152 views
În şedinţa de ieri, 19 septembrie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dezbătut posibilitatea stabilirii şi pregătirii unei întâlniri cu conducerile instanţelor şi parchetelor, precum şi cu conducerile organizaţiilor profesionale, în vederea discutării problemelor sistemului judiciar ce fac obiectul „Memorandumului pentru justiţie” promovat de asociaţiile profesionale ale magistraţilor, precum şi a celorlalte aspecte invocate de o parte a instanţelor judecătoreşti, prin hotărâri ale adunărilor generale.
La dezbaterea în şedinţa publică de ieri au participat şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale.
Având în vedere faptul că o bună parte din aceste teme au făcut obiectul analizei în cadrul activităţilor desfăşurate de Consiliu până la această dată, Plenul a decis ca în perioada următoare să fie puse la dispoziţia iniţiatorilor documentului şi a conducerilor instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, materialele documentare relevante privind aceste activităţi anterior desfăşurate de Consiliu.
Plenul CSM propune dezbaterea şi sistematizarea tuturor aspectelor aflate în atenţia adunărilor generale ale instanţelor sau reflectate în Memorandum, în cadrul unei întâlniri ce va avea loc vineri, 23 septembrie.
La această întâlnire vor fi invitaţi reprezentanţii asociaţiilor profesionale, Ministrul Justiţiei, conducerea ÎCCJ, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, a curţilor de apel şi parchetelor de pe lângă acestea.
Plenul Consiliului propune o abordare analitică care să permită sistematizarea în termeni de actualitate şi concreteţe, prin raportare la unele acţiuni intreprinse şi/sau a unor măsuri implementate ori aflate în curs de implementare.
De asemenea, se va urmări structurarea avansată a Memorandumului ca document programatic, atât din perspectiva identificării şi dimensionării resurselor, a obiectivelor şi măsurilor avute în vedere, cât şi a orientării realiste spre activităţi de tip rezultat.