48 views
Guvernul României a organizat videoconferința „Educația Viitorului pentru Dezvoltare Durabilă. Școala Circulară, model de bună practică în educația de calitate” prin care a supus dezbaterii necesitatea promovării educației pentru dezvoltarea durabilă în economia circulară.
Astfel, potrivit organizatorilor conferinței, conceptul de „Şcoală Circulară” este relativ nou şi descrie un circuit economic în care, încă din etapa de design, totul se proiectează în aşa fel încât tot ceea ce se încorporează într-un produs sau proces se încadrează în două categorii: fie este o componentă biodegradabilă, fie este o componentă cu 100% potenţial de reciclare.
În acest sens, organizatorii au dorit să supună dezbaterii necesitatea promovării dezvoltării urbane integrate, promovarea educației pentru dezvoltare durabilă în economia circulară și înființarea primei școli circulare din România și din Uniunea Europeană, ca model de bună practică.
Noua „Școală circulară” prevede unele concepte care promovează dezvoltarea durabilă și reciclarea în unitățile de învățământ, astfel de idei fiind: amenajarea unui sistem de înmagazinare a apei meteorice pentru uz menajer şi pentru rezerva intangibilă de apă de incendiu, asigurarea, în totalitate, a consumului de energie al unităţii de învăţământ din cantitatea de energie produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice montate pe clădirea sa, implementarea unui sistem de gestiune selectivă a deşeurilor pe multifracţii care va ajuta atât la educaţia copiilor, cât şi la economiile ce vor ajunge la bugetul şcolii.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.