ÎCCJ organizează concursul pentru promovare în funcţii de conducere a grefierilor (termen-limită: 15 iunie 2016)

În perioada 31.05.2016 – 12.07.2016, ÎCCJ organizează concursul pentru promovare în funcţii de conducere a grefierilor, după cum urmează:

  • În cadrul Secţiei I civile sunt disponibile două posturi de prim grefier (cu studii superioare juridice);
  • În cadrul Secției Penale este disponibil un post de prim grefier (cu studii superioare juridice).

Condiții

Poate participa la concursul pentru promovarea în funcţii de conducere a grefierilor persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
– are o vechime de cel puţin 3 ani în funcţia de grefier; în cazul grefierilor cu studii superioare juridice este necesară o vechime de minimum 6 luni în funcţia de grefier;
– are o activitate profesională deosebită, evaluată cu calificativul «foarte bine» în ultimii 3 ani, respectiv 6 luni.

Îndeplinirea acestor condiţii, potrivit art. 8 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţii de conducere a grefierilor, se constată prin raport întocmit de preşedintele instanţei unde candidatul îşi desfăşoară activitatea.

Probele concursului

Concursul constă în susţinerea următoarelor probe:
– 1 iulie 2016, la sediul ÎCCJ- testare scrisă privind verificarea pregătirii profesionale;
– 12 iulie 2016, la sediul ÎCCJ – susţinerea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor manageriale specifice funcţiei pentru care candidează.

Înscrierea

Cererile de înscriere la concurs se depun la Registratura Generală a ÎCCJ, până la data de 15 iunie 2016, inclusiv, însoţite de raportul prevăzut la art. 8 din Regulament, curriculum vitae, precum şi orice alte acte pe care candidatul le consideră ca fiind relevante.

Proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor manageriale specifice funcţiei pentru care se candidează se va depune la Registratura Generală a ÎCCJ, până la data de 23 iunie 2016, inclusiv, atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic.

Consultați:

Sursa informației