468 views
Actul modificat |
Actul modificator | Sumar |
O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2
(M. Of. nr. 231 din 21 martie 2020) |
O.U.G. nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (M. Of. nr. 325 din data de 21 aprilie 2020)
|
– modifică: art. XV alin. (5) și (6); – introduce: art. XV alin. (1^1), art. XV alin. (7) – (10), art. XV^2. |
În M. Of. nr. 325 din 21 aprilie 2020 a fost publicată O.U.G. nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Astfel, respectivul act normativ aduce unele modificări O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe care le vom prezenta în continuare.
Art. XV alin. (5) și (6) din O.U.G. nr. 30/2020 (modificat prin O.U.G. nr. 53/2020)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. XV alin. (5) și (6) se prezentau sub următoarea formă:
„(5) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1), (2) şi (4) este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) Prin derogare de la Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (5) privind calculul, declararea şi plata acestora se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice.”
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. XV alin. (5) și (6) se modifică și vor avea următorul conținut:
„(5) Pentru indemnizaţia prevăzută la alin. (1), (1^1), (2) şi (4) se datorează impozit pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute în Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) Pentru indemnizaţiile prevăzute la alin. (1), (1^1), (2) şi (4), plătite din bugetul de stat, nu se datorează contribuţia asigurătorie pentru muncă reglementată de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.”
Art. XV alin. (1^1) din O.U.G. nr. 30/2020 (introdus prin O.U.G. nr. 53/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. XV, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
„(1^1) De indemnizaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază şi avocaţii a căror activitate este redusă ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă, dacă în luna pentru care solicită indemnizaţia au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depăşesc câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020. Indemnizaţia se plăteşte în baza declaraţiei pe propria răspundere a avocatului privind îndeplinirea condiţiilor de acordare, pe care o transmite la agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal.”
Art. XV alin. (7) – (10) din O.U.G. nr. 30/2020 (introduse prin O.U.G. nr. 53/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. XV, după alin. (6) se introduc patru noi alineate, alin. (7) – (10), cu următorul cuprins:
„(7) Calculul obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (5), în cazul indemnizaţiei lunare prevăzută la alin. (1), (1^1) şi (4), cu excepţia celei de care beneficiază persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, se efectuează de către persoanele fizice beneficiare prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 64 alin. (1), art. 138 lit. a) şi, respectiv, art. 156 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, asupra indemnizaţiei brute încasate de la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Pentru calculul impozitului pe venit se aplică regulile prevăzute la art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Obligaţiile fiscale menţionate la alin. (7) se declară prin Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice şi se plătesc de către persoanele fizice beneficiare la termenul prevăzut la art. 122 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile realizate în anul 2020.
(9) În cazul indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) de care beneficiază persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al celei prevăzute la alin. (2), calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de către cooperaţia cu care persoanele au încheiate convenţii individuale, respectiv de structura sportivă, în calitate de plătitori, din indemnizaţia brută încasată de la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(10) Pentru indemnizaţiile menţionate la alin. (9) se aplică în mod corespunzător prevederile art. XI alin. (6) şi (7).”
Art. XV^2 din O.U.G. nr. 30/2020 (introdus prin O.U.G. nr. 53/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, după art. XV^1 se introduce un nou articol, art. XV^2, cu următorul cuprins:
„Art. XV^2 – (1) Prevederile art. XV alin. (1) nu se aplică societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici grupurilor de interese economice reglementate de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Persoanele care beneficiază de un drept de pensie şi persoanele încadrate în grad de handicap pot beneficia de drepturile prevăzute la art. XI alin. (1) sau art. XV alin. (1), (1^1), (2) şi (4).”