Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
529 views
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în raport cu motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea, de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002”.
Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz al predării.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 15 decembrie 2017, de către autorităţile judiciare din Grecia, faţă de persoana solicitată A. are forma şi conţinutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatorului şi că acesta nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.
În ceea ce priveşte motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că acestea sunt enumerate în dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.
Analizând criticile concrete ale contestatorului, referitoare la existenţa unor motive de refuz al predării, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită, au fost săvârşite la data de 20 martie 2009 şi, astfel, cum au fost descrise, întrunesc, potrivit legislaţiei penale din Grecia, elementele constitutive ale infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale a adulţilor, contra proprietăţii şi contra persoanei, prevăzute de art. 1, art. 14, art. 18, art. 26, art. 27, art. 45, art. 51, art. 53, art. 57, art. 79, art. 94 parag. 1, art. 336 parag. 1, art. 380 parag. 1 şi 2 C. pen.
De asemenea, potrivit legislaţiei penale române, acuzaţiile aduse se circumscriu infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată şi viol în formă agravată, prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. d), art. 234 alin. (1) lit. f) şi art. 218 alin. (3) lit. e) C. pen.
Înalta Curte, în acord cu ceea ce a reţinut instanţa de fond, apreciază că singura măsură preventivă care asigură eventuala executare a mandatului european de arestare este măsura arestului preventiv, o altă măsură neprivativă de libertate nefiind suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare şi împiedicarea sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, cât şi pentru a se atinge scopul prevăzut de Legea nr. 302/2004 şi Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare în statele membre.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată inexistenţa vreunui motiv de refuz al predării şi, în consecinţă, apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 151/MEA din 29 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/32/2017, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
