Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 28/2021 (Comunicat): ipotezele de excludere a asociatului de la art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu se completează cu art. 1.928 C. civ.

 

Decizia ÎCCJ

Complet ÎCCJ Act normativ Sumar
Decizia ÎCCJ  nr. 28/2021 Complet DCD Art. 222 din Legea nr. 31/1990;

 

Art. 1.928 C. civ.

Ipotezele de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Potrivit site-ului oficial (www.scj.ro), în ședința din 10 mai 2021, Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, mai precis cea referitoare la ipotezele de excludere a asociatului.

Astfel, Înalta Curte a statuat că ipotezele de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art 222 din Legea nr. 31/1990

„(1) Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată:

a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;

b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;

c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82;

d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

(2) Dispozițiile acestui articol se aplică și comanditaților în societatea în comandită pe acțiuni”.

Art. 1.928 C. civ.

„Excluderea din societateLa cererea unui asociat, instanţa judecătorească, pentru motive temeinice, poate hotărî excluderea din societate a oricăruia dintre asociaţi”.

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Decizia nr. 28/2021

Prin Decizia nr. 28/2021, ÎCCJ (Complet DCD) a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că, „ipotezele de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Sursa informației