O.U.G. nr. 170/2020 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă şi Legii concurenţei nr. 21/1996 – modificări

Actul modificat	Actul modificator	Sumar
Legea concurenței nr. 21/1996   (M. Of. nr. 153 din 29 februarie 2016 cu modif. și compl. ult.)	O.U.G. nr. 170/2020 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996   (M. Of. nr. 952 din 16 octombrie 2020)	Reglementează acțiunile despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă. Totodată, modifică și completează Legea nr. 21/1996: – modifică: art. 2 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 25 alin. (1) lit. j), art. 38 alin. (12), art. 52, art. 55 alin. (1), art. 57 alin. (1), art. 60 alin. (3); – introduce: art. 4 alin. (6), art. 15 alin. (14), art. 38 alin. (3 ind. 1) și (3 ind. 2), art. 54 ind. 2, art. 55 alin. (1 ind. 1), art. 55 alin. (6) și (7), art. 51 alin. (1 ind. 1), art. 57 alin. (1 ind. 1); – abrogă: art. 66 alin. (2)-(5).

În M. Of. nr. 952 din 16 octombrie 2020 s-a publicat O.U.G. nr. 170/2020 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. 

Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante dispoziții privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă.

Art. 3: Dreptul la acţiune

„(1) Orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurenţială interzisă potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau ale art. 101 sau 102 din TFUE poate solicita şi obţine repararea integrală a prejudiciului respectiv.

(2) Despăgubirile integrale repun persoanele care au suferit un prejudiciu în situaţia în care s-ar fi aflat dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată. Despăgubirea integrală include pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum şi plata dobânzii aferente.

(3) Despăgubirea integrală în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă nu poate conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, indiferent dacă despăgubirea integrală se produce în urma unor despăgubiri punitive, multiple sau de altă natură”.

Art. 7: Limitări privind utilizarea probelor obţinute exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă

„(1) Probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (9) care sunt obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă nu pot fi administrate în cadrul acţiunilor în despăgubire, fiind considerate inadmisibile.

(2) Până la finalizarea procedurii autorităţii de concurenţă, prin adoptarea unei decizii sau într-un alt mod, probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (8) şi care sunt obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul respectivei autorităţi în materie de concurenţă sunt considerate inadmisibile în cadrul acţiunilor în despăgubire.

(3) Probele obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă şi care nu intră sub incidenţa alin. (1) sau (2) pot fi utilizate în cadrul unei acţiuni în despăgubire numai de către persoana respectivă sau de către o persoană fizică sau juridică ce a succedat în drepturi persoanei respective, inclusiv o persoană care a achiziţionat drepturile litigioase ale persoanei respective”.

Art. 8: Sancţiuni

„(1) Instanţa judecătorească poate sancţiona părţile, terţii şi reprezentanţii legali ai acestora cu amendă între 500 şi 5.000 lei pentru persoane fizice şi între 0,1 şi 1% din cifra de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, pentru următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul:

a) neprezentarea unei probe faţă de care instanţa judecătorească a dispus divulgarea de către cel care o deţine sau refuzul de prezentare a acesteia, la termenul fixat în acest scop de instanţă;

b) distrugerea probelor relevante pentru soluţionarea litigiului;

c) nerespectarea sau refuzul de a se conforma măsurilor dispuse de instanţa judecătorească pentru a proteja informaţiile confidenţiale;

d) încălcarea limitărilor privind utilizarea probelor prevăzute la art. 5-7.

(2) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), amenda se stabileşte în funcţie de gravitatea faptei de către instanţa judecătorească în faţa căreia s-a săvârşit fapta, prin încheiere executorie, pentru a fi eficientă, proporţională şi cu efect de descurajare. Prevederile art. 190, 191 şi 295 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3) Aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracţiune”.

Art. 9: Efectul deciziilor definitive

„(1) O încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă, constatată printr-o decizie definitivă a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene ori printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, se consideră a fi stabilită în mod irefragabil pentru instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei acţiuni în despăgubire în temeiul legislaţiei în materie de concurenţă.

(2) O decizie sau hotărâre definitivă, prevăzută la alin. (1), pronunţată într-un alt stat membru al Uniunii Europene face dovada, până la proba contrară, a faptului că a avut loc o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă şi, după caz, poate fi evaluată împreună cu alte probe introduse de părţi.

(3) Prezentul articol nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor instanţei judecătoreşti prevăzute la art. 267 din TFUE”.

Art. 10: Termene de prescripţie

„(1) Prin derogare de la prevederile art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, dreptul la acţiunea în despăgubire se prescrie în termen de 5 ani. Termenul de prescripţie nu începe să curgă înainte de încetarea încălcării legislaţiei în materie de concurenţă şi înainte ca reclamantul să fi cunoscut sau să fi trebuit să fi cunoscut:

a) comportamentul adoptat şi faptul că acesta constituie o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;

b) faptul că încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă i-a adus un prejudiciu; şi

c) identitatea autorului încălcării.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 2.532 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă pe perioada în care o autoritate în materie de concurenţă desfăşoară acţiuni în scopul investigării sau proceduri cu privire la o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă la care se referă acţiunea în despăgubire. Suspendarea încetează la un an după ce decizia de constatare a încălcării rămâne definitivă sau după ce procedurile încetează în alt mod.

(3) În scopul aplicării prevederilor art. 11 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b), în situaţia în care nu este posibilă obţinerea de despăgubiri de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă din cauza incapacităţii de plată, prescripţia dreptului la acţiunea în despăgubire faţă de o întreprindere mică sau mijlocie, denumită în continuare IMM, sau un beneficiar de imunitate nu începe să curgă înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească de declarare a falimentului celorlalte întreprinderi a rămas definitivă.

(4) Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă pe durata procesului de soluţionare alternativă a litigiului. Suspendarea termenului de prescripţie produce efecte numai în privinţa părţilor care sunt sau au fost implicate sau reprezentate în soluţionarea alternativă a litigiului”.

Art. 15: Acţiuni în despăgubire introduse de reclamanţi de la niveluri diferite ale lanţului de aprovizionare

„(1) Pentru a se evita ca acţiunile în despăgubire din partea unor reclamanţi de la niveluri diferite ale lanţului de aprovizionare să ducă la o răspundere multiplă sau la absenţa răspunderii autorului încălcării, în evaluarea îndeplinirii cerinţelor privind sarcina probei rezultate din aplicarea art. 13 şi 14, instanţele judecătoreşti sesizate cu privire la o acţiune în despăgubire pot lua în considerare, în mod corespunzător, oricare dintre următoarele:

a) acţiunile în despăgubire care sunt legate de aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă, dar sunt introduse de reclamanţi de la alte niveluri ale lanţului de aprovizionare;

b) hotărârile pronunţate în acţiunile în despăgubire, astfel cum sunt prevăzute la lit. a);

c) informaţiile relevante cu caracter public şi care rezultă din cazuri de asigurare a respectării legislaţiei în materie de concurenţă la nivel public.

(2) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor instanţelor judecătoreşti prevăzute la art. 30 din Regulamentul (UE) nr. 1.215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială”.

Art. 16: Cuantificarea prejudiciului

„(1) Instanţa judecătorească are competenţa de a estima cuantumul prejudiciului în litigiul aflat pe rolul acesteia, asigurându-se că nici sarcina probei şi nici standardul probatoriu necesar pentru cuantificarea prejudiciului nu fac practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri integrale.

(2) Se prezumă că încălcările sub forma unor carteluri provoacă prejudicii constând în creşterea preţului produselor sau serviciilor vizate de cartel cu 20%. Autorul încălcării poate răsturna o astfel de prezumţie.

(3) Se prezumă că încălcările sub forma abuzului de poziţie dominantă provoacă prejudicii. Autorul încălcării poate răsturna o astfel de prezumţie.

(4) În cadrul unei proceduri referitoare la o acţiune în despăgubire, Consiliul Concurenţei poate, la cererea instanţei judecătoreşti, să acorde asistenţă acesteia în vederea determinării cuantumului despăgubirilor, dacă autoritatea de concurenţă consideră adecvată această asistenţă”.

Art. 20: Aplicarea în timp

„(1) Dispoziţiile de drept material ale prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică retroactiv.

(2) Prevederile de procedură ale prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi acţiunilor în despăgubire introduse începând cu data de 26 decembrie 2014”.