130 views
Decizia CCR |
Actul normativ | Sumar |
D.C.C. nr. 708/2020 (M. Of. nr. 1054 din 10 noiembrie 2020) |
Legea nr. 42/2010 privind darea în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului |
Neconstituționalitate |
În M. Of. nr. 1054 din 10 noiembrie 2020 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 708/2020 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii nr. 42/2010 privind darea în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului.
Astfel, Curtea a stabilit că respectivele dispoziții sunt neconstituționale.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
Legea nr. 42/2010 privind darea în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului
Prin Decizia nr. 708/2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituţionalitate ridicată de Administraţia Naţională „Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) din Constanţa, în Dosarul nr. 3.491/118/2018 al Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă şi a constatat că Legea nr. 42/2010 privind darea în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului este neconstituţională, în ansamblul său.