---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

1. Introducere

În contextul transformărilor profunde ale pieței serviciilor juridice, generate de necesitatea de eficientizare a actului de justiție, de reducerea costurilor pentru justițiabili și de adaptare la noile realități socio-economice, metodele alternative de soluționare a disputelor (ADR) au dobândit o importanță tot mai mare. Printre aceste instrumente, medierea s-a impus ca un element fundamental al justiției moderne.

Dacă la început negocierea asistată era privită cu rezervă, astăzi medierea a devenit un complement esențial al procedurilor judiciare, contribuind la degrevarea instanțelor și la adaptarea justiției la nevoile reale ale părților. În acest context, colaborarea dintre avocat și mediator capătă o importanță strategică, răspunzând atât așteptărilor justițiabililor, cât și standardelor europene, prin promovarea unor soluții constructive și eficiente.

Evoluția serviciilor juridice reflectă totodată tendințele europene de promovare a metodelor alternative de soluționare a litigiilor, recunoscând că medierea poate oferi rezultate mai bune decât procesul tradițional, care este adesea lung și costisitor.

2. Cadrul legislativ

La nivel european, cadrul de reglementare a medierii în materie civilă și comercială are la bază Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008. Această directivă nu impune obligativitatea medierii, însă solicită statelor membre să promoveze utilizarea acestei proceduri, să garanteze confidențialitatea procesului și să acorde forță executorie acordurilor obținute prin mediere[1].

Potrivit paragrafului (6) din preambulul Directivei „medierea poate asigura o soluționare extrajudiciară eficientă din perspectiva costurilor și rapidă a litigiilor în materie civilă și comercială prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părților. Este mai probabil ca acordurile rezultate din mediere să fie respectate voluntar și să mențină o relație amiabilă și durabilă între părți. Aceste avantaje sunt și mai pronunțate în situațiile în care prezintă elemente de extraneitate.”

Potrivit unui raport al Comisiei Europene referitor la această Directivă, implementarea sa la nivelul Uniunii Europene este de natură să aducă beneficii semnificative, având un impact considerabil asupra legislației din diverse state membre în ceea ce privește medierea în materie civilă și comercială.

Concluzia raportului arată că politicile obiective ale Directivei de Mediere au ca scop facilitarea accesului către noi metode de rezolvare alternativă a disputelor, promovarea înțelegerii pe cale amiabilă a disputelor și asigurarea părților asupra cadrului legal oferit de mediere, care rămân valide atât în prezent, cât și în viitor: „medierea te ajută să reduci timpul și costul litigiilor asociate cu cele din instanțe”. În timp, ea poate crea o cultură non-litigiu în care nu vor exista câștigători sau păgubași, ci doar parteneri[2].

Legislația românească în domeniul medierii este reglementată în principal prin Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, act normativ care transpune în dreptul intern Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 referitoare la medierea în materie civilă și comercială[3].

Legea definește medierea în art. 1, drept „o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.”

Legea a fost modificată ulterior. Una dintre modificări a fost realizată prin Legea nr. 154/2019, care aduce importante completări Legii nr. 192/2006. Principalele modificări vizează caracterul executoriu al acordului de mediere, transpunerea completă a articolului 6 din Directiva 52/CE/2008 și consolidarea cadrului juridic pentru acordurile de mediere[4].

Potrivit art. 60¹ din Legea nr. 192/2006, cu modificările ulterioare, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în anumite materii. Domeniile vizate sunt următoarele:

„a) în domeniul protecției consumatorilor, când consumatorul invocă existența unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanțiilor acordate, a existenței unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor;

b) în materia dreptului familiei, în situațiile prevăzute la art. 64;

c) în domeniul litigiilor privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, precum și în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă;

f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului și a cazurilor în care părțile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

3.     Drept comparat

În Italia, medierea este un proces voluntar și confidențial, destinat soluționării disputelor între părți fără a recurge la instanță. Deși în anumite cazuri este necesară prezența unui avocat, în alte situații părțile pot decide să participe fără asistență juridică. Această flexibilitate are scopul de a facilita accesul la justiție și de a reduce costurile pentru cetățeni. Cu toate acestea, este recomandat ca părțile să se consulte cu un avocat pentru a înțelege pe deplin implicațiile juridice ale medierii și pentru a se asigura că drepturile lor sunt protejate[5].

Medierea civilă a fost introdusă prin Decretul-lege nr. 28/2010[6], stabilind inițial că este obligatorie pentru anumite tipuri de litigii. Ulterior, în urma unei decizii a Curții Constituționale din 2012[7], obligativitatea a fost limitată, iar în prezent medierea este obligatorie doar în anumite domenii, având un rol esențial în promovarea soluțiilor amiabile și a economiei procesuale.

Medierea obligatorie este o procedură alternativă de soluționare a litigiilor introdusă în Italia din 2004 și consolidată recent prin Reforma Cartabia[8], care a modificat legislația aferentă. Reforma a extins categoriile de litigii supuse medierii obligatorii, a stabilit termene clare și a reglementat desfășurarea medierii online[9].

Procedura de mediere are loc în fața unui organism acreditat și presupune trei etape: inițierea, desfășurarea medierii cu un mediator neutru și încheierea prin acord sau eșec. Este o procedură confidențială și informală. Participarea cu avocat este obligatorie în cazul medierii impuse de lege sau de instanță.

Reforma prevede stimulente precum asistență juridică gratuită, scutiri și reduceri fiscale, precum și credite fiscale pentru părțile care ajung la un acord. Inițierea medierii întrerupe cursul prescripției, contribuind astfel la reducerea litigiilor în instanță – scopul principal al acestei instituții[10].

În Italia, centrele de mediere (organismi di mediazione) reprezintă o verigă esențială în sistemul alternativ de soluționare a litigiilor. Acestea sunt reglementate prin Decretul Legislativ nr. 28/2010, modificat substanțial prin Reforma Cartabia (D.Lgs. 149/2022 și D.Lgs. 216/2024), și sunt obligate să se înregistreze într-un registru național oficial, gestionat de minister.

Aceste organisme sunt verificate periodic de minister, pentru a asigura respectarea normelor legale. De asemenea, ele sunt obligate să respecte standarde uniforme privind formarea profesională a mediatorilor, conduita etică și modul de organizare și sunt ținute să îndeplinească cerințe stricte în ceea ce privește calitatea personalului, infrastructura logistică și transparența procedurilor.

Acest cadru riguros nu limitează flexibilitatea medierii, ci o consolidează, oferind părților garanția că procesul se desfășoară în condiții de profesionalism, imparțialitate și eficiență.

Modelul italian oferă un cadru clar și coerent pentru cooperarea profesională dintre mediator, avocat și instituțiile publice.

Mediatorul este un profesionist neutru și certificat, obligat să respecte principiile imparțialității și să urmeze un program continuu de formare profesională.

Avocatul are un rol esențial, fiind prezent în toate cazurile în care medierea este obligatorie prin lege, asigurând protejarea drepturilor și intereselor părții pe care o asistă.

La rândul lor, instituțiile publice susțin activ dezvoltarea medierii, atât prin politici legislative favorabile și stimulente fiscale, cât și prin integrarea acestei proceduri în structura normativă a procesului civil.

Această interacțiune instituționalizată a condus la consolidarea medierii ca parte integrantă a sistemului de justiție, nu ca un mecanism paralel sau concurent, ci ca un instrument complementar, eficient și credibil.

În Franța, colaborarea dintre avocați și mediatori este încurajată și instituționalizată prin intermediul unor centre specializate, precum Maisons de Justice et du Droit (MJD). Aceste structuri, organizate sub egida Ministerului Justiției, oferă servicii integrate de acces la drept și soluționare amiabilă a litigiilor, în special pentru populația vulnerabilă sau aflată în zone cu acces limitat la servicii judiciare[11].

În aceste centre, avocații, mediatorii, notarii și alți profesioniști ai dreptului colaborează pentru a oferi consultanță, informare juridică și asistență în mediere sau conciliere.

Medierea în Franța poate fi inițiată fie voluntar, la inițiativa părților, fie dispusă de instanță, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Indiferent de forma sa, implicarea avocatului este frecventă și necesară, în special pentru consilierea juridică a părților, redactarea acordurilor de mediere și asigurarea conformității acestora cu ordinea publică și normele de drept imperative. Avocații contribuie, astfel, la garantarea protecției intereselor legitime ale clienților lor și la conferirea unui caracter juridic valid acordurilor rezultate din mediere.

Această formă de cooperare instituțională, susținută de prezența fizică a centrelor MJD pe întreg teritoriul Franței, a contribuit semnificativ la facilitarea accesului la justiție, la creșterea receptivității față de mediere și la consolidarea unei culturi a dialogului și a soluționării non-conflictuale a disputelor.

În Germania, co-medierea interdisciplinară reprezintă un model consacrat în soluționarea conflictelor familiale complexe, în special în cazurile de divorț, custodie sau relocare internațională a copiilor. Această abordare implică echipe formate din doi mediatori: unul cu pregătire juridică și celălalt cu formare psihologică sau socială, oferind astfel o perspectivă echilibrată asupra aspectelor legale și emoționale ale conflictului.

Un exemplu notabil al aplicării acestui model este practica organizației MiKK e.V. (Internationale Mediation für Familienkonflikte und Kindesentführung), care promovează co-medierea în cazurile transfrontaliere de răpire parentală sau dispute privind relocarea copiilor. MiKK utilizează modelul „4B”, care presupune co-medierea de către două persoane de sexe diferite, cu pregătiri profesionale complementare (juridică și psihosocială), vorbitoare ale limbilor părților implicate și provenind din culturile acestora. Această abordare facilitează înțelegerea profundă a nevoilor părților și contribuie la identificarea unor soluții durabile și adaptate contextului cultural și familial specific[12].

Implementarea co-medierii interdisciplinare în Germania a demonstrat eficiența acesteia în abordarea conflictelor familiale complexe, oferind soluții echilibrate și sustenabile. Prin integrarea expertizei juridice și psihosociale, acest model contribuie la protejarea intereselor copiilor și la promovarea unei culturi a dialogului și cooperării în rezolvarea disputelor familiale.

La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) recomandă dezvoltarea unor standarde comune de formare pentru mediatori, promovarea colaborării între avocați și mediatori și actualizarea constantă a ghidurilor de bune practici.

Studiile CEPEJ subliniază că implicarea activă a avocaților în procedura de mediere, existența unor proceduri clare de validare a acordurilor și recunoașterea reciprocă a competențelor profesionale sunt factori esențiali pentru succesul medierii și pentru creșterea gradului de încredere a publicului în acest mecanism.

De asemenea, Ghidul de bune practici al Conferinței de la Haga recomandă, în special pentru medierea transfrontalieră, co-medierea internațională, cu echipe formate din mediatori cu pregătire juridică și psihosocială, pentru a asigura o abordare holistică a conflictului și pentru a depăși barierele lingvistice și culturale. Acest model a fost implementat cu succes în proiecte bilaterale între Germania, Franța, Spania și alte state, în special în domeniul protecției copilului și al litigiilor familiale complexe.

Aceste exemple demonstrează că succesul colaborării avocat–mediator depinde de recunoașterea reciprocă a competențelor, de implicarea (avocaților în toate etapele medierii, de existența unor centre specializate de soluționare alternativă și de formarea continuă și interdisciplinară a profesioniștilor.

4. Medierea- soluție prioritară pentru degrevarea instanțelor

Sistemul judiciar românesc continuă să se confrunte cu o provocare sistemică majoră: supraîncărcarea instanțelor și volumul excesiv de dosare per judecător.

Spre exemplu, în mai multe curți de apel din țară, încărcătura medie pe judecător depășește cu mult standardele europene de eficiență. La Curtea de Apel Ploiești, în 2023[13], fiecare judecător a gestionat în medie 235,4 dosare, iar la Curtea de Apel Brașov[14], cifra a fost de 187,2 dosare. Aceste statistici relevă nu doar volumul mare de muncă, ci și impactul direct asupra calității actului de justiție.

Supraîncărcarea instanțelor generează o serie de efecte negative: întârzieri în soluționarea cauzelor, creșterea stresului profesional pentru judecători și, implicit, riscul scăderii calității actului de justiție. Consiliul Superior al Magistraturii recunoaște această provocare sistemică și depune eforturi continue pentru optimizarea distribuției sarcinilor și eficientizarea sistemului judiciar.

Această situație subliniază nevoia urgentă de reformă structurală, care să asigure nu doar un volum echilibrat de muncă pentru judecători, ci și menținerea standardelor înalte de profesionalism și independență judiciară.

Așadar, având în vedere că sistemul întâmpină multe dificultăți, promovarea și utilizarea medierii ca metodă alternativă de soluționare a conflictelor nu este doar o opțiune convenabilă, ci devine o necesitate urgentă. În opinia noastră, este esențial să integrăm medierea pe scară largă, pentru a rezolva eficient problemele actuale și a îmbunătăți modul în care sunt gestionate disputele.

Medierea se dovedește a fi un instrument eficient pentru filtrarea și soluționarea rapidă a unei game largi de litigii, contribuind astfel la decongestionarea instanțelor și la accelerarea procesului de justiție.

Domeniile în care medierea poate interveni cu succes și produce rezultate optime includ, dar nu se limitează la: litigiile de familie (continuarea căsătoriei; partajul de bunuri comune; exercițiul drepturilor părintești; stabilirea domiciliului copiilor; contribuția părinților la întreținerea copiilor; orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii), partajele succesorale și de bunuri comune, conflictele de muncă, disputele comerciale între profesioniști, litigiile derivate din raporturile contractuale, conflictele de vecinătate și cele legate de protecția consumatorilor. În toate aceste situații, perspectiva unei soluții amiabile, negociate de părți cu asistența unui mediator neutru și imparțial, nu este doar fezabilă, ci și deseori preferabilă unei soluții impuse unilateral de instanța de judecată.

5. Colaborarea între avocat și mediator

5.1. Complementaritate

Rolurile avocatului și ale mediatorului sunt fundamental diferite, dar perfect complementare. Într-un demers comun, acestea se pot armoniza pentru a genera soluții eficiente, sustenabile și acceptabile pentru părțile aflate în conflict.

În practică, avocatul oferă asistență juridică clientului prin analiza riguroasă a situației de fapt din perspectiva normativă, anticiparea riscurilor procesuale, fundamentarea opțiunilor legale și verificarea conformității rezultatului medierii cu prevederile legale.

Pe de altă parte, mediatorul este un terț neutru și imparțial, a cărui misiune este de a facilita comunicarea, de a gestiona tensiunile și dezechilibrele de putere dintre părți și de a crea cadrul optim pentru o negociere constructivă. El nu impune soluții, ci sprijină părțile în construirea unei rezolvări mutual acceptabile.

Acest parteneriat se aliniază cu principiile promovate la nivel european, fiind susținut de Comisia Europeană în vederea realizării unor soluții rapide și eficiente pentru conflictele civile și comerciale. Colaborarea dintre avocat și mediator facilitează accesul la justiție, reduce costurile și durata soluționării litigiilor și, nu în ultimul rând, crește gradul de satisfacție al beneficiarilor, contribuind astfel la o justiție mai eficientă și echitabilă.

Deși art. 188 din Statutul profesiei de avocat recunoaște posibilitatea colaborării avocatului cu alți profesioniști — precum notari, executori, experți sau traducători — cadrul normativ actual nu oferă reguli clare privind forma, limitele sau mecanismele concrete ale acestor conlucrări.

Conform art. 7 din Legea nr. 51/1995[15], republicată, „Orice avocat, indiferent de forma de exercitare a profesiei, poate să încheie convenții de colaborare cu experți sau cu alți specialiști, în condițiile legii. Societățile civile profesionale și societățile profesionale cu răspundere limitată pot încheia astfel de convenții numai cu acordul tuturor asociaților.”

5.2. Provocări

În pofida evoluțiilor legislative, colaborarea dintre avocați și mediatori în România continuă să fie anevoioasă, fiind afectată de multiple obstacole de ordin structural, cultural și juridic. Aceste dificultăți, recunoscute atât în doctrina de specialitate, cât și în practica profesională, reduc considerabil potențialul medierii ca formă eficientă de soluționare alternativă a disputelor.

Una dintre barierele semnificative rămâne percepția, încă prezentă în unele medii profesionale, a unei concurențe între avocați și mediatori. Deși în ultimii ani această mentalitate începe să se estompeze, persistă ideea, în special printre practicienii mai puțin familiarizați cu avantajele medierii, că aceasta ar putea diminua rolul consultanței juridice. În realitate, medierea nu este o alternativă, ci un instrument complementar, care poate potența rolul avocatului.

Totodată, lipsa unor proceduri standardizate de colaborare între avocați și mediatori, precum și absența unor protocoale oficiale încheiate între organele de conducere ale profesiei de avocat și Consiliul de Mediere, favorizează apariția unor practici neunitare.

Mulți avocați sunt și mediatori, ceea ce reflectă nu doar compatibilitatea legală a celor două profesii, ci și faptul că avocații aveau deja o cultură a soluționării amiabile a conflictelor, înainte de apariția medierii.

Conform celor precizate în Ghidul de bune practici[16], „mediatorul nu are întotdeauna cunoştinţe juridice, în anumite cazuri prezenţa avocaţilor părţilor este esenţială. Medierea nu exclude prezenţa avocatului care să asiste partea, ci, din contră, participarea sa este utilă”.

5.3. Direcții de acțiune și soluții posibile

Este esențială promovarea activă a colaborării între avocați și mediatori, prin campanii de informare, evenimente comune și integrarea medierii în formarea profesională a avocaților.

Organizarea de cursuri comune pentru avocați și mediatori, axate pe tehnici de negociere, comunicare și managementul conflictelor, ar spori competența profesională și încrederea reciprocă. De asemenea, includerea elementelor de mediere în formarea juridică – și invers – ar stimula colaborarea și înțelegerea dintre cele două categorii.

Pentru a încuraja utilizarea medierii, se pot acorda facilități fiscale, cum ar fi restituirea taxei de timbru sau scutirea de anumite taxe judiciare.

O bună practică este reprezentată de parteneriatele formale între organele de conducere ale profesiei de avocat și Consiliul de mediere, prin care se organizează sesiuni comune de formare și se elaborează ghiduri de bune practici. În alte state europene, astfel de inițiative au dus la creșterea semnificativă a cazurilor soluționate pe cale amiabilă.

Referitor la un eventual protocol de colaborare între UNBR și Consiliul de Mediere, opinăm că acesta ar fi util pentru a clarifica și reglementa modalitățile de acordare a asistenței juridice în procedura medierii, stabilind un cadru instituțional clar pentru situațiile în care este necesară intervenția unui avocat în procesul de mediere. Un astfel de protocol ar putea oferi o bază legală și procedurală pentru colaborarea între cele două instituții, facilitând o abordare coerentă și profesionistă a asistenței juridice în contextul medierii.

Într-o opinie[17], exprimată de INPPA „Se recomandă încheierea unui protocol cu Consiliul de Mediere prin care să prevedem posibilitatea acordării unei forme de asistență judiciară în care onorariile avocaților desemnați să fie avansate din fondurile Consiliului de Mediere sau ale mediatorului care instrumentează procedura”.

Recent, la data de 29 iulie 2024, Consiliul de Mediere s-a alăturat unui nou grup de lucru pentru promovarea și consolidarea medierii în România, inițiat de Ministerul Justiției.

După cum se arată„ Obiectivul principal al acestui grup de lucru este identificarea și implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea liberului acces la justiție, reducerea costurilor aferente proceselor judiciare și promovarea soluțiilor alternative de soluționare a litigiilor, cu un accent deosebit pe mediere. Aceste măsuri vizează, de asemenea, degrevarea instanțelor de judecată, contribuind astfel la eficientizarea sistemului judiciar.”[18]

Consiliul de Mediere din România a încheiat de-a lungul timpului mai multe protocoale de

colaborare cu diverse instituții, atât la nivel național, cât și internațional, în scopul promovării

și consolidării medierii ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor, dintre care amintim:

• Consiliul Superior al Magistraturii (CSM),
• Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF),
• Institutul Național al Magistraturii (INM),
• Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB),
• Consiliul de Mediere din Republica Moldova,
• Tribunalul Suceava și Corpul Profesional al Mediatorilor Suceava,
• Parchetul de pe lângă ICCJ,
• Colegiul pacienților,
• Uniunea Internațională a Romilor,
• Administrația Națională a Penitenciarelor,
• Federația Ordinul Consilierilor Juridici din România,
• Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR).

De asemenea, în exercitarea atribuțiilor sale și în spiritul cooperării interinstituționale, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a încheiat o serie de protocoale de colaborare cu diverse instituții-cheie ale sistemului juridic și ale administrației publice[19].

Dintre acestea, se pot evidenția, cu titlu exemplificativ, următoarele:

• Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, precum și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, în vederea susținerii procesului de implementare a noilor coduri fundamentale (Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală);
• Curtea de Apel București, în contextul dezvoltării unor proiecte comune vizând eficientizarea actului de justiție și consolidarea dialogului profesional;
• Un protocol multilateral privind educația juridică, încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție, la care UNBR a aderat ulterior, în vederea promovării culturii juridice în rândul elevilor și al tinerilor;
• Alte parteneriate încheiate cu Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii (INM) și Ministerul Educației, vizând formarea profesională continuă și cooperarea instituțională în domeniul justiției;
• Protocolul de colaborare cu Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în scopul consolidării capacității profesionale a avocaților în domeniul prevenirii și combaterii criminalității economico-financiare.

Această rețea de parteneriate evidențiază angajamentul constant al UNBR și al Consiliului de Mediere de a contribui activ la modernizarea sistemului juridic și la promovarea unei culturi a legalității, printr-o abordare integrată și colaborativă.

5.4. Beneficiile pentru justițiabili

Colaborarea dintre avocat și mediator generează avantaje substanțiale pentru justițiabil, într-o logică juridică modernă, orientată spre eficiență, prevenție și securitate juridică. Prezența avocatului în cadrul medierii nu se rezumă la o simplă asistență formală, ci conferă o protecție activă și contextualizată, printr-o evaluare juridică riguroasă a conflictului, identificarea soluțiilor legal posibile și prevenirea asumării unor compromisuri dezavantajoase.

În cadrul medierii, negocierea dobândește o structură profesionalizată: mediatorul asigură echilibrul și neutralitatea procedurii, în timp ce avocatul acționează ca garant al legalității și al intereselor legitime ale clientului. Sinergia celor două profesii transformă disputa dintr-o confruntare antagonică într-un proces colaborativ orientat spre soluții echitabile și sustenabile.

Un beneficiu de ordin practic, dar de mare impact, îl reprezintă caracterul executoriu al acordului de mediere, în condițiile art. 58 alin. (2^1) din Legea nr. 192/2006. Atestarea de către avocat sau autentificarea notarială transformă înțelegerea amiabilă într-un titlu executoriu, oferind aceeași garanție juridică precum o hotărâre judecătorească.

De asemenea, medierea reduce semnificativ durata și costurile aferente unui litigiu clasic. Flexibilitatea procedurală, absența formalismului excesiv, dar și posibila restituire a taxei judiciare de timbru prevăzută de normele speciale constituie stimulente clare în favoarea alegerii acestei căi alternative.

Confidențialitatea absolută oferită de mediere joacă un rol esențial în gestionarea litigiilor sensibile sau cu impact reputațional, protejând deopotrivă imaginea personală și interesele comerciale ale părților implicate. În plus, păstrarea ori chiar întărirea relației juridice inițiale – fie ea contractuală, familială sau profesională – constituie un rezultat dificil de obținut în cadrul unei proceduri contencioase.

Colaborarea sinergică dintre avocat și mediator oferă beneficii esențiale, cum ar fi păstrarea controlului părților asupra rezultatului și configurarea unor soluții personalizate, adaptate circumstanțelor cauzei. Totodată, aceasta contribuie la reducerea impactului emoțional negativ, educarea clientului într-o cultură a soluționării amiabile și, pentru operatorii economici, transmiterea unui semnal de responsabilitate juridică și socială.

Toate aceste dimensiuni susțin, în mod convergent, consolidarea medierii ca instituție complementară sistemului judiciar, în care avocatul joacă un rol-cheie.

6. Concluzie

Colaborarea dintre avocat și mediator reprezintă o direcție strategică esențială pentru modernizarea și eficientizarea sistemului de soluționare a litigiilor în România. Această cooperare nu doar că îmbunătățește procesul de justiție, dar aduce și o serie de beneficii concrete pentru toți actorii implicați, de la părțile aflate în conflict, până la instituțiile statului.

Studiile și experiența europeană și internațională au demonstrat că parteneriatele dintre avocați și mediatori contribuie semnificativ la optimizarea rezultatelor, favorizând soluționarea litigiilor într-un mod mai rapid și mai echitabil.

În plus, acest tip de colaborare ajută la descongestionarea instanțelor, reducând încărcătura acestora și, implicit, timpul necesar pentru soluționarea proceselor.

Totodată, caracterul informal și orientat spre compromis al medierii reduce costurile și crește satisfacția părților, care pot ajunge la soluții mutual acceptate, fără conflicte suplimentare.

Astfel, consolidarea colaborării dintre avocați și mediatori reprezintă un pas firesc spre o justiție mai eficientă, mai accesibilă și mai orientată către nevoile reale ale justițiabililor, reflectând evoluția naturală a practicii juridice într-o societate modernă.

Referințe bibliografice

 

1. I. Dorin, Dreptul la mediere. Noțiune, conținut și caracteristici, articol disponibil la: https://www.juridice.ro/453174/dreptul-la-mediere-notiune-continut-si-caracteristici.html.
2. I. Dorin, Politicile europene în domeniul medierii ca soluție alternativă la instanțele de judecată – JURIDICE.ro.
3. I. Dorin, Avocații, mediatori de drept? Dar de facto?, articol disponibil la: https://www.juridice.ro/246733/avocatii-mediatori-de-drept-dar-de-facto.html.
4. Ghid de bune practici privind utilizarea medierii în cauzele transfrontaliere, disponibil la: https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2013/06/Ghid-de-bune-practice-privind-utilizarea-medierii-in-cauzele-transfrontaliere.pdf.
5. CEPEJ, Guidelines on Mediation, 2018, disponibil la: https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2018/07/20180725092747_VwlFbVZ.pdf.
6. A. E. Jurca, Acordul de mediere – titlu executoriu. Aspecte teoretice și practice, articol disponibil la: https://www.juridice.ro/683352/acordul-de-mediere-titlu-executoriu-aspecte-teoretice-si-practice.html.
7. Modificările legii medierii între mit și realitate, articol disponibil la: https://www.juridice.ro/603062/modificarile-legii-medierii-intre-mit-si-realitate-repozitionarea-mediatorilor-in-piata-conflictelor.html.
8. Studiu pentru Consiliul Europei, INPPA, disponibil la: https://inppa.ro/docs/RO_Studiu%20pentru%20Consiliul%20Europei.pdf
9. M. Passerini: Negoziazione assistita e mediazione civile: ambiti di applicazione e differenze – Studio Orlandi Commercialisti Milano.
10. https://www.medierenet.ro/2015/01/21/av-gheorghe-florea-presedintele-unbr-asimilarea-de-catre-publicul-larg-conceptului-de-mediere-avut-sincope-datorita-lipsei-de-viziune-promotorilor-medierii/.

 

[1] Directiva a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 136/3 din data de 234.05.2008, disponibilă la: eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32008L0052 (pagină accesată la data de 10 mai 2025).

[2] A se vedea: https://www.juridice.ro/469396/consiliul-de-mediere-ref-directiva-200852ec.html (pagină accesată la data de 10 mai 2025)

[3] Legea nr. 92/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 441 din 22 mai 2006, disponibilă la: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/71928

[4] A.E Jurca – Acordul de mediere – titlu executoriu. Aspecte teoretice și practice – JURIDICE.ro (pagină accesată la data de 10 mai 2025)

[5] A. Maiello- Nella mediazione civile non e obbligatoria la presenza dell’avvocato? articol disponibil la: https://www.altalex.com/documents/news/2020/09/09/nella-mediazione-civile-non-e-obbligatoria-presenza-dell-avvocato? (pagina accesată la data de 10 mai 2025).

[6] Decretul legislativ nr. 28 din 4 martie 2010, a fost publicat în Gazeta Oficială sub nr. 53 din 5 martie 2010, disponibil la: https://www.gazzettaufficiale.it/atto/vediMenuHTML?atto.dataPubblicazioneGazzetta=2010-03-05&atto.codiceRedazionale=010G0050&tipoSerie=serie_generale&tipoVigenza=originario.

[7] Pentru detalii și implicațiile Deciziei, a se vedea: https://www.treccani.it/enciclopedia/la-mediazione-dopo-c-cost-n-272-2012_%28Il-Libro-dell%27anno-del-Diritto%29/.

[8] Riforma Cartabia este o reformă a sistemului judiciar italian care își propune să îmbunătățească eficiența proceselor civile și penale. Aceasta a fost aprobată de guvernul Meloni prin Decretul Legislativ 10 octombrie 2022, nr. 149. Ulterior, Decretul legislativ nr. 216 din 27 decembrie 2024, intrat în vigoare la 25 ianuarie 2025, a adus modificări semnificative în domeniul medierii civile și comerciale în Italia. Decretul este disponibil pentru vizualizare la: https://www.gazzettaufficiale.it/eli/id/2025/01/10/25G00003/sg (pagină accesată la data de 21 mai 2025).

[9] Disponibil la: https://www.gazzettaufficiale.it/atto/vediMenuHTML?atto.codiceRedazionale=22G00158&atto.dataPubblicazioneGazzetta=2022-10-17&tipoSerie=serie_generale&tipoVigenza=originario&utm( pagină accesată la data de 20 mai 2025).

[10] A se vedea: https://cameradimediazionenazionale.it/dal-blog/mediazione-obbligatoria/( pagină accesată la data de 10 mai 2025).

[11] Pentru detalii, a se vedea: https://www.justice.gouv.fr/documentation/etudes-et-statistiques/maisons-justice-du-droit-2022-14-million-personnes-accueillies.

(pagină accesată la data de 10 mai 2025).

[12] A se vedea: Binational Projects – Germany & Poland | MiKK e.V. (pagină accesată la data de 21 mai 2025).

[13] A se vedea: https://www.juridice.ro/729312/raportul-privind-activitatea-curtii-de-apel-ploiesti-pentru-anul-2023.html( pagină accesată la data de 10 mai 2025).

[14] A se vedea: https://www.juridice.ro/726859/raportul-de-bilant-privind-activitatea-desfasurata-de-curtea-de-apel-brasov-in-anul-2023.html( pagină accesată la data de 10 mai 2025).

[15] Disponibilă la: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/126008.

[16] Disponibil la: /https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2013/06/Ghid-de-bune-practice-privind-utilizarea-medierii-in-cauzele-transfrontaliere.pdf., p. 128.( pagină accesată la data de 10 mai 2025).

[17] A se vedea: S-a solicitat UNBR sa clarifice obligativitatea asistentei judiciare acordate de avocat în procedura medierii.

[18] A se vedea: https://www.juridice.ro/745657/consiliul-de-mediere-se-alatura-grupului-de-lucru-pentru-promovarea-si-consolidarea-medierii-in-romania.html.

[19] A se vedea: https://www.unbr.ro/pentru-a-clarifica-reluarea-in-spatiul-public-a-unor-discutii-lipsite-de-baza-factuala-privind-protocoale-incheiate-de-unbr-republicam-toate-protocoalele-identificate-in-evidentele/?highlight=protocoale.