Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
287 views
Examinând contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 2/F/MEA din 05 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală şi în raport de actele emise de autorităţile străine ulterior pronunţării hotărârii atacate, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 2/F/MEA din 05 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10.06.2022 de Tribunalul din Trento, Italia – Biroul judecătorului pentru anchete preliminare, în baza mandatului naţional de arestare nr. 1415/2018 RGNR – 1146/2019 RG GIP şi s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare italiene. În acest sens, s-a dispus arestarea în vederea predării persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 05.01.2023 şi până la data de 03.02.2023 inclusiv.
Înalta Curte constată că, în data de 12.01.2023 (1415/18 RGNR, 11/18 DDA, 1146/19 RG GIP, f.31 dosar), autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare – judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Trento, dr. E. – a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi eliberarea contestatorului, precum şi revocarea mandatului european de arestare emis pe numele său.
Potrivit art. 105 din Legea nr. 302/2004, „Revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau emis mandatul european de arestare (1) Atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare (…) b) judecătorul, sesizat potrivit art. 102 sau 103, prin sentinţă definitivă, ia act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, după caz, şi dispune revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată”.
Se observă că, prin Sentinţa penală nr. 3/F/MEA din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, definitivă, în baza art. 105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanţa a luat act de revocarea mandatului european de arestare emis la data de 10.06.2022 de Tribunalul din Trento, Italia – Biroul judecătorului pentru anchete preliminare prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea prezentării acesteia în faţa organelor de urmărire penală din Italia.
S-a dispus revocarea măsurii arestării persoanei solicitate A., măsură dispusă prin Sentinţa penală nr. 2 din 05 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2022
S-a dispus anularea Mandatului de arestare nr. x/05.01.2023 emis în baza Sentinţei penale nr. 2/05.01.2023 a Curţii de Apel Braşov privind persoana solicitată A. şi punerea de îndată în libertate a acesteia, dacă nu este deţinut în altă cauză.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost privată de libertate în România, respectiv reţinută la data de 23.12.2022, arestată provizoriu în perioada 23.12.2022 – 05.01.2023 şi arestată în vederea predării începând cu data de 05.01.2023 la zi.
Înalta Curte constată că la momentul judecării prezentei contestaţii nu mai exista niciun temei care să fundamenteze predarea şi implicit, arestarea în vederea predării, câtă vreme s-a pronunţat revocarea executării mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene şi a măsurii arestării în vederea predării luată faţă de persoana solicitată A..
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 2/F/MEA din 05 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală.
Va desfiinţa, în totalitate, sentinţa menţionată şi, rejudecând, va respinge sesizarea privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 10.06.2022 de către Tribunalul din Trento, Italia- Biroul judecătorului pentru anchete preliminare.
Va constata că persoană solicitată A. a fost reţinută şi arestată în vederea predării în perioada de la 23.12.2022 la 17.01.2023.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.