54 views
Potrivit site-ului oficial (www.just.ro), ministrul Justiției a participat vineri, 29 ianuarie 2021, la reuniunea informală a miniștrilor Justiției din statele membre UE, organizată de Președinția portugheză a Consiliului UE.
Astfel, principalele teme de discuţie abordate au fost: protejarea adulților vulnerabili în Europa, protecția drepturilor de proprietate intelectuală prin intermediul dreptului penal, legătura dintre contrafacere și criminalitatea organizată şi digitalizarea justiției.
De asemenea, miniştrii justiţiei au fost de acord că fenomenul contrafacerii pune în pericol sănătatea publică și siguranța consumatorilor, îndeosebi în actualul context pandemic, și afectează toate sectoarele activității economice, produsele contrafăcute concurând neloial cu produsele legitime și reducând stimulentele pentru inovare.
Totodată, delegațiile și-au arătat sprijinul pentru transformarea digitală a justiției și promovarea instrumentelor necesare la nivelul Uniunii, pentru a menține accesul la justiție pentru toți cetățenii, inclusiv în era digitală.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.