[Formularea opțiunilor pentru ocuparea posturilor scoase la concurs] Rezultate magistratură 2015

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 10 noiembrie 2015: Formularea opțiunilor pentru ocuparea posturilor scoase la concurs

Candidaţii admişi după cele două etape ale concursului de admitere în magistratură, conform listei cu rezultatele definitive publicată la data de 13 octombrie 2015, se vor prezenta în data de 18 noiembrie 2015, ora 13:00, în Aula Institutului Naţional al Magistraturii, cu sediul în Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr. 53, sector 5, în vederea formulării opţiunilor pe posturile
scoase la concurs, potrivit anunțului INM.

Accesul candidaţilor se face pe baza unui act de identitate.


Update 13 octombrie 2015: Rezultatele finale

INM a publicat lista cu rezultatele definitive la concursul de admitere în magistratură, sesiunea iunie-octombrie 2015.

De asemenea, INM a mai publicat:

Anunțul privind depunerea actelor necesare în vederea verificării condiţiei de bună reputaţie

Potrivit acestuia, candidații declarați admiși au obligația de a depune la tribunalele sau la parchetele de pe lângă tribunale în a căror circumscripție domiciliază, în termen de 10 zile de la data publicării rezultatelor definitive ale concursului, următoarele documente:

a) curriculum vitae care să cuprindă datele de identificare, datele de stare civilă, datele cu privire la studiile absolvite şi locurile de muncă anterioare;
b) caracterizarea de la ultimul loc de muncă, care să cuprindă inclusiv menţiuni privind existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare sau administrative;
c) adeverinţe eliberate de primării şi/sau, după caz, de administraţiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii din cadrul primei probe din cadrul primei etape a concursului, din care să rezulte, dacă este cazul, natura şi tipul contravenţiilor comise şi sancţiunile contravenţionale aplicate în această perioadă;
d) declaraţia pe proprie răspundere privind precizarea domiciliului avut în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului
e) orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii.

Pentru mai multe detalii, consultați sursa informației.

Programarea pentru examinarea medicală

INM a anunțat că programarea pentru examinarea medicală va avea loc în zilele de 21 și 22 octombrie a.c.

Pentru mai multe detalii, consultați sursa informației.

Testarea psihologică

Testarea psihologică constă în aplicarea unui test scris şi a unui interviu.

Aplicarea testului scris va avea loc la data de 18 octombrie 2015, începând cu ora 13:00, la sediul Universităţii Nicolae Titulescu, cu sediul În Bucureşti, Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4.

Accesul candidaţilor în săli se va face pe baza unui act de identitate, între orele 12:15-12:45.

Consultați lista conţinând repartizarea candidaţilor.

Interviul psihologic va fi susţinut În perioada 26-28 octombrie 2015, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii din Bucureşti, Calea Plevnei, nr. 141 B, sector 6.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Consultați repartizarea candidaţilor pentru susţinerea interviului.

Sursa informațiilor este pagina concursului de admitere în magistratură, sesiunea 2015, a INM (www.inm-lex.ro)


Update 12 octombrie 2015: Rezultatele obținute la interviu

INM a publicat tabelul cu rezultatele obținute de candidați la proba finală a concursului de admitere în magistratură, proba interviului.

Sursa este INM.


Update 23 septembrie 2015: Rezultatele obținute la testul de raționament logic

INM a publicat rezultatele obținute la testul de verificare a raționamentului logic – după soluționarea contestațiilor, tabelul cu rezultatele obținute de candidații la concursul de admitere în magistratură.

Consultați:

Lista candidaților declarați admiși – punctajul la proba de verificare a raționamentului logic;

Tabelul cu rezultatele obținute de candidați la etapa eliminatorie.

Comisia a respins toate contestațiile formulate la punctajul obținut la testul de verificare a raționamentului logic.


Update 10 septembrie: Rezultatele după soluționarea contestațiilor

INM a publicat rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, la proba eliminatorie de verificare a cunoștiințelor juridice pentru admiterea în magistratură.

Lista candidaților ADMIȘI

Lista candidaților RESPINȘI


Anul acesta, pe data de 30 august 2015, peste 90 de candidați au obținut 70 de puncte din cei 814 care au susținut testul de verificare a cunoștințelor juridice pentru admiterea în magistratură.

Pe site-ul Institutului Național al Magistraturii au fost publicate rezultatele probei eliminatorii de admiterea în magistratură, testul de verificare a cunoștințelor juridice.

Rezultate magistratură 2015.

Pentru a vizualiza rezultatele click AICI

Candidații pot depune contestații împotriva punctajului obținut la proba eliminatorie de verificare a cunoștințelor juridice până la data de 8 septembrie 2015. Contestațiile pot fi trimise la numerele de fax: 021.311.02.34, 021.407.62.67, 021.407.62.68.

Soluționarea contestațiilor de către Comisie va avea loc pe data de 9 septembrie 2015.

Rezultatele finale pentru proba eliminatorie, testul de verificare a cunoștințelor juridice, vor fi afișate pe data de 10 septembrie 2015.

Următoarea probă a examenului de admitere în magistratură, verificarea a raționamentului logic, va avea loc pe data de 13 septembrie și se va desfășura la sediul Universității Româno-Americane.

👍 Vezi și: Admitere INM 2015. Calendarul desfășurării concursului