Discursul doamnei Oana Damian din cadrul Conferinței naționale de insolvență Constanța „Provocări și perspective în restructurare și insolvență”

Bună ziua, doamnelor și domnilor, bine ați venit la Constanța. Îmi cer scuze pentru emoții. După cum știți, judecătorii mai mult ascultă decât vorbesc și nu prea am exercițiul cuvintelor în public.

Mă bucur să vă văd în număr atât de mare și să văd printre dumneavoastră și colegi judecători de la alte instanțe din țară. Astăzi, îmi revine onoarea de a vă mulțumi în numele Curții de Apel Constanța pentru organizarea acestei conferințe, de a vă prezenta întreaga considerație a doamnei președinte Alina Gabriela Jurubiță și a domnului vicepreședinte Francisc Nemeth, pentru efortul dumneavoastră de a organiza cea de-a III-a Conferință Națională de Insolvență la Constanța, dar și sprijinul pentru evenimente viitoare, dacă veți continua în acest sens.

Buna colaborare dintre profesiile juridice implicate în insolvență este un garant al eficientizării acestor proceduri și al aplicării cât mai corecte a legii și de aceea astfel de întâlniri contribuie la dezvoltarea profesională a tuturor și la cunoașterea cât mai aprofundată a mecanismelor din Legea insolvenței. Dată fiind tema centrală a conferinței de astăzi, Restructurarea și procedurile de prevenire a insolvenței, este cu atât mai interesant cu cât practica judiciară este redusă, întrucât numărul cauzelor cu acest obiect este unul scăzut, deși astfel de proceduri sunt prevăzute încă din Legea nr. 85/2006. De exemplu, pe rolul Curții de Apel Constanța, anul trecut a fost un singur dosar de deschidere a procedurii de concordat preventiv.

Au fost trei dosare asociate în care s-au discutat trei chestiuni punctuale, posibilitatea formulării unei cereri de intervenție principală din partea unui creditor, prelungirea termenului de negociere și votarea planului și tratamentul legal al creanțelor din aceeași categorie. Anul acesta, până în acest moment, este înregistrat un singur dosar și este o cale de atac exercitată de un creditor care invocă insolvența debitoarei.

Cam atât este practica la nivelul Curții de Apel Constanța. Și, prin urmare, participarea la această conferință este importantă, având în vedere faptul că printre lectori se numără practicieni în insolvență, profesori, judecători, avocați, economiști și fiecare vine cu propria viziune a profesiei sale asupra acestor mecanisme, ceea ce contribuie la înțelegerea mai bună a legii.

Mulțumesc frumos și spor tuturor, să avem o dezbatere cât mai fructuoasă!