Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
146 views
Am participat zilele trecute, în cadrul primitor și exigent al locației fundației Nicolae Titulescu, la o selectă și incitantă lansare de carte, cu un titlu pe măsură, „Societatea riscului global și marea criminalitate”, având ca autoare o personalitate publică marcantă nu doar în lumea cercetării științifice juridice, a mediului academic, ci și a vieții politice românești, Rodica Mihaela Stănoiu.
Ne-am propus prin rândurile de față o succintă inventariere a temelor pe care lucrarea, de o necontestată valoare documentară istorică, le-a propus spre dezbatere prin expunerea/analiza unor realități istorice trecute și prezente și a unor puncte de vedere nu numai ale autoarei, dar și ale unor reputate voci publice ale contemporaneității geopolitice. Generic, lucrarea doar sugerează, nu impune, o perspectivă negativă a ceea ce presupune conceptul de globalizare a societății umane și anume o amalgamare generală a tot ceea ce este definit ca specific național, obiceiuri, tradiții, dezrădăcinare umană, sub conducerea formală și aparentă a unei elite civice nestatale, coordonată ocult de entități suprastatale.
1. Dominația
Lucrarea ne-a confirmat unora, ne-a informat pe alții, cu privire la certitudinea istorică descurajantă, cinică, dar reală, susținută argumentativ și probatoriu că în întreaga evoluție a societății umane, niciodată elita care a deținut puterea de decizie (politică, militară, financiară) nu a lucrat/decis în scopul creșterii bunăstării materiale a populației în întregul său, ci doar în scopul perpetuării propriilor privilegii și a dominării maselor pe căi persuasive și/sau represive.
Într-o abordare realistă cu tente cinice, trebuie să recunoaștem justețea acestei concluzii și certitudinea polarizării societăților umane, bogați-săraci, în întreaga lor existență.
Trecerea omenirii de la epoca sclavagistă la cea feudală nu a fost generată de o victorie a sclavilor pentru libertate, ci doar rezultatul calculului cinic al puternicilor/bogaților acelei epoci de a renunța la o „tutelă” costisitoare față de sclav, în favoarea unei mult mai eficiente „eliberări” a acestuia și obligarea implicită a sclavului „eliberat” de a-și asigura singur traiul zilnic prin vânzarea forței de muncă, singura lui avere, către vechii/noii puternici ai zilei. Lăudatele revoluții pentru libertate, egalitate, fraternitate ce au marcat trecerea de la feudalismul monarhist la noua societate capitalistă au consfințit în principal și prioritar, în aceeași notă cinică a analizei istorice, o eliberare masivă a forței de muncă din mediul rural de exploatare feudală a proprietății funciare, către noile zone aglomerate demografic, de dezvoltare industrială/comercială în care noii puternici/bogați burghezi, alături de feudali metamorfozați, urmau să își exercite dominația economică, politică, militară etc.
Istoria „democratică” a societății omenești, în care polarizarea societății între puțini și foarte bogați vs. mulți și săraci era de la sine înțeleasă, a fost pusă la încercare/îndoială, în principal în Europa de est, de apariția societății socialiste, singurul tip de societate în care, ne place sau nu să fim ipocriți, au existat puternici, dar niciodată bogați. Oricât de dictatoriale au fost anumite regimuri socialiste, oricât de călcate în picioare au fost drepturi ale omului, este de necontestat că niciun lider al acestui tip de societate nu a fost bogat în sensul pe care celelalte tipuri de societate, inclusiv cea democratică actuală, l-au definit și cultivat ca parte componentă a dominației maselor. Este la fel de necontestat că în hulita societate socialistă, toate resursele și munca țării erau destinate tot țării (dacă erau bine sau nu gestionate constituie o altă temă de discuție) și nicidecum spre destinații private, naționale sau nu (la fel, nu analizăm aici dacă era bine sau nu).
Mica dispută temporală de circa 50 ani a celor două tipuri de societate, capitalistă vs. socialistă, s-a încheiat cu „victoria” celei capitaliste, cel puțin pentru Europa răsăriteană, în anul 1990, an în care și România „eliberată” de dictatura socialistă a început să se manifeste democratic plenar: a fost distrusă la propriu și la figurat industria românească, țara a devenit piață de desfacere, au fost cedate Occidentului democratic resursele naturale ale țării și rețelele de distribuție de orice fel, a fost încurajat/provocat exodul umilitor către zona occidentală, unic în lume prin dimensiuni pe timp de pace, al forței de muncă românești înalt calificate, disponibilizată în țară prin măsuri țintite, menținerea instituțională și deliberată a unor venituri salariale autohtone foarte mici, cu justificarea că doar așa devenim „atractivi” pentru investitorii străini, evident tot din Occident și altele asemenea. Celor ce s-au opus unui astfel de parcurs li s-a spus „nostalgici comuniști”, iar argumentul unic/forte în contra discursului „nostalgic” și pro „democratic” a fost că PIB-ul țării a crescut de circa 200 ori față de 1990. Statistic așa este, dar deși mulți dintre noi, probabil majoritar, o gândesc, foarte puțini pun public întrebarea „cine beneficiază de acest PIB ” de 200 ori mai mare, în condițiile statistice notorii în care România este astăzi penultima ca nivel de trai în Europa, cu un uriaș și de nerecuperat deficit bugetar, o datorie publică restituibilă în generații, cu cel mai mare procent de abandon școlar și analfabeți funcțional, cu cel mai mare număr de mame minore, cu jumătate din populația activă plecată din țară, cu o natalitate prăbușită și alte asemenea performanțe.
2. Joncțiunea oligarhilor
O secțiune a cărții lansate la Fundația Titulescu se referă la „înfrățirea” oligarhiei occidentale cu noua oligarhie apărută pe ruinele fostei Uniuni Sovietice, în același scop evident al colonizării/dominării teritoriului virgin al Europei de est, teritoriu care, repetăm nu cunoscuse până în 1990, noțiunea de „bogați”. Apariția oligarhilor ruși și acapararea de către aceștia a statului rus a fost favorizată, tot istoria ne dovedește, de slăbirea deliberată a noilor autorități post-sovietice, decizia statală fiind practic înlocuită, pe model occidental, de cea oligarhică. În aceste condiții, era previzibilă și eficientă joncțiunea celor două oligarhii puternice, ambele având interesul și capacitatea de a decide peste autoritățile statale, atât cele din țara de origine, cât și cele din teritoriul colonizat din est. Această situație s-a instaurat și perpetuat pe întreg teritoriul Europei de est, dar a suferit o gravă înfrângere chiar în statul ce i-a creat pe oligarhii estici, Rusia, țară în care începând cu venirea la putere a unui președinte neglobalist, autoritățile publice au reușit să redobândească în totalitate controlul pârghiilor economice, politice, financiare și militare de decizie și să le direcționeze în interes public, nu privat.
O particularitate a acestei sporadice joncțiuni est-vest a oligarhilor a fost aceea că la „masa” înfrățirii nu au fost primiți decât cei cu mare potențial de influență, mai exact doar oligarhii ruși. În celelalte țări foste comuniste, dar cu precădere în România, a fost adoptată o altă strategie, cea de eliminare a concurenței locale, „curățarea” teritoriului și „decapitarea” oricărui element autohton cu potențial de creștere, prin intermediul sistemului de justiție.
3. Sistemul judiciar și serviciile secrete
Pentru instaurarea conceptului globalist și a vectorilor săi de acțiune, pentru „curățarea” teritoriului și „decapitarea” elitelor autohtone (politic, economic, medical, profesoral, cultural, judiciar etc.) ce nu rezonau noului curent globalist instaurat deja la conducerea Uniunii Europene, s-a apelat, identic anilor sumbri ai decadei 1950 – 1960, la sistemul judiciar (românesc) și serviciile secrete(românești și străine), cu metode de lucru identice acelei perioade: numirile parchetelor centrale au devenit eminamente politice, procurorii cu experiență au fost înlocuiți cu procurori debutanți în profesie, fără stabilitate pe post, numiți discreționar și fără concurs la nivelul de vârf al parchetelor inclusiv în funcții de conducere, s-a inaugurat DNA TV, s-a bătătorit cărarea de promovare a procurorilor în funcția de judecător la secția penală a instanței supreme, au apărut „plicurile galbene”, „culoarele judiciare”, protocoalele nelegale parchete-servicii secrete, România a devenit „republica procurorilor”, presa a devenit în majoritate din câine de pază al democrației, câine dresat să ucidă civic la comandă, au apărut asociații ale magistraților cu manifestări partizane la vedere, ș.a.m.d. Mai nou, în acest circuit corectiv/represiv de impunere globalistă a fost activată/atrasă din păcate și Curtea Constituțională, „devoalată” în procesul electoral 2024-2025 prin interzicerea, în afara atribuțiilor sale legale și constituționale, a două candidaturi la președinția României, precum și prin anularea unui prim tur de alegeri pentru funcția de președinte al țării pe bază de presupuneri niciodată dovedite.
Ca și în anii 50, consecințele pentru cei „nealiniați” au fost devastatoare: unii au murit la propriu, alții au fost „uciși” civic, marginalizați profesional și social, defăimați și demonizați, statistica perioadei 2005-2020 indicând peste 1100 de oameni achitați de instanțe în procesele penale declanșate de DNA-ul perceput public ca armă politică, oameni deveniți „ținte” doar pentru „vina” de a nu fi fost de acord cu un anumit traseu de evoluție a societății, „vină” care, teoretic, constituie totuși un drept garantat de societatea democratică în care trăim și practic chiar așa ar și trebui să fie.
Am fost solicitat să mă exprim cu privire la fiecare dintre deciziile adoptate în procesul electoral 2024-2025 de către CCR, BEC, Curtea de apel Ploiești, ÎCCJ. Am arătat, o afirm și aici că aceste decizii nu pot fi analizate decât într-un tot unitar, nu din perspectiva semnificației volatile a fiecăreia în parte, ci din perspectiva mult mai amplă și mai gravă a înseși bazelor societății democratice de tip occidental. Acest tip de societate în care am crezut și care, la nivel de principii enunțate se arăta a fi o societate în care totul este subordonat voinței populare liber exprimate prin vot majoritar, s-a vădit a fi prin precedentul românesc 2024-2025, o societate în care elita conducătoare poate acționa la nevoie și discreționar peste lege, peste principii fundamentale și vot popular pentru a-și conserva parcursul și perpetuarea propriei puteri. Consider că dacă acest precedent electoral nu va primi o replică pe măsură care să explice/remedieze/sancționeze gravele derapaje de la chiar principiile fundamentale de organizare și funcționare a unei societăți democratice de tip occidental, putem afirma că România și Uniunea Europeană au semnat practic cererea de intrare în insolvență a acestui tip de societate, ceea ce presupune implicit căutarea unei alternative.
4. Globalismul
Este el globalismul benefic sau nu organizării umane, este el diferit de ceea ce ni s-a propus și impus până în prezent, respectiv o minoritate foarte bogată aleasă cu vot majoritar de un anumit popor/o anumită națiune și o majoritate națională săracă, dar votantă, dependentă de acea minoritate bogată? Răspunsul este și da și nu, cu o singură, dar semnificativă diferență: elita bogată nu va mai fi aleasă de membrii unei națiuni în cadrul fărâmițat teritorial al unor entități statale, ci de o populație „omogenizată/amalgamată” la nivel planetar sub toate aspectele, „curățată” de „frânele” naționale, etnice, de gen, religie, obiceiuri, istorie, etc.
Întrebarea pragmatică ce se impune este de ce niște bogați, prin marionetele lor, aleși planetar ar fi mai benefici omenirii decât bogații aleși național? Care ar fi schimbarea conceptuală în condițiile în care ceea ce diferă de actuala organizare neglobalistă este doar aspectul teritorial și transformarea alegătorilor naționali într-o masă amalgamată de alegători la nivel planetar? Deși poate exagerat, în opinia noastră, precedentul electoral derapat 2024-2025 din România, ridică miza de dezbatere a insolvenței societății democratice actuale de tip occidental către societatea globalistă ce ni se propune, diferența dintre cele două fiind doar de natură teritorială.
5. Supraviețuirea
Acesta este titlul unei secțiuni a lucrării ce a prilejuit aceste rânduri, dar, deși se referă la o temă diferită, are valoare de premoniție dintr-o cu totul altă perspectivă.
De-a lungul timpului secular societățile occidentale și-au clădit, întreținut și menținut un foarte ridicat nivel de trai al propriilor cetățeni prin acțiuni de forță militară ce au asigurat metropolelor un belșug/exces existențial, o disponibilitate și oportunitate dominatoare în raport de teritoriile descoperite/subjugate/colonizate/cucerite, ale căror bogății/resurse (de orice natură) au fost preluate și utilizate astfel încât metropolele alimentate în exces au devenit leagăn al civilizației, culturii, artei, științei, descoperirilor științifice, progresului economic, aspecte care evident nu pot fi contestate.
În timp însă, sursele indigene de bogăție extrateritorială pentru metropole au început să pretindă și să dobândească valorificarea proprie a resurselor, sau le-au oferit/vândut altor puternici ai zilei, descoperirile științifice și atuul tehnologiei de vârf nu au mai constituit apanaj al metropolelor, evoluția economică a lumii conturând o realitate din ce în ce mai clară, dar dură și generatoare de previzibile mari schimbări în geopolitica lumii contemporane și anume că viitorul și dominația/influența de putere va aparține acelor entități dominatoare cu acces la resursele naturale ale Pământului, înțelegând aici atât cele tradiționale (petrol, gaze, cărbune, sare, apă), cât și pe cele devenite vitale prin progresul tehnologic industrial (metale rare, pământuri rare, tehnologie, spațiu cosmic).
Este notoriu și la îndemână să constatăm pe baza datelor publice, că țările Europei occidentale, cu foarte puține excepții, nu dețin astfel de resurse și nici nu mai au, sau au din ce în ce mai restrictiv acces la astfel de resurse. Un raționament logic elementar și obiectiv ne conduce matematic spre următoarea concluzie: societatea occidentală a fost construită și a funcționat/funcționează pe principiul unui joc piramidal, în sensul că bunăstarea și foarte ridicatul nivel de trai al cetățenilor acestor societăți s-au bazat pe un aport constant și consistent/excesiv al resurselor aduse din afara metropolelor, coroborat cu dominarea discreționară a unor piețe de desfacere. Apare cu evidență de neevitat că în lipsa acestor consistente și constante resurse extranee, la care metropola nu mai are acces, menținerea nivelului de trai foarte ridicat al cetățenilor metropolei va fi din ce în ce mai dificilă, cu finalul previzibil al prăbușirii jocului piramidal, în lipsa alimentării bazei. Procesul a fost/este/va fi accelerat de politica globalistă a acestor metropole de a atrage suplimentar pe teritoriul lor zeci de milioane de persoane din orice alte zone geografice ale lumii și de eșecul evident al „omogenizării” noilor veniți cu autohtonii.
6. Concluzii
Aflându-ne în contextul lansării unei cărți și limitați la temele abordate în cadrul acesteia, nu avem de formulat decât trei concluzii în egală măsură pesimiste, dar, credem noi, obiective.
Prima: în acord cu autoarea cărții estimăm că globalismul, așa cum ne-a fost prezentat și impus, nu constituie o alternativă viabilă pentru viitorul societății umane.
A doua: precedentul electoral românesc 2024-2025 constituie la modul simbolic cererea României și a Uniunii Europene de deschidere a procedurii de insolvență a societății democratice de tip occidental.
A treia și ultima: construite pe sistemul unui joc piramidal și lipsite pe viitor de resursele extranee consistente de alimentare a bazei, societățile Europei occidentale se vor confrunta cu o gravă problemă de supraviețuire.
