216 views
STUDII – DISCUȚII – COMENTARII
IOAN LEȘ: Imparțialitatea magistraților: repere doctrinare și jurisprudențiale
Rezumat: Imparțialitatea justiției este o componentă esențială a statutului de judecător și o exigență de maximă importanță a procesului echitabil. Lipsa imparțialității este de natură să afecteze în substanța sa și principiul independenței, principiu proclamat și la nivel constituțional, dar și la nivelul unor importante documente internaționale. Un judecător care dă dovadă de parțialitate nu poate fi considerat ca un magistrat independent.
Jurisprudența europeană, dar și cea națională, evocă două componente ale imparțialității: una obiectivă (imparțialitatea obiectivă) și una subiectivă (imparțialitatea subiectivă). Aceasta din urmă este și cea mai subtilă și greu de dovedit, întrucât ține de resorturile interioare al judecătorului. Ea poate fi totuși probată în măsura în care se exteriorizează prin manifestări semnificative ce ridică suspiciuni asupra nepărtinirii judecătorului. De aceea, în jurisprudența CEDO se face referire, în mod judicios, la o prezumție de imparțialitate a judecătorului, care poate fi combătută printr-o probă contară de partea adversă.
Cazurile de incompatibilitate ce pot determina suspiciuni asupra lipsei de imparțialitate a unui judecător sunt statuate în cele două coduri de procedură: civilă și penală. O mare parte dintre ipotezele practice ce pot să apară se regăsesc în textele corespunzătoare din codurile noastre de procedură.
Viața este însă mult mai complexă și îl pune uneori pe judecător în situația de a realiza unele eforturi de interpretare spre a determina dacă într-un caz concret ne aflăm sau nu într-o situație de încălcare a principiului imparțialității. Studiul de față ne oferă o perspectivă și asupra unor situații extrem de complexe, cu o rezonanță deosebită în plan jurisprudențial. În acest context sunt prezentate și unele dintre cele mai recente și semnificative decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Unele dintre aceste soluții ne obligă să regândim în viitor unele instituții procesuale spre a găsi remedii efective la nivelul tuturor jurisdicțiilor, indiferent de natura lor, pentru ca orice suspiciune cu privire la independența și imparțialitatea judecătorilor să poată fi înlăturată prin mecanismul procedural al recuzării, dar și al abținerii.
MONNA-LISA BELU MAGDO: Forța obligatorie a contractului
Rezumat: În partea introductivă a studiului, s-a adus în discuție dacă puterea de lege a forței obligatorii a contractului, consacrată de actualul Cod civil, mai este de actualitate față de realitățile zilelor noastre, când, sub imperiul fenomenelor economice, sociale și globaliste, asistăm la o limitare a libertății de voință, la cenzurarea acesteia în plan legal, la posibilitatea judecătorului de a adaptare a contractului, chiar peste voința părților. Ca suport al argumentării, s-a făcut referire la principiile UNIDROIT, la Principiile Dreptului European al Contractelor, la Proiectul Cadru de Referință, la Codul civil portughez și la acela al Quebec-ului, care consacră forța obligatorie a contractului, fără a-i conferi acesteia putere de lege. Forța obligatorie a contractului subzistă pentru că dreptul obiectiv, legea, o recunoaște și o acordă, iar norma privată, ca lege a părților, care detaliază obligaționalul contractual, trebuie să fie conformă dreptului obiectiv, fără a fi asimilată cu legea obiectivă.
În conturarea principiului forței obligatorii a contractului, ne-am aplecat și am adus în discuție, distincția dintre obligațional și obligatoriul contractual, care operează indiferent de conținutul obligațional sau non obligațional al contractului. Obligatoriul contractual, forța obligatorie a acestuia, acționează nu numai în privința conținutului său, astfel cum acesta este stabilit prin clauzele exprese sau implicite, din interpretarea acestuia, din clauzele subînțelese ce fac parte din contract [art. 1272 alin. (2) C.civ.], dar și în privința clauzelor extinse și acceptate ori clauzelor standard negociate sau comune, chiar dacă, în opinia noastră, acestea din urmă reprezintă o modalitate de completare a contractului.
Studiul pune în evidență caracterul restrictiv al adaptării contractului ca mijloc de salvgardare a acestuia, asociat acelor efecte care ies din zona riscului rezonabil, afectând grav echilibrul contractual și punând în discuție justiția contractuală. Adaptarea contractului, depășește cadrul de interpretare a clauzelor, punând uneori în discuție modificarea lor, ori de câte ori este impusă de cerința revigorării raportului de proporționalitate, de asigurare a utilității și securității sociale a contractului.
IONUȚ ȘIPEȚAN, CLAUDIA ROȘU: Invocarea autorității de lucru judecat în căile de atac ale apelului și recursului din procesul civil
Rezumat: Hotărârea judecătorească, fiind actul final al judecății, reprezintă corolarul activității instanței de judecată.
Efectele hotărârii judecătorești sunt clar precizate: dezînvestirea instanței, autoritatea de lucru judecat, puterea executorie, forța probantă, obligativitatea și opozabilitatea.
Cel mai important efect al hotărârii judecătorești este autoritatea de lucru judecat. Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.
În opinia noastră dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată în fața primei instanțe fiind respinsă, iar pârâtul care ar fi avut interesul să invoce modul de rezolvare nu a promovat apel principal sau incident pentru a evita rămânerea definitivă a sentinței cu privire la această soluție, nu mai este posibilă invocarea ei de către instanța de recurs.
ION DOBRE: Articolul 1090 Cod civil – o altă interpretare
Rezumat: Noul Cod civil român reglementează cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor, în art. 1090, care, în conținutul său, reprezintă un compromis între cele două linii de gândire principale, conturate în doctrină, cu privire la interpretarea și aplicarea reglementării anterioare, cuprinsă în art. 939 din Codul civil român din 1864.
Art. 1090, mai sus precizat, în alin. (2), statornicește soarta juridică a diferenței dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor, prevăzând că această diferență revine, în integralitate, descendenților, în cazul în care defunctul nu dispus de ea prin liberalități. Contrar înțelesului lămurit și neîndoielnic al acestei dispoziții legale, în doctrină s-a conturat o opinie, care a devenit majoritară, potrivit căreia diferența dintre cotități revine descendenților nu numai în cazul în care defunctul nu a dispus de ea, ci și atunci când defunctul a dispus de ea prin liberalități în favoarea soțului supraviețuitor, dar dispoziția este ineficace ca urmare a depășirii cotității disponibile speciale.
Studiul de față face o demonstrație a caracterului nefondat al respectivei opinii, prin confruntarea sa cu dispozițiile legale relevante și cu rezultatele la care se ajunge prin aplicarea, în speță, a metodelor de interpretare juridică unanim acceptate, evidențiind totodată faptul că din acestea rezultă că interpretarea corectă este aceea conform căreia diferența dintre cotități se împarte între soțul supraviețuitor și descendenți conform cotelor succesorale legale.
IOAN POPA: Cotitatea disponibilă specială – reglementare utilă sau desuetă?
Rezumat: Studiul de față a fost determinat de necesitatea de a răspunde cât mai repede (dar și bine, dacă se poate) la întrebarea fundamentală pe care nu o putem evita: era necesară, utilă reglementarea unei cotități disponibile speciale a soțului supraviețuitor dintr-o căsătorie subsecventă a defunctului sau o asemenea reglementare a devenit desuetă, incomodă, discriminatorie cuprinsă într-un Cod civil nou care și-a propus să scruteze viitorul în loc de a resuscita instituții juridice care „și-au trăit traiul” și au murit împreună cu Codul civil care le-a generat? Vom încerca să găsim un răspuns măcar acceptabil acestei probleme care a frământat de-a lungul timpului generații întregi de practicieni și care rămâne aproape de neînțeles față de tinerele generații de juriști, născuți și educați în spiritul eliminării oricăror forme de discriminare.
Vom încerca să supunem atenției teoreticienilor, dar și practicienilor dreptului, instituția cel puțin controversată a cotității disponibile speciale a soțului supraviețuitor din a doua căsătorie a defunctului, să arătăm că temerea de la care a plecat legiuitorul român în readucerea în actualitate a unei instituții care în opinia noastră și-a consumat rolul său istoric, este nejustificată, mai ales că, în prezent, din câte cunoaștem, reglementarea românească este singura de acest gen din dreptul continental european.
MARTA CLAUDIA CLIZA, CONSTANTIN-CLAUDIU ULARIU: Discuții privind interesul, calitatea și capacitatea procesuală de folosință a primarului general al municipiului București, precum și a municipiului în materia suspendării și anulării autorizațiilor de construire
Rezumat: Chestiunea capacității și calității procesuale a autorităților administrative, fie ele unipersonale, fie deliberative, în cuprinsul acțiunilor în contencios administrativ, a constituit și constituie un aspect de viu interes pentru lumea juridică din prezent, mai ales în contextul nenumăratelor modificări ale actelor normative cu incidență directă în materia dreptului administrativ, cu transpunerea sa procesuală evidentă în instituția contenciosului administrativ.
Domeniul autorizațiilor de construire, emise în condițiile art. 4 din Legea nr. 50/1991, nu face nici el notă discordantă din acest punct de vedere, întrucât acesta constituie doar o particularizare, la o scară mai mică, a unei problematici mai ample și mai complexe, de factură simbiotică, a transpunerii în plan procesual a condițiilor de exercițiu specifice modalităților legale de sesizare a instanței.
Din această perspectivă, relevăm că, în realitatea juridică actuală, prezintă o serie de valențe particulare și subtil de surprins, chestiunea promovării de către Primarul General al Municipiului București a unor acțiuni vizând anularea ori suspendarea efectelor autorizațiilor de construire emise la nivel de sectoare ale Capitalei, urmare a unor dezvoltări mai recente, de sorginte legislativă, administrativă și jurisprudențială, la care vom face o concretă trimiterea prin prezentul studiu juridic.
Elucidarea chestiunilor privind potențialitatea celor două condiții de exercițiu a acțiunii civile, cu o aplicabilitatea concretă în litigiile de contencios administrativ, se impune cu forța stringenței, întrucât reprezintă aspecte de actualitate juridică, având un intens și extins impact juridic la nivel practic.
ADINA MIHAELA CHIȘ: Importanța informației medicale (I)
Rezumat: Informația medicală nu a fost abordată sub aspect practic, până în prezent. În spațiul național nu au fost reperate studii privitoare la natura, regimul juridic, conținutul și situația practică a datelor speciale cu caracter personal, care înglobează informația medicală. Prezentul studiu își propune să dezvolte situația practică a informației medicale, inclusă în categoria datelor speciale cu caracter personal. Acestea sunt consemnate, în prezent, în fișe medicale ținute în format scriptic, care nu beneficiază de o reglementare coerentă și care lipsește de garanții drepturile pacientului asupra prelucrării acestor date. Protecția dreptului la prelucrarea datelor speciale cu caracter personal este conferită de reglementarea europeană și de dreptul comun, în absența unei reglementări speciale menite să asigure dreptul la protecția acestui tip de date (informația medicală). Regulamentul (UE) 679/2016 conține o reglementare extensivă a datelor speciale cu caracter personal, prin prisma căruia a fost analizată informația medicală și caracterul acesteia, în cadrul prezentului studiu. Norma europeană recunoaște un drept fundamental la protecția datelor cu caracter personal, natură care se repercutează asupra informației medicale. Astfel, a fost analizat regimul juridic al dreptului la protecția datelor speciale cu caracter personal (informația medicală), dar și caracterul juridic al acestor date de informații de utilitate publică, cu toate consecințele care decurg din acest aspect. În acest context, este abordat conflictul dintre acest drept fundamental și interesul public, cu scopul furnizării unei soluții în rezolvarea acestui conflict. Soluția poate fi reprezentată de caracterul excepțional al prelucrării datelor speciale cu caracter personal, fără consimțământul titularului acestor date. Implicațiile aduse de acest caracter juridic al informației medicale au fost analizate, cu titlu de pionierat, în lucrarea de față. Nu mai departe, prezentul studiu poate constitui o bază pentru reglementarea adecvată și pentru implementarea conformă a dosarului medical.
VASILE COMAN: Situații infralegale de nerespectare a dublului grad de jurisdicție în materie penală care atrag trimiterea cauzelor spre rejudecare primei instanțe (II)
Rezumat: Prezentul studiu este o continuare a prezentării unor ipoteze practice de trimitere a cauzelor penale spre rejudecare în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, astfel cum au fost reținute în jurisprudența relevantă consultată, în această materie.
Astfel, sunt analizate următoarele situații principale: omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor pretenții (altele decât cele vizând acțiunea civilă) sau cereri, ridicate chiar și din oficiu, eventual consecutiv omisiunii (re)calificării corecte a obiectului cererii în drept; admiterea greșită de către prima instanță a cererii inculpatului de judecată în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, sau absența cercetării judecătorești în general; nerespectarea dispozițiilor art. 406 alin. (1) C.pr.pen. privind redactarea hotărârii la momentul pronunțării, consecutiv Deciziei CCR nr. 233/2021; existența unor contradicții ireconciliabile între diferite părți ale hotărârii sau pronunțarea acesteia anterior definitivării fazei procesuale a camerei preliminare; neintroducerea în cauză a unor persoane interesate, pentru a asigura opozabilitatea actului jurisdicțional; soluționarea cauzei în lipsa dosarului sau în lipsa unor mijloace de probă referite ulterior în considerentele hotărârii.
ALEXANDRU ROMAN: Noi tendințe legislative penale, în contextul socio-juridic actual
Rezumat: Începând cu luna iulie 2023 și până la data de 1 ianuarie 2024, au fost adoptate o serie de modificări legislative în ceea ce privește Codul Penal, Codul de Procedură Penală, precum și altor legi, aducând modificări întregului proces de instrucție penală. Modificările vin ca o consecință a unor numeroase întâmplări ce au propagat un impact social puternic la nivelul societății românești în ultima perioadă, însă acestea rezultă și din necesitatea organelor penale de a menține pasul cu dezvoltarea criminalității, în multiplele sale forme.
PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ŞI COMENTATĂ
Anulare act administrativ. Menținerea actelor de administrare subsecvente. Condiții, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)
