Completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (Legea nr. 100/2020)

Actele modificate

Actul modificator

Sumar

 

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

 

(M. Of. nr. 440 din 24 mai 2018, cu modif. şi compl. ult.)

 

Legea nr. 100/2020 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

 

(M. Of. nr. 579 din 1 iulie 2020)

 

introduce: art. 54^1

 

În M. Of. nr. 579 din 1 iulie 2020 s-a publicat Legea nr. 100/2020 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Astfel, în cele ce urmează, vă prezentăm completarea adusă respectivului act normativ.

 

Art.  54^1 din Legea nr. 51/1995

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după articolul 54, se introduce un nou articol, articolul 54^1, cu următorul cuprins:

„(1) Atât în cazul adunării generale ordinare sau extraordinare, cât şi în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului, consiliul baroului poate hotărî ca votul să se desfăşoare prin mijloace electronice.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cvorumul va fi stabilit în raport cu numărul total al membrilor baroului care şi-au exprimat opţiunea de vot, cu respectarea dispoziţiilor art. 53 şi art. 54 alin. (2), (21) şi (22), după caz.

(3) Consiliul baroului va face public, pe site-ul web al baroului, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei adunării generale în care va fi utilizată procedura de vot electronic, regulamentul privind utilizarea sistemului electronic de votare, care va conţine garanţii cu privire la securitatea şi corectitudinea procesului de vot şi de respectare a secretului votului în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului.”