Suspendarea legală prevăzută de art. 307 din noul C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ. În plus, instanţa sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerinţelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilităţii, necesităţii şi oportunităţii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părţi. Astfel, nu doar îndeplinirea condiţiei de tip obiectiv – denunţarea ca fals a înscrisului – trebuie să fie reţinută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinţei legale, ce este supusă aprecierii instanţei, ca înscrisul să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în litigiul civil cu care este învestită.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1646 din 9 noiembrie 2017)