Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
115 views
Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 851/01.10.2019 a Consiliului Naţional al Audiovizualului şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 30.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică.
În esenţă, în sarcina recurentei-reclamante s-a reţinut că în cadrul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019, în intervalul 21:00-23:51, s-a încălcat dreptul la imagine al persoanei şi principiul audiatur et altera pars, în condiţiile în care, în emisiune, nu au fost prezentate punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii privind fapte de natură penală sau morală; modul de prezentare şi conţinutul emisiunii au fost de natură să prejudicieze dreptul publicului la o informare corectă, imparţială şi cu bună-credinţă a informaţiilor referitoare la un subiect, fapt sau eveniment, dar şi pe cele privind asigurarea echilibrului punctelor de vedere şi favorizarea liberei formări a opiniilor; radiodifuzorul a prezentat şi dezbătut, cu participarea unor invitaţi în studio, o „anchetă/investigaţie” referitoare la domnul B., prezentat drept partener al „odiosului C.”, client al unei reţele de prostituţie, destructurată în 2012, şi nora acestuia, doamna D., desemnată avocat din oficiu al lui C., în cadrul discuţiilor din emisiune inducându-se ideea existenţei unor reţele infracţionale din care aceştia fac parte; pe ecran au fost afişate titlurile: „Dezvăluire incredibilă în cazul Caracal, Cum îl protejează reţeaua pe C. în închisoare, I-am prins! Reţeaua în acţiune!, Imediat: Numele partenerului odiosului C., Numele partenerului lui C.: B., Nora lui B., avocata lui C., Nora lui Firică, de 10 zile avocata lui C., Imediat: Interviu exploziv cu fiica lui C.”.
Prin Decizia atacată, emitentul Consiliul Naţional al Audiovizualului a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi (4) şi art. 64 din Codul audiovizualului.
Instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să furnizeze libera formare a opiniilor.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual invocate în decizia de sancţionare:
Art. 34 alin. (1) – „Orice persoană are dreptul la propria imagine”.
Art. 40 alin. (1) – (4) – „(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă. (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea”.
Art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual obligă furnizorii de servicii media să asigure o distincţie clară între fapte şi opinii şi să respecte principiul conform căruia informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, iar potrivit art. 66 din acelaşi Cod: „(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”.
În concordanţă cu reglementările de mai sus, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3, principii cu caracter general, ce se impun a fi respectate de către radiodifuzori, care prevăd că prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului, precum şi obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
În scopul protejării dreptului publicului la o informare corectă, Codul audiovizualului a delimitat cadrul în care poate să acţioneze libertatea de exprimare a ideilor şi libertatea de comunicare a informaţiilor, pentru ca acestea să nu dobândească un caracter vătămător pentru interesele legale ale cetăţenilor.
În acelaşi timp, dispoziţiile Codului audiovizualului, aplicate de Consiliu în speţă – art. 67, impun radiodifuzorului să asigure o distincţie clară între fapte şi opinii.
În speţă, sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea de către radiodifuzor a dreptului la imagine al persoanei şi a principiului audiatur et altera pars, în condiţiile în care, în emisiune, nu au fost prezentate punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii; modul de prezentare şi conţinutul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019 au fost de natură să prejudicieze dreptul publicului la o informare corectă, imparţială şi cu bună-credinţă a informaţiilor; nu a fost asigurat echilibrul punctelor de vedere şi favorizarea liberei formări a opiniilor; radiodifuzorul a prezentat şi dezbătut discuţiile din emisiune inducând ideea existenţei unor reţele infracţionale din care persoanele ce au făcut obiectul discuţiilor ar fi făcut parte, către aceeaşi idee conducând şi titlurile afişate pe ecran.
Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut în mod corect că din conţinutul emisiunii rezultă nerespectarea principiului audiatur et altera pars şi neprezentarea unui punct de vedere al unei persoane la adresa căreia au fost formulate critici ce au îmbrăcat, pe alocuri, forma unor acuzaţii factuale, iar apărările reclamantei nu dovedesc faptul că au fost respectate dispoziţiile legale, în condiţiile în care s-au exprimat afirmaţii evidenţiate prin scris îngroşat, folosindu-se sintagme specifice certitudinii („surse oficiale”, „toată lumea ştie”, „clar, cu certitudine”, „este o mare minciună”, „mie îmi este foarte limpede”, „să nu ne prostim”, „adevărurile sunt”, „precis”, „sută la sută da”, „nu există nici un fel de dubiu”).
Tot în mod corect a reţinut instanţa de fond şi că emisiunea în cauză a pus în mod direct în discuţie dreptul la propria imagine a unor persoane, al căror nume a fost repetat insistent, situaţia personală a acestor persoane fiind introdusă în subiect în mod special.
În speţă, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante în sensul că a asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii, o informare corectă şi obiectivă a publicului, de natură să favorizeze libera formare a opiniilor acestuia, câtă vreme din transcrierile respectivei emisiuni, astfel cum au fost redate în decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, reiese contrariul.
Or, prin argumentele prezentate în faţa instanţei de fond şi în faţa instanţei de recurs, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada contrară celor reţinute prin decizia atacată, ci a susţinut că discuţiile purtate în respectiva emisiune nu au încălcat dreptul la imagine şi dreptul la informare, fiind vorba de informaţii factuale pentru care nu era necesară proba verităţii ori prezentarea unui punct de vedere al persoanelor ce făceau obiectul discuţiilor.
De asemenea, Înalta Curte constată că titlurile afişate pe ecran, de genul: „Dezvăluire incredibilă în cazul Caracal, Cum îl protejează reţeaua pe C. în închisoare, I-am prins! Reţeaua în acţiune!, Imediat: Numele partenerului odiosului C., Numele partenerului lui C.: B., Nora lui B., avocata lui C., Nora lui Firică, de 10 zile avocata lui C., Imediat: Interviu exploziv cu fiica lui C.”, au fost exprimate astfel încât să inducă telespectatorilor sentimente de aversiune, antipatie şi dezaprobare faţă de persoanele respective, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, ce obligă furnizorii de servicii media să asigure o distincţie clară între fapte şi opinii şi să informeze în mod corect, imparţial şi cu bună-credinţă auditorul. Astfel, titlurile afişate pe ecran pe parcursul discuţiilor din studio au fost de natură acuzatoare şi nu reflectau în mod corect situaţia de fapt ce era adusă în atenţia publicului.
Situaţia în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligenţă sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul – ţintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor.
Înalta Curte constată că, potrivit raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor care au stat la baza deciziei contestate, corect s-a reţinut că modul de desfăşurare şi conţinutul emisiunii în cauză nu au respectat prevederile din domeniul audiovizualului, în condiţiile în care moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.
Astfel, s-a constatat că informarea publicului cu privire la subiectul adus în atenţia sa nu a fost una care să respecte principiile impuse de art. 64 din Codul audiovizualului, respectiv cele care impun ca informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă.
De asemenea, examinând emisiunea în discuţie, se constată că unele afirmaţii de natură acuzatoare nu au fost susţinute cu niciun fel de dovezi, fiind de natură să prejudicieze dreptul la imagine al persoanei şi să influenţeze opinia publicului cu privire la aspectele prezentate, în condiţiile în care nu a fost respectat principiul audiatur et altera pars, nefiind prezentat vreun punct de vedere al persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii, contrar dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi (2) din Codul audiovizualului.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că sancţiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertăţii de opinie, nefiind încălcate dispoziţiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituţia României, deoarece, în speţă, nu este pusă în discuţie limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie şi dreptul de a comunica informaţii, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine şi demnitate şi a dreptului publicului de a primi informaţii corecte si obiective.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar, prin care reclamanta solicită înlocuirea sancţiunii, instanţa constată că, la stabilirea sancţiunii, aşa cum reiese din pag. 10 a deciziei atacate, pârâtul a avut în vedere dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, conform cărora individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.
Raportat la dispoziţia legală menţionată, amenda în cuantum de 30.000 de RON aplicată prin actul contestat se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului, care prevăd că faptele se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON, fiind orientată către minimul intervalului, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientei.
În ceea ce priveşte deciziile invocate de către recurent cu titlu de jurisprudenţă, acestea nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reţinut că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunţate ca urmare a aplicării normelor de drept material situaţiei de fapt din cauzele respective, în alte situaţii fiind pronunţate decizii ce pot avea soluţii contrare.
În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Hotărârii pronunţate în Cauza Cornelia Popa contra României, Înalta Curte constată că aceasta nu este aplicabilă în speţă, întrucât în cauza respectivă, reclamanta Cornelia Popa, de profesie jurnalist, a fost obligată să plătească o amendă penală şi o indemnizaţie cu titlu de daune morale pentru că a publicat un articol care critica activitatea profesională a unui judecător, iar prin hotărârea pronunţată la 31 martie 2011, CEDO a concluzionat că a avut loc o încălcare a articolului 10 din CEDO, privind libertatea de exprimare şi a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 10 şi art. 6 par. 1, doar cu privire la imposibilitatea reclamantei de a face proba verităţii şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.
Or, în cauză, nu s-a pus problema că recurenta-reclamantă ar fi fost împiedicată să facă proba verităţii, ci i s-a reproşat încălcarea anumitor articole din Codul audiovizualului prin modul de prezentare şi de dezbatere în cadrul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
