Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020 la 17 iulie 2020, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Public – Parchetul de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Ministerul Finanţelor Publice solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariate începând cu 16 iulie 2017 – la zi şi pentru viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. 111 din O.U.G. nr. 20/2016), obligarea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru perioada 22 octombrie 2018 – 15 februarie 2019), Direcţia Naţională Anticorupţie (pentru perioada 02 mai 2019 – 31 decembrie 2019) şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov la plata pentru fiecare lună, începând cu 16 iulie 2017 – la zi şi pentru viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele necesare şi să vireze în cont sumele necesare efectuării plăţii sumelor cuvenite către reclamantă.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1827 din 22 septembrie 2021)