Lansare de carte

Editura Universul Juridic, în colaborare cu Facultatea de Drept, Universitatea din București, organizează

evenimentul de lansare a lucrărilor:

Icoane pe tâmpla trecutului, de av. Aurelian Bentoiu 

Mari avocați ai României. Ediția a II-a, revăzută și adăugită, de av. Vasile Nistor 

Acesta va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 18.00, în Sala „Petre Antonescu” a Facultății de Drept (Universitatea din București).  

Lucrările au fost publicate în colecția Restitutio, un proiect editorial inițiat de către Editura C.H. Beck și continuat de către Editura Universul Juridic, și au beneficiat de susținerea societății de avocatură HOTCA, NEAGU, SITARU & ASOCIAȚII. 

Invitați:  

Ioana Bentoiu, PhD – Artist liric, profesor de canto la Lausanne, Elveția; nepoata autorului lucrării „Icoane pe tâmpla trecutului”, av. Aurelian Bentoiu 

Odilia Roșianu – Redactor-șef, Revista online „Literatura de azi”  

Moderator: Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca – Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București 

Participarea la eveniment este gratuită și se realizează pe baza completării formularului de înscriere.  

Cărțile pot fi achiziționate aici. 

Proiectele editoriale au fost realizate cu sprijinul HOTCA, NEAGU, SITARU & ASOCIAȚII.  



* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.