mulțumesc organizatorilor acestei dezbateri pentru invitație, atât în numele meu, în numele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, dar și a colegilor mei, executori judecătorești. Este o onoare pentru mine să vorbesc după cei doi distinși antevorbitori, d-na. Prof. Evelina Oprina, pe de-o parte, și mai ales, dl. prof. Traian Briciu, pe de altă parte, și spun mai ales nu pentru că ar fi mai puțin înalta poziție a doamnei Oprina, ci pentru că domnul profesor Briciu, ori de câte ori am avut ocazia să vorbesc după domnia sa, mi-a oferit posibilitatea să remarc că, cu rigurozitatea cu care ne-a obișnuit, reușește cu brio să epuizeze aproape toate problemele de discuție din dezbaterile propuse, domnia sa fiind cunoscut ca fiind foarte riguros atât ca profesor, cât și ca avocat. Este o onoare pentru noi să participăm în dezbatere împreună cu domnul profesor Briciu, de la care avem o serie importantă de aspecte de reținut. Doamna profesor Evelina Oprina nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pentru domnia sa, vorbesc faptele. Și spun în cunoștință de cauză pentru că am avut posibilitatea o perioadă lungă de timp să colaborez cu domnia sa. Experiența domniei sale și bogata activitatea desfășurată pe toate planurile: în plan academic, de înfăptuire a justiției, dar și de organizare judecătorească o recomandă cu prisosință pentru preluarea destinelor acestei remarcabile reviste juridice. Revista nu este un nou-născut, ci reprezintă, mai bine spus, o renaștere a unei publicații de excepție realizată acum într-un format și design nou, fiind astfel continuată o activitate intensă de peste 10 ani de apariții. La 6 numere anual, înseamnă mai mult de 60 de numere apărute până acum. Ca și grafică și ținută, nu pot să mă gândesc că va putea să arate mai bine decât arată acum. Însă așa cum ne-au obișnuit graficienii grupului editorial Universul Juridic, putem să ne așteptăm și la alte surprize plăcute. Revista Română de Jurisprudență este un instrument util și executorilor judecătorești, mai ales în aplicarea noilor norme de drept procesual, care dezvoltă o serie de noi obligații procedurale executorului judecătoresc și instituie o serie de acte de executare pentru realizarea cărora executorul judecătoresc are nevoie de un studiu amănunțit, atât de doctrină, cât și de jurisprudență. Beneficiind de un colectiv de redacție remarcabil, sunt convins că și în viitor Revista Română de Jurisprudență va fi pe masa și în bibliotecile tuturor executorilor judecătorești, iubitori de carte în general și de carte juridică în special. Doamnă profesor Evelina Oprina, stimați membrii ai consiliului științific și de redacție ai Revistei Române de Jurisprudență, pentru această revistă și pentru toată activitatea depusă în plan profesional, Uniunea Națională a Executorilor judecătorești vă mulțumește și se angajează să vă fie alături. Și, personal, sunt bucuros de apariția acestui nou format al revistei Române de Jurisprudență și în măsura posibilităților voi încerca să sprijin cu ceea ce pot din perspectiva profesionistului executor judecătoresc, Revista Română de Jurisprudență.
Evelina Oprina: Mulțumim, domnule Hurubă, mulțumim pentru aprecieri. Atât eu cât și doamna Roșu, îmi permit să vorbesc în numele amândurora pentru că am avut o înțelegere să nu ne dublăm, sperăm amândouă, împreună și cu editura Universul Juridic, să reușim ca Revista Română de Jurisprudență să devină un reper în peisajul fenomenului jurisprudențial românesc, mai ales în partea atât de necesară și de corectă a ei diseminare. Mulțumim frumos! Vom fi, ne-am propus, alături de dumneavoastră, într-o formulă similară la apariția fiecărui număr al revistei. Vă anunțăm deja că numărul doi este realizat și că e aproape finalizat în colaborare cu Curtea de Apel București. Și pentru că am reușit să ne încadrăm în timpul pe care ni l-am propus și pentru că am epuizat partea de procedură, trecem la fondul cauzei, la fondul conferinței noastre. Avem pregătite pentru astăzi șase tematici, extrem de interesante, centrate pe aspecte rezultate sau în strânsă conexiune cu jurisprudența Înaltei Curți. Parte dintre ele le găsiți și în rubrica de dezbateri din numărul 1 al Revistei. Ca să nu mai pierdem timpul, vom trece deja la prima noastră prezentare și voi face o scurtă introducere. Tema doamnei judecător Laura Ivanovici, președintele Secției Civile de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mi-a amintit și m-a dus cu gândul la ce spunea profesorul Andrei Rădulescu, președintele Academiei Române și Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un articol publicat în anul 1926 în Revista Dreptul, legat de hotărârea judecătorească. Dumnealui spunea că întocmirea hotărârilor este nu numai una din principalele îndatoriri ale magistratului, ci și atribuția însemnată pentru înaintarea științei juridice. Doamna judecător va prezenta astăzi scurte considerații privind redactarea hotărârilor judecătorești și va face și o incursiune comparativă prin raportare la instanțele internaționale. Doamna Judecător?
Laura Ivanovici: Bună ziua și mulțumesc pentru invitație. Permiteți-mi să expun câteva aspecte referitoare la tema propusă. Voi începe prin a mă referi la dispozițiile art. 425 din Codul de procedură civilă, care stabilește cu valoare de principiu regula în ceea ce privește conținutul hotărârii judecătorești. Astfel, potrivit acestui text, hotărârea cuprinde partea introductivă, așa cum o numim noi, practicaua, considerentele și dispozitivul. Trebuie să remarcăm că legiuitorul a simțit nevoia să reglementeze în art. 425 din Codul de Procedură Civilă și conținutul hotărârii pronunțate de instanța de recurs. Astfel, din cuprinsul acestui text reținem că hotărârea instanței de recurs, va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis sau au fost respinse. Mai mult, legiuitorul a arătat că atunci când instanța de recurs respinge recursul fără a se pronunța asupra fondului, se anulează sau se constată perimarea, în cadrul hotărârii se va cuprinde numai motivarea rezoluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare. Credem că legiuitorul a simțit nevoia simplificării, redactării hotărârii judecătorești pentru a reliefa ceea ce noi numim ratio decidendi. Cu alte cuvinte, pentru a evidenția raționamentul jurisdicțional și a permite părților și profesioniștilor dreptului să înțeleagă mai bine care au fost argumentele care au dus la pronunțarea soluției de către instanță. În cuprinsul hotărârii judecătorești, un loc deosebit îl ocupă considerentele care constituie motivarea, iar motivarea este ceea ce dă substanță și calitate hotărârii judecătorești. Referitor la motivarea hotărârii, la redactarea hotărârii, aș vrea să amintesc Avizul nr. 11 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni care în considerentul 31 arată că, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie considerată de calitate, ea trebuie percepută de justițiabil și de societate în general drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile și al unei aprecieri convingătoare a faptelor și cu posibilitatea de a fi pusă în executare. Un asemenea tip de motivare va permite justițiabilului să aibă convingerea că litigiul său a fost examinat, că a fost soluționat corect, iar societatea va percepe hotărârea ca pe un factor de stabilitate socială și de securitate juridică. Dar ce înseamnă de fapt motivarea hotărârii judecătorești, care așa cum am spus, dă calitate hotărârii pronunțate de instanță? Înseamnă că ea trebuie să respecte principiile stabilite de reglementarea din art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de asemenea, să urmeze principiile stabilite în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg. Înseamnă o motivare are corespunzătoare a hotărârii judecătorești, înseamnă garanția dreptului la un proces echitabil, înseamnă asigurarea dreptului la apărare, a contradictorialității, dar cu siguranță și accesului la justiție. Toate aceste elemente pe care le-am enumerat subsumându-se de altfel noțiunii de proces echitabil. Judecătorul atunci când va examina cauza, va expune, se va referi în cadrul hotărârii la susținerile părții, la apărările formulate, va analiza probatoriul, va indica normele de drept și principiile aplicabile, și un lucru foarte important va expune argumentele care constituie raționamentul jurisdicțional care a condus până la urmă la pronunțarea soluției. Sigur că sunt o serie de elemente care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu mă voi referi în detaliu la acestea. Ceea ce vreau să spun este că dincolo de o argumentare juridică pertinentă și de o expunere corespunzătoare a elementelor care conturează litigiul dedus judecății, este important ca o hotărâre să fie clară, să fie redactată într-un limbaj simplu, accesibil pentru că până la urmă hotărârea este destinată părților. Ea este, de asemenea, un instrument foarte util și pentru profesioniștii dreptului pentru a desprinde argumentele și raționamentul jurisdicțional. Motivarea nu trebuie să fie neapărat lungă. Sigur că este foarte important ca judecătorul, atunci când motivează, să răspundă chestiunilor decisive pentru soluționarea litigiului, dar în esență hotărârea nu este o chestiune de volum, ci o chestiune de calitate, în sensul că instanța trebuie să examineze cauza dedusă judecății. Ce înseamnă să examineze cauza dedusă judecății? Înseamnă, în esență, să se pronunțe asupra apărărilor și susținerilor părților și să expună argumentele care au dus la raționamentul jurisdicțional. Mă voi mai referi la încă un considerent din Avizul Consiliului Consultativ, este considerentul nr. 33, care spune că fiecare judecător își poate alege propriul stil și propria structură în redactare, numai că este recomandabil să se poată baza pe modele standardizate dacă acestea există și recomandă autorităților judiciare să instituie culegeri de bune practici pentru a facilita redactarea hotărârilor. Dacă este să discutăm de modele standardizate în ceea ce privește hotărârile, voi face referire la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Europeană de Justiție. Sigur că este bine cunoscut faptul că de pildă, hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de la Strasbourg au întotdeauna același format, conțin aceleași rubrici și au întotdeauna aceeași ordine de expunere. Ceea ce facilitează accesul publicului și al profesioniștilor dreptului la a înțelege raționamentul expus de această instanță internațională. Aceeași este situația și în cazul hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană de Justiție. Toate hotărârile lor au același format, același conținut, aceeași ordine de expunere a considerentelor. Și sunt ușor recognoscibile ca fiind hotărârile aparținând acestor instanțe internaționale, nu există nicio îndoială cu privire la ele când le vedem și când le citim. Menționez ceea ce a spus domnul Marc Jaeger, fostul președinte al Tribunalului Uniunii Europene, anul trecut, într-o conferință, la București. Astfel, dumnealui s-a referit la faptul că hotărârile pronunțate de tribunalul uniunii, înainte de a fi date publicității sunt citite de o comisie special constituită care se ocupă ca să observe dacă acestea în primul rând corespund jurisprudenței anterioare a tribunalului dar au și același format. De asemenea, este important ca și modul de argumentare a hotărârilor să fie același, deci modul în care se introduc și se prezintă argumentele în cadrul hotărârilor judecătorești, este același pentru fiecare hotărâre. De altfel, dumnealui spunea că hotărârile aparțin instanței și ele trebuie recunoscute ca atare în spațiul public. Deci ei nu admit la nivelul acestei instanțe să fie diferență de prezentare în redactarea hotărârilor judecătorești. Deci nu admit să iasă o hotărâre în evidență prin altceva față de restul hotărârilor, ceea ce este un exemplu de coerență, de constanță și de bună comunicare, aș zice eu, cu publicul, cu justițiabilii și cu profesioniștii dreptului. Dacă revenim la dreptul intern, și în cadrul sistemului judiciar există o preocupare pentru îmbunătățirea calității redactării hotărârilor judecătorești și aș menționa, cu titlu de exemplu și de noutate, recentul ghid care este ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocați. Și mi se pare potrivit pentru contextul în care suntem, pentru că este util și demonstrează posibilitatea noastră de cooperare pe mai multe planuri și m-as referi la una dintre secțiuni: „Comunicarea scrisă. Considerații privind tehnici de redactare și tehnoredactare”. Și vreau să vă dau pe scurt un element din acest ghid, care spune că eficientizarea actului de Justiție sub aspectul formei presupune structurarea actelor de procedură, astfel încât să corespundă prevederilor procedurale, atât sub aspectul elementelor obligatorii cât și al ordinii de expunere. Această remarcă în ceea ce privește jurisprudența Înaltei Curți, că această formulă standardizată de redactare a hotărârilor se regăsește în special în ceea ce privește deciziile pronunțate de completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și de completul pentru dezlegarea la chestiuni de drept, care întotdeauna cuprind aceleași rubrici și au aceeași ordine de expunere. Ceea ce ușurează înțelegerea raționamentului jurisdicțional și accesul părților și al profesioniștilor dreptului la jurisprudență și la înțelegerea acesteia. Sigur că aceeași tendință se remarcă, de pildă, și în ceea ce privește hotărârile pronunțate în materie civilă de completul de 5 judecători, de secția de contencios administrativ și fiscal și mai recent, în cadrul secției întâi civile. De ce am amintit aici de aceste tehnici, de aceste tehnici de redactare standardizate. Pentru că iată, la nivel internațional avem un foarte bun exemplu al instanțelor internaționale, dar avem și aceste recomandări ale comisiilor internaționale care constată că un element al calității redactării hotărârii judecătorești poate consta și în acest aspect. Pentru a ajunge la o concluzie aș vrea să spun că aceasta constituie ceea ce numim noi bune practici procedurale, iar modelul standardizat de redactarea unei hotărâri judecătorești, înseamnă nu numai evidențierea elementelor obligatorii prevăzute de lege, dar și păstrarea aceluiași ordin de expunere. Ceea ce are ca efecte, așa cum am spus, reliefarea raționamentului jurisdicțional al instanței. Poate fi identificat cu mai multă ușurință atunci când știi care este ordinea de expunere și o vezi întotdeauna la fel în cadrul hotărârilor judecătorești. Un alt efect cu siguranță este înțelegerea mai ușoară a hotărârii judecătorești, pentru că ea este despărțită în secțiuni și poate fi urmărită și constituie până la urmă un exemplu de constanță și coerență și este un foarte bun exercițiu de comunicare și transparență din partea instanțelor de judecată. Acestea au fost câteva elemente pe care am vrut să le expun și sper că le-ați găsit utile în cadrul conferinței. Mulțumesc.
Evelina Oprina: Extrem de utile, doamna președintă. V-am urmărit cu mare atenție și mi-a plăcut în mod deosebit un lucru, de fapt, două. Mi-a plăcut că ați făcut referire, ca să încep cu cel din urmă, la ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocații, ghid recent elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii în asumare trilaterală cu Uniunea Națională a Barourilor din România și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești. Este, într-adevăr, un instrument de bune practici și exact în sensul acelor componente pe care dumneavoastră le-ați relevat de redactare, de stil al hotărârii judecătorești, profit și eu de faptul că v-ați referit la ghid și să îl readucem din nou în atenția tuturor colegilor noștri judecători, dar și avocați și ceilalți profesioniști ai dreptului, pentru că ne ajută și ne va ajuta pe toți în activitatea de zi cu zi. Personal, mi-a plăcut faptul că v-ați referit și ați pus accent foarte mult pe stilul de redactare a unei hotărâri judecătorești. E un subiect interesant, pe mine mă preocupă, îmi place să urmăresc acest aspect și cred că un stil îngrijit, un stil strict, este necesar oricărui veștmânt al gândirii logice și un stil adecvat, șlefuiește ideea pe care judecătorul vrea să o transmită și mai mult decât atât îi sporește și valoarea. Dacă din partea celorlalți colegi, care sunt astăzi împreună cu noi exista intervenții pe marginea acestei teme, eu vă ascult. Dacă v-a provocat tema pe unul dintre dumneavoastră să facem, să dezvoltăm puțin ideea sau dacă nu.
Laura Ivanovici: Domnul Briciu cred că vrea să spună ceva.
Traian Briciu: Da, eu voiam să spun două cuvinte, dacă nu este altcineva. Că tot ați amintit de ghid. Nu, tema este fără îndoială, singura problemă, păcat este cu tema aceasta că a avut un spațiu foarte restrâns de discuție.
Evelina Oprina: Exact.
Traian Briciu: De altfel, aici e de scris o carte întreagă și pleacă de la problema până la urmă, cui îi aparține mai mult hotărârea, îi aparține judecătorului sau aparține sistemului? De aici pleacă dilema. Ideea de uniformizare vine de fapt, din aceea că, deși este clar o operă individuală sau colectivă, dacă este vorba despre un complet colegial, hotărârea judecătorească, prin natura ei, este asumată de sistem și de aceea tendințele acestea din ultimul timp de uniformizare, care repet, aici trebuie să distingem. Ghidul clar promovează lucrul acesta și este normal ca sistemul să își dorească să aibă o anumită standardizare. Legat de chestiunea aceasta, rezervele pe care le-am exprimat în procesul de elaborare a ghidului referitor la standardizare, nu se refereau la hotărâri, ci se refereau la faptul că ghidul la un anumit moment încerca să standardizeze și lucrările avocaților, unde este aproape imposibil pentru că dacă, instant, sistemul judiciar își asumă hotărârea, nu există în partea cealaltă un sistem avocațial care să își asume creația avocatului. Aceia rămâne individuală. Sigur că e de dorit și acolo să existe o anumită abordare, unitară nu poate fi, dar în anumite limite, etică, dar e foarte greu de realizat în ceea ce privește activitățile avocatului, o standardizare. În ceea ce privește hotărârile judecătorești, evident că toată logica standardizării dusă către asumarea de către sistem, mai ales în hotărârile care au caracter, se publică în Monitorul Oficial, este indiscutabil o temă existentă. Dar dincolo de lucru acesta, este interesant de gândit de aici încolo, apropo de stilul judiciar, faptul că anumite modificări ale Codului de procedură civilă, impun o reevaluare treptată a stilului de redactare a hotărârii. De multe ori noi rămânem tributarii unui stil pe care l-am învățat și care corespunde unor necesități istorice, unor realități istorice, dar odată cu modificarea anumitor realități procedurale, nu modificăm întotdeauna sau nu dintr-o dată stilul hotărârilor judecătorești. Și dau numai un exemplu. Domnul profesor Mitea, are în Revista Română de Jurisprudență abordată problema revizuirii sub imperiul Legii nr. 310. Sigur, sub aspectul termenului, dar eu o să extind puțin latura. Această revizuire, pentru hotărâri contrare care vizează și autoritatea pozitivă a lucrului judecat, cu siguranță că mai devreme sau mai târziu de exemplu, va reimpune o anumită regândire a modului de redactare a hotărârilor judecătorești. De ce? Pentru că trecând de la contrarietatea de dispozitiv unde lucrurile sunt clare, la contrarietatea de considerente, și știind că nu toate considerentele de fapt sunt purtătoare de autoritate de lucrul judecat, devine destul de important într-o hotărâre judecătorească să vezi că are un considerent și judecătorul pe parcurs va simți nevoia să marcheze care considerente sunt dintre cele decisive și care nu, va fi foarte greu să spună că un anumit considerent nu e decisiv, și atunci se naște întrebarea de ce l-ai pus, dacă nu are caracter decisiv, și să facă distincția mult mai clară între categoria motivelor și categoria argumentelor tocmai pentru că în realitate numai primele sunt generatoare de autorități de lucru judecat pozitive, argumentele în sine sunt desprinse. Sunt niște arguente per a contrario, a fortiori, numai dacă fac un cumul în raport cu tot întregul motiv, nu pot fi considerate ca integrate în autoritatea de judecată. Până acuma nu a existat neapărat o preocupare în redactarea hotărârilor pe distincții de genul ăsta, ele erau mai de curând o preocupare a avocatului de a le extrage. Dar acuma și judecătorul va deveni în timp destul de interesat de ele tocmai pentru a-și pune la adăpost hotărârea, activitatea, actul jurisdicțional pe care îl emite. Deci și asta este o temă importantă. Sigur, nu avea cum să fie abordată în timpul pe care îl aveam, dar veți vedea că în timp va produce un efect. Să nu mai zic de modificările din arbitraj, unde nu mai avem un moment al deliberării și pronunțării. Avem o deliberare continuă, în sensul că se face proiect de hotărâre și se discută pe el până se ajunge la forma finală, unde motivarea și pronunțarea sunt aproape concomitente și continue și care îți modifică stilul judiciar. Sunt deci tema este de extraordinară actualitate și de perspectivă. Mulțumesc mult.
Evelina Oprina: Mulțumim și noi. Dacă mai sunt alte intervenții pe acest subiect, extrem de deschis, dacă nu eu aș conchide și aș pune accent pe ce am spus că mi-a atras mie atenția: stilul! Și aș spune că ar trebui ca noi judecătorii să fim foarte atenți dincolo de conținutul hotărârii judecătorești pe care toți îl cunoaștem, știm dispozițiile procedurale și structura unei hotărâri avem cunoștințe juridice suficiente, însă stilul cred că trebuie să fie unul limpede și să folosim o limbă curată. Mulțumesc!
Horațiu Pătrașcu: Dacă pot să intervin?
Evelina Oprina: Da, domnule judecător.
Horațiu Pătrașcu: Se poate?
Evelina Oprina: Da, sigur că da.
Horațiu Pătrașcu: Aș vrea să abordez aceeași direcție. Voiam să aduc în discuție mai devreme, însă am considerat că poate se va aborda subiectul de domnul Briciu sau. Eu cred că scopul principal sau ținta principală a judecătorului atunci când redactează hotărârea, este partea. Țintind părțile litigante, pentru că la ei trebuie să ajungă argumentele înapoi, hotărârea trebuie să fie redactată într-un stil juridic ușor de parcurs de către parte, în materie de cunoștințe juridice, chiar dacă unii dintre părți apelează la profesioniști. În al doilea rând, hotărârea trebuie să răspundă argumentelor esențiale invocate în apărare de către părți sau de către partea adversă, în așa manieră încât să cuprindă întreg conținutul al raportului juridic dedus judecăți. Hotărârea trebuie să nu omită elemente esențiale susținute și neanalizate. Este o garanție a independenței actului de justiție, independenței judecătorului, o garanție a actului de justiție, în sine. Până la urmă, se răspunde la toate aspectele esențiale. Evident, nu ești obligat să analizezi și chestiuni, care din raționamentul juridic se deduc sau care nu mai trebuie reluate. Nu trebuie să avem o hotărâre stufoasă ca să arătăm că am făcut o treabă bună, ci mai degrabă trebuie să avem o hotărâre care să fie un act jurisdicțional de calitate. Și când vorbim de hotărârile Înaltei Curți, ea trebuie să mai răspundă și unei alte exigențe foarte importante: conturarea unei jurisprudențe coerente și în concordanță cu jurisprudența pe acea problemă de drept al Înaltei Curți. Prin urmare, calitatea redactării este un element extrem, extrem de important. Mulțumesc, este o completare practic la tot ce s-a spus până acum.
Transcrierile oferite de The Department sunt realizate de către lingviști profesioniști, cu experiență în transcrieri audio din domenii diverse. The Department, cu experiență din anul 2008, oferă varii servicii lingvistice. Mai multe informații aici: www.thedepartment.ro.
