69 views
Update 1 iulie 2021: Ordinea de zi soluționată
Conform site-ului oficial (www.csm1909.ro), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat ordinea de zi soluționată pentru ședința Secției pentru procurori din data de 1 iulie 2021.
Astfel, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
− Numirea/reînvestirea în funcție de conducere/execuție, delegare/prelungire delegare în funcție de conducere/execuție, eliberare din funcție, prin pensionare etc.
− Completarea articolului 1 din Hotărârea nr. 136 din 5.03.2019 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul: constatarea continuării activităţii procurorului într-o funcţie de execuţie în cadrul parchetului de unde a provenit, la încetarea mandatului funcţiei de conducere ca urmare a expirării perioadei, printr-un act administrativ intern de către Direcţia resurse umane şi organizare – Serviciul de resurse umane pentru parchete, iar, în celelalte ipoteze prevăzute de art. 51 alin. (1), respectiv art. 56 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune.
− Validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare efectivă a procurorilor, conform Anexei 1 la nota de specialitate.
− Aprobarea componenţei comisiei de evaluare a actelor profesionale a candidaţilor şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor la evaluare la concursul pentru numirea în funcţii de execuţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorpuţie, organizat în perioada 9 iunie – 21 septembrie 2021 etc.
Ordinea de zi soluționată a ședinței Secției pentru procurori poate fi vizualizată aici.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.
Potrivit site-ului oficial (www.csm1909.ro), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat ordinea de zi pentru ședința Secției pentru procurori din data de 1 iulie 2021, începând cu ora 10:00, care va trata:
− Numirea/reînvestirea în funcție de conducere/execuție, delegare/prelungire delegare în funcție de conducere/execuție, eliberare din funcție, prin pensionare etc.
− Propunerea de completare a Hotărârii nr. 136 din 5 martie 2019 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii;
− Validarea rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie efectivă a procurorilor, desfăşurat în perioada 17 februarie-23 iunie 2021;
− Desemnarea comisiilor la concursul pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, organizat în perioada 9 iunie-21 septembrie 2021;
− Analiza raportului Direcţiei de inspecţie pentru procurori nr. 21-2180, privind cererea de apărare a independenţei şi reputaţiei profesionale formulată de doamna A. C. M., inspector judiciar în cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori;
− Analiza raportului Inspecţiei Judiciare nr. 20-2818 având ca obiect „controlul tematic managerial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt privind modul de exercitare a atribuțiilor de îndrumare, coordonare și control atât la nivelul acestei unitați de parchet, cât și la unitățile de parchet subordonate”.
Ordinea de zi pentru ședința Secției pentru procurori poate fi vizualizată aici.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.
✎Vezi și CSM. Ședința Plenului din data de 29 iunie 2021