O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale – modificări (O.U.G. nr. 42/2022)

Actul modificat

Actul modificator Sumar
O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei

(M. Of. nr. 274 din 22 martie 2022)

 

O.U.G. nr. 42/2022 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei

(M. Of. nr. 355 din 11 aprilie 2022)

– modifică: art. 1 alin. (2) lit. b), art. 1 alin. (8), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 16 alin. (8), art. 23 alin. (2), art. 23 alin. (5), art. 24, anexa nr. 5: pct. lit. b) și c), anexa nr. 6: art. 5, art. 7;

– introduce: art. 16 alin. (7^1)-(7^3), art. 23 alin. (2^1)-(2^2), anexa nr. 5: pct. 14, anexele nr. 7-10.

În M. Of. nr. 355 din 11 aprilie 2022 s-a publicat O.U.G. nr. 42/2022 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. 

Redăm, în cele ce urmează, cele mai importante modificări aduse respectivului act normativ.

Art. 1 alin. (8)

Vechea reglementare

„(8) Prevederile alin. (1) lit. c) nu se aplică în cazul clienților noncasnici care au beneficiat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum și pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, cu modificările și completările ulterioare, precum și în cazul producătorilor de energie electrică. Prosumatorii nu sunt considerați producători de energie electrică în sensul prezentului articol. Lista beneficiarilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2019, aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, cu modificările și completările ulterioare, se va publica de Ministerul Energiei pe site-ul propriu după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Noua reglementare

La articolul 1, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(8) Prevederile alin. (1) lit. c) nu se aplică în cazul clienţilor noncasnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, precum şi în cazul operatorilor economici a căror activitate specifică este producerea de energie electrică. Prosumatorii nu sunt consideraţi producători de energie electrică în sensul prezentului articol. Lista beneficiarilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019, aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, se va publica de Ministerul Energiei pe website-ul propriu după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

 

Art. 6 alin. (2)

Vechea reglementare

„(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică la stabilirea prețului final facturat clienților prevăzuți la art. 5 preluați în regim de ultimă instanță”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Noua reglementare

La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul clienţilor prevăzuţi la art. 5, preluaţi în regim de ultimă instanţă, componenta de achiziţie din preţul final facturat se determină similar preţului mediu de achiziţie realizat prevăzut la art. 3 alin. (3)”.

 

Art. 16 alin. (7^1)-(7^3)

Noua reglementare

La articolul 16, după alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alineatele (71)-(73), cu următorul cuprins:

„(71) Nerespectarea de către operatori a instrucţiunilor de încărcare a datelor prevăzute în anexele nr. 7-10 conform art. 23 alin. (22) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţionala de la 25.000 lei la 50.000 lei.

(72) Nerespectarea de către operatori a termenului de rectificare a datelor încărcate pe platforma informatică şi redepunere a cererilor de decontare şi/sau a declaraţiilor pe propria răspundere prevăzute la art. 23 alin. (21) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 25.000 lei la 50.000 lei.

(73) Contravenţiile prevăzute la alin. (71) şi (72) se constată şi se sancţionează de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei”.

 

Art. 23 alin. (2)

Vechea reglementare

„(2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, noțiunea de «furnizor» include și pe cea de operator de distribuție de energie electrică cu drept de revânzare a energiei electrice”.

Noua reglementare

La articolul 23, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, noţiunea de «furnizor» include furnizorul de energie electrică, furnizorul de gaze naturale, producătorul de energie electrică pentru clienţii racordaţi în instalaţiile sale şi operatorul de distribuţie de energie electrică cu drept de revânzare a energiei electrice”.

 

Art. 23 alin. (5) – partea introductivă

Vechea reglementare

„(5) La sfârșitul perioadei de acordare a schemei-suport pentru mecanismul de plafonare a prețului aferent volumelor de energie electrică și gaze naturale, pentru sezonul rece 2021-2022, se va efectua regularizarea sumelor decontate din bugetul de stat către furnizorii de energie electrică și gaze naturale. În vederea regularizării sumelor decontate din bugetul de stat către furnizorii de energie electrică și gaze naturale, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022, furnizorii transmit la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, până cel târziu la data de 15 mai 2022, pentru fiecare lună din perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022 și pentru fiecare categorie de clienți beneficiari ai prețului final plafonat, următoarele informații: (…)”.

Noua reglementare

La articolul 23 alineatul (5), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) La sfârşitul perioadei de acordare a schemei-suport pentru mecanismul de plafonare a preţului aferent volumelor de energie electrică şi gaze naturale, pentru sezonul rece 2021-2022, se va efectua regularizarea sumelor decontate din bugetul de stat către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale. În vederea regularizării sumelor decontate din bugetul de stat către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022, furnizorii transmit la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, până cel târziu la data de 15 iulie 2022, pentru fiecare lună din perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022 şi pentru fiecare categorie de clienţi beneficiari ai preţului final plafonat, următoarele informaţii: (…)”.

 

Anexa nr. 5

Pct. 14

Noua reglementare

După punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 14, cu următorul cuprins:

„14. În situaţia în care cantitatea totală de gaze naturale determinată în conformitate cu formulele de la pct. 6 lit. b) şi c) diferă de totalul producţiei disponibile a producătorilor, pentru perioada respectivă, obligaţia de vânzare a fiecărui producător se ajustează proporţional cu ponderea disponibilului fiecărui producător în disponibilul total pentru perioada respectivă. Alocarea cantităţilor destinate fiecărui furnizor se determină aplicând cantităţilor calculate pentru aceştia ponderea obligaţiei ajustate în totalul cantităţilor calculate pentru fiecare producător. Defalcarea cantităţilor destinate înmagazinării pentru CC şi PET se realizează proporţional cu ponderea consumului CC şi PET în necesarul de consum”.

 

Anexa nr. 6

Art. 7

Vechea reglementare

„Venitul lunar suplimentar – V_s se determină în condițiile în care P_lv > 450 de lei/MWh și se calculează ca produs între diferența dintre prețul lunar de vânzare și 450 de lei/MWh și cantitatea lunară livrată fizic – C_l.

V_s = (P_lv – 450) * C_l.

Pentru producătorii care vând energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al rețelelor de transport și distribuție, în condițiile stabilite în cadrul art. 14 al prezentei ordonanțe de urgență , venitul suplimentar se stabilește ca produs între diferența dintre prețul lunar de vânzare și 450 de lei/MWh și diferența dintre cantitatea lunară livrată fizic – C_l și cantitatea de energie electrică livrată CN Transelectrica C_l CPT , după cum urmează:

V_s = (P_lv – 450) *(C_l – C_l CPT)”.

Noua reglementare

Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Venitul lunar suplimentar – Vs se determină în condiţiile în care Plv > 450 lei/MWh şi se calculează ca produs între diferenţa dintre preţul lunar de vânzare şi 450 de lei/MWh şi cantitatea lunară livrată fizic – Cl.

Vs = (Plv – 450) * Cl

Pentru producătorii care vând energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al reţelelor de transport şi distribuţie, în condiţiile stabilite în cadrul art. 14 din ordonanţa de urgenţă, venitul suplimentar se stabileşte ca produs între diferenţa dintre preţul lunar de vânzare şi 450 de lei/MWh şi diferenţa dintre cantitatea lunară livrată fizic – Cl şi cantitatea de energie electrică livrată Cl CPT, după cum urmează:

Vs = (Plv – 450) * (Cl – Cl CPT)”.

 

Anexele nr. 7-10

Noua reglementare

După anexa nr. 6 se introduc patru noi anexe, anexele nr. 7-10, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

Vă precizăm că anexa nr. 1 (anexa nr. 7 la O.U.G. nr. 27/2022) cuprinde Macheta noiembrie 2021-ianuarie 2022 privind datele, informaţiile şi documentele justificative prevăzute de art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, iar anexa nr. 2 (anexa nr. 8 la O.U.G. nr. 27/2022) conține Macheta februarie-martie 2022 privind datele, informaţiile şi documentele justificative prevăzute de art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021.

Totodată, vă menționăm că anexa nr. 3 (anexa nr. 9 la O.U.G. nr. 27/2022) privește Macheta aprilie 2022-martie 2023, iar anexa nr. 3 (anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 27/2022) conține Macheta de regularizare pe perioada noiembrie 2021-martie 2023).

 

În final, vă precizăm că în tot cuprinsul ordonanţei de urgenţă, sintagmele „furnizor/operator de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice” şi „furnizorii/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice” se modifică şi se înlocuiesc cu „furnizor”, respectiv „furnizorii”.