153 views
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat Infoletterul nr. 9/2024.
Sumarul acestui Infoletter CSM consemnează evenimente, date și informații cu privire la activitatea Plenului, Secțiilor CSM, a Comisiilor CSM, precum și la activitatea desfășurată de instituțiile coordonate de CSM – Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri.
În perioada de referință, Plenul:
➢ a hotărât:
– avizarea numirii judecătorilor şi procurorilor desemnaţi ca puncte naţionale de contact în cadrul Reţelei Judiciare Europene, respectiv în cadrul Reţelei Judiciare Română în materie penală şi includerea în listele punctelor naţionale de contact ale acestor reţele şi actualizarea în consecinţă a listelor de către Ministerul Justiţiei;
– validarea candidaturilor depuse pentru ocuparea funcţiei de director adjunct al Institutului Naţional al Magistraturii, responsabil cu formarea continuă;
– încetarea calităţii de formator în cadrul INM pentru anumite persoane;
– completarea Programului de formare iniţială pentru auditorii de justiţie din anul I (promoţia 2024-2025), cu o activitate de formare cu tema „Tehnici de comunicare non-verbală”, organizată în data de 14 octombrie 2024; – completarea Programului de formare continuă pentru anul 2024, cu o conferinţă cu tema „Integritatea în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice”, organizată în colaborare cu Agenţia Naţională de Integritate;
➢ a desemnat o parte dintre comisiile pentru concursurile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi admitere în magistratură, sesiunea 2024-2025, conform anexei;
➢ a aprobat:
– componenţa comisiei de corectare pentru proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice la concursurile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi admitere în magistratură, sesiunea 2024-2025, conform anexei, inclusiv preşedintele acestei comisii, componenţa comisiei de contestaţii – subcomisiile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva rezultatelor obţinute la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice la concursurile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi admitere în magistratură, sesiunea 2024-2025, conform anexei;
– structura Raportului privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2024;
În perioada de referință, Secția pentru judecători:
➢ a hotărât:
– înaintarea către Președintele României a propunerilor privind eliberarea din funcţie, prin pensionare a unui număr de 9 judecători;
– detașarea la Inspecţia Judiciară a doamnei Panait Alexandra, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 3 ani;
– detașarea la Consiliul Superior al Magistraturii a doamnei Tănase Adina, judecător la Judecătoria Sectorului 1 București, pe o perioadă de 3 ani;
În perioada de referință, Secția pentru procurori:
➢ a hotărât:
– validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare efectivă a procurorilor, conform Anexei 1 la nota direcției de specialitate;
– promovarea efectivă a procurorilor declarați admiși, începând cu data de 01.11.2024, conform Anexei 2 la nota direcției de specialitate;
➢ a aprobat componența comisiei de examinare și a comisiei de contestații la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 01 august – 27 noiembrie 2024;
Vezi și CSM. Infoletter nr. 8/2024