Modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul Guvernului (www.gov.ro), Guvernul a modificat, în data de 29 august 2016, printr-o hotărâre, Regulamentul de organizare și funcționare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum şi atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste.

Noile măsuri organizatorice au drept scop eficientizarea activității pe linia prevenirii, pregătirii, protecției comunităţilor şi realizării intervențiilor în strânsă corelare cu specificul situaţiei operative de la nivelul fiecărui judeţ, prin realizarea unei structuri organizatorice funcționale și adaptate nevoilor actuale ale instituției, pentru extinderea competențelor instituţiilor din subordine.

Conform regulamentului, au fost înființate patru noi structuri, din care două la nivel de direcție, una de nivel de serviciu şi una de nivel compartiment. Acestea vor avea atribuții în ceea ce privește pregătirea pentru intervenție a personalului operativ, pregătirea populației să reacționeze în cazul unor situații de urgență, planificarea exercițiilor şi a managementului stărilor excepționale, respectiv a achizițiilor publice.

De asemenea, actul normativ aduce clarificări în ceea ce privește modul de avizare şi aprobare a atribuțiilor specifice compartimentelor funcționale din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul Guvernului (www.gov.ro).