Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.581 views
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, atât prin prisma motivelor invocate de persoana solicitată A. cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte constă că pe numele persoanei solicitate A., la data de 11.11.2021 a fost emis mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Portugalia, urmărit pentru săvârşirea, în calitate de autor, a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 20 şi 204 alin. (1) şi (2) din C. pen. portughez, mandatul având la bază o hotărâre de condamnare pronunţată de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa – Juizo Central Criminal de Lisboa – Juiz 17 (Republica Portugheză) la data de 31.03.2020 în dosarul nr. x/YYSB, rămasă definitivă la data de 11.10.2021.
În cauza de faţă, condamnatul a solicitat admiterea cererii de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare, prin care a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 4 ani şi refuzarea executării mandatului european de arestare emis la 11.11.2021 invocând două motive opţionale de refuz cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) şi lit. g) din Legea nr. 302/2004.
Instanţa de fond, văzând dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care „În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109”, în mod corect a procedat la recunoaşterea, pe cale incidentală a hotărârii de condamnare şi a dispus executare a pedepsei în România.
Totodată, potrivit art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse, când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă în conformitate cu dreptul său intern.
Referitor la motivul de refuz invocat de persoana solicitată, privind prescripţia răspunderii penale, Curtea de Apel Bucureşti a constată că din modul de redactare a dispoz. art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 rezultă cu evidenţă că prescripţia răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, iar nu în cazul în care, precum în speţă, mandatul european de arestare este emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. În această din urmă situaţie ar putea constitui motiv de refuz de executare potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 doar celălalt caz prevăzut de acest text de lege, respectiv cel al prescripţiei executării pedepsei (care, desigur, nu îşi poate găsi aplicarea în speţă, hotărârea de condamnare rămânând definitivă la data de 11.10.2021).
Referitor la cel de al doilea motiv de refuz, cel prevăzut de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a constat că în cauză nu s-au formulat obiecţiuni cu privire la identitatea, iar persoana solicitată – cetăţean român – a arătat că nu este de acord cu predarea sa în baza mandatului european de arestare şi că doreşte să execute pedeapsa în România.
Totodată, cu privire la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 şi 204 alin. (1) şi (2) din C. pen. portughez pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, s-a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) – e) din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaşterea acestei hotărâri, întrucât:
– hotărârea străină de condamnare este definitivă şi executorie, fapta de furt calificat reţinută prin aceasta în sarcina persoanei solicitate fiind incriminată şi în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României (îşi are corespondentul în infracţiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 77 lit. a) C. pen.);
– persoana condamnată are cetăţenia română, trăieşte pe teritoriul României şi este de acord să execute pedeapsa în România;
– nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, Curtea de Apel a mai reţinut că natura şi durata pedepsei aplicate de instanţa străină (4 ani închisoare) corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Apărătorul persoanei solicitate, în contestaţia formulată precizează că, potrivit art. 154 raportat la art. 155 C. pen., termenul de prescripţie este de 10 ani şi curge de la data ultimului act material reţinut în sarcina persoanei solicitate, respectiv, 20.07.2011. Astfel, solicită a se avea în vedere că, în situaţia în care faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate erau judecate de autorităţile române, la data de 20.07.2021 acestea ar fi fost prescrise.
Înalta Curte constată că apărările persoanei solicitate sunt nefondate, în speţa de faţă nefiind incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea 302/2004.
Potrivit art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare „când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române”.
Persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 20 şi 204 alin. (1) şi (2) din C. pen. portughez (faptă cu corespondent în legea penală română în infracţiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 77 lit. a) C. pen.).
Analizând actele dosarului Înalta Curte constată că ultimul act de executare a avut loc la data de 09.11.2011 la ora 11:30, când inculpatul A. conducea automobilul cu numărul de înmatriculare auto x pe Şoseaua naţională 250, aproape de accesul ta Traseul suplimentar nr. 22, din localitatea Loures, având ca pasageri pe inculpata CIBI şi pe un alt cetăţean român pe nume HH. În portbagajul automobilului au fost găsite 3 (trei) pungi, toate căptuşite cu folie de aluminiu, pe care inculpaţii intenţionau să le folosească pentru a ascunde articolele pe care intenţionau să le fure din spaţiile comerciale.
În raport cu ultimul act de executare care s-a săvârşit la data de 09.11.2011- reţinut atât în hotărâre de condamnare pronunţată de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa – Juizo Central Criminal de Lisboa – Juiz 17 (Republica Portugheză) la data de 31.03.2020 în dosarul nr. x/YYSB, rămasă definitivă la data de 11.10.2021, cât şi în mandatul european de arestare, Înalta Curte constată faptele pentru care persoana solicitată a fost condamnată definitiv nu sunt prescrise nefiind incidente prevederile art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.
În aceste condiţii nu se mai impune analiza apărărilor formulate de persoana solicitată în sensul că prescripţia răspunderii penale ar conduce la neexecutarea mandatului european de arestare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 64/F din data de 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
