În considerarea rolului său activ, consacrat prin art. 22 NCPC, instanţa este datoare ca în sistuaţia în care o cerere de intervenţie în interes propriu nu îndeplineşte condiţiile procedurale pentru a fi admisă – înţelegând că finalitatea acesteia vizează respingerea acţiunii introductive – să califice judicios cererea ca fiind una de intervenţie accesorie, „care sprijină numai apărarea uneia dintre părţi”.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 71 din 22 ianuarie 2016