330 views
Ședința de Guvern | Actul normativ | Sumar |
20 aprilie 2016 | Proiecte de lege | – Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil – Proiect de lege pentru ratificarea Protocolului suplimentar, semnat la Doha la 3 mai 2015, la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statului Qatar privind transporturile aeriene, semnat la București la 26 iulie 1993 |
Hotărâri | – Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat – Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 821/2015 privind aprobarea Programului naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial – Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare DN7 km 246+500 – km 251+025”, judeţul Sibiu – Hotărâre pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul meteorologiei şi hidrologiei, semnat la Bucureşti, la 01 aprilie 2015 – Hotărâre pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul forestier, semnat la Bucureşti, la 01 aprilie 2015 – Hotărâre pentru modificarea art. 1 din H.G. nr. 1589/2002 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi unităţile din subordinea sa a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii – Hotărâre privind modificarea şi completarea H.G. nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto şi a consumului de carburanţi ale Inspectoratului de Stat în Construcţii – Hotărâre privind aprobarea stemei comunei Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu – Hotărâre privind aprobarea stemei comunei Barcani, judeţul Covasna – Hotărâre privind aprobarea stemelor comunelor Boteşti şi Cordun, judeţul Neamţ – Hotărâre privind modificarea H.G. nr. 55/2016 pentru aprobarea modelelor şi a condiţiilor de tipărire ale buletinelor de vot care sunt folosite la alegerile locale din anul 2016 – Hotărâre privind aprobarea sumei necesare Ministerului Sănătăţii pentru contractarea şi implementarea componentelor rămase necontractate din proiectul PHARE 2006/018-147.03.11 – Sprijin pentru autorităţile de sănătate din România pentru implementarea directivelor Uniunii Europene privind băncile de sânge – unităţile de transfuzie – din spitale şi utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane – Hotărâre privind modificarea anexei nr. 31 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului – Hotărâre privind trecerea unei construcţii aflată în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la H.G. nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului – Hotărâre privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora – Hotărâre pentru actualizarea elementelor cadru de descriere tehnică şi a valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Statistică – Direcţia Regională de Statistică Bucureşti şi transmiterea unei părţi din acesta în administrarea Direcţiei Judeţene de Statistică Ilfov – Hotărâre privind actualizarea anexei nr. 26 la H.G. nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului – Hotărâre privind acordarea cetăţeniei române domnului Saritov Albert – Hotărâre privind acordarea cetăţeniei române doamnei Sassa Kateryna – Hotărâre privind acordarea cetăţeniei române doamnei Zhydachevska Kateryna – Hotărâre privind încetarea exercitării cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției de subprefect de Vrancea de către domnul Misăilă Cristi Valentin – Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 750/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti între A1-DN 7 şi DN 2-A2” – Hotărâre privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi |
|
Bugete de venituri și cheltuieli | – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii de Transport cu Metroul – Metrorex SA aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu – Constanţa” – SA aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” Galaţi aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii „Telecomunicaţii” C.F.R. – SA aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” – SA aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor – Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, instituţie publică aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale „Romtehnica” – SA, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei – Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor |
Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Guvernului (www.gov.ro), în ședința din 20 aprilie 2016, au fost adoptate mai multe acte normative. Vă redăm, mai jos, lista detaliată privind respectivele acte normative:
Proiecte de lege– Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil (M. Of. nr. 259 din 9 aprilie 2014)
– Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului suplimentar, semnat la Doha la 3 mai 2015, la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statului Qatar privind transporturile aeriene, semnat la București la 26 iulie 1993
Hotărâri– Hotărârea pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat (M. Of. nr. 233 din 6 aprilie 2015)
– Hotărârea pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 821/2015 privind aprobarea Programului naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial (M. Of. nr. 767 din 14 octombrie 2015)
– Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare DN7 km 246+500 – km 251+025”, judeţul Sibiu
– Hotărârea pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul meteorologiei şi hidrologiei, semnat la Bucureşti, la 01 aprilie 2015
– Hotărârea pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul forestier, semnat la Bucureşti, la 01 aprilie 2015
– Hotărârea pentru modificarea art. 1 din H.G. nr. 1589/2002 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi unităţile din subordinea sa a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii (M. Of. nr. 56 din 31 ianuarie 2003; cu modif. ult.)
– Hotărârea privind modificarea şi completarea H.G. nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto şi a consumului de carburanţi ale Inspectoratului de Stat în Construcţii (M. Of. nr. 487 din 2 august 2013; cu modif. ult.)
– Hotărârea privind aprobarea stemei comunei Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
– Hotărârea privind aprobarea stemei comunei Barcani, judeţul Covasna
– Hotărârea privind aprobarea stemelor comunelor Boteşti şi Cordun, judeţul Neamţ
– Hotărârea privind modificarea H.G. nr. 55/2016 pentru aprobarea modelelor şi a condiţiilor de tipărire ale buletinelor de vot care sunt folosite la alegerile locale din anul 2016
– Hotărârea privind aprobarea sumei necesare Ministerului Sănătăţii pentru contractarea şi implementarea componentelor rămase necontractate din proiectul PHARE 2006/018-147.03.11 – Sprijin pentru autorităţile de sănătate din România pentru implementarea directivelor Uniunii Europene privind băncile de sânge – unităţile de transfuzie – din spitale şi utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane
– Hotărârea privind modificarea anexei nr. 31 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (M. Of. nr. 1020 din 21 decembrie 2006; cu modif. ult.)
– Hotărârea privind trecerea unei construcţii aflată în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la H.G. nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (M. Of. nr. 1020 din 21 decembrie 2006; cu modif. ult.)
– Hotărârea privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora
– Hotărârea pentru actualizarea elementelor cadru de descriere tehnică şi a valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Statistică – Direcţia Regională de Statistică Bucureşti şi transmiterea unei părţi din acesta în administrarea Direcţiei Judeţene de Statistică Ilfov
– Hotărârea privind actualizarea anexei nr. 26 la H.G. nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
– Hotărârea privind acordarea cetăţeniei române domnului Saritov Albert
– Hotărârea privind acordarea cetăţeniei române doamnei Sassa Kateryna
– Hotărârea privind acordarea cetăţeniei române doamnei Zhydachevska Kateryna
– Hotărârea privind încetarea exercitării cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției de subprefect de Vrancea de către domnul Misăilă Cristi Valentin
– Hotărârea pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 750/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti între A1-DN 7 şi DN 2-A2” (M. Of. nr. 543 din 3 august 2010; cu modif. ult.)
– Hotărâre privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi
Bugete de venituri și cheltuieli– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii de Transport cu Metroul – Metrorex S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu – Constanţa” – SA aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” Galaţi aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii „Telecomunicaţii” C.F.R. – SA aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” – SA aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, instituţie publică aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale „Romtehnica” – SA, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale
– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
– Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul Guvernului (www.gov.ro).