Uniunea Juriştilor din România condamnă acţiunile întreprinse de guvernul turc

Uniunea Juriştilor din România, organ reprezentativ al tuturor profesiilor juridice româneşti şi membru activ al Asociaţiei Internaţionale a Juriştilor Democraţi de la Bruxelles (cu statut de observator la O.N.U.), a monitorizat atent evoluţiile din Turcia, survenite în urma tentativei de lovitură de stat din 15-16 iulie a.c.

Uniunea Juriştilor din România îşi exprimă, pe această cale, adânca îngrijorare faţă de acţiunile întreprinse de guvernul turc şi condamnă fără echivoc represaliile la adresa apărătorilor de facto ai statului de drept: miile de judecătorii, procurori, dar şi alţi reprezentanţi ai profesiilor juridice, care au fost, în aceste zile martorii unei represiuni terifiante, incompatibile cu valorile democraţiei.

O democraţie, în special atunci când îşi salvgardează fiinţa, nu are voie să îşi devoreze copiii. Domnia legii nu poate exista, prin urmare, în absenţa unui sistem judiciar independent, nesupus arbitrarului politic. Ne exprimăm, aşadar, deplina solidaritate cu colegii noştri din Turcia, de care ne leagă o colaborare strânsă, dar şi o prietenie aleasă, conştienţi că atacul la libertatea individuală şi/sau profesională a unui singur jurist este în realitate un atac la libertatea tuturor juriştilor, indiferent de profesia juridică sau de ţara în care profesează, precum şi, pe cale de consecinţă, un atac la drepturile fundamentale ale omului, pe care juriştii sunt chemaţi să le protejeze.

Salutăm, totodată, reacţiile ferme ale organelor profesionale ale magistraţilor din ţară şi din străinătate faţă de evenimentele din aceste zile şi ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru a contribui, cu expertiza membrilor Uniunii Juriştilor din România, la rezolvarea situaţiei judecătorilor şi procurorilor din Turcia şi la reinstituirea lor în edificiul statului de drept.

Preşedintele Uniunii Juriştilor din România,

Av. Dr. Ioan Chelaru

👍Vezi și: Magistrații europeni solicitarea eliberarea miilor de judecători și procurori arestați arbitrar de guvernul turc