Portalul universuljuridic.ro începe anul 2016 anunțând depășirea pragului „psihologic” de 10.000 de vizitatori unici/zi

Portalul universuljuridic.ro începe anul 2016 anunțând depășirea pragului „psihologic” de 10.000 de vizitatori unici/zi, vineri, 12 februarie.

Universul Juridic 10.000 unici

La un an de la lansarea proiectului, comunitatea universuljuridic.ro continuă să atragă zilnic un număr considerabil de profesioniști din mediul juridic, depășind în prezent 30.000 de abonați la newsletter și 5.000 de conturi create.

Aflat într-o continuă dezvoltare, portalul se află în etapa premergătoare intrării cu plată, etapă care va fi implementată în aproximativ 4 luni. Conținutul disponibil în viitor pe bază de abonament este format în prezent din secțiunile disponibile GRATUIT pe bază de cont de acces. Pe lângă acestea, intrarea cu plată va marca lansarea de noi secțiuni ce vor fi incluse în abonament. Până atunci, vom continua să îmbunătățim funcționalitățile, experiența și interacțiunea cititorilor noștri cu portalul universuljuridic.ro.

Echipa dedicată exclusiv activității portalului este alcătuită în prezent din 6 colegi care contribuie la asigurarea funcționării în cele mai bune condiții, dezvoltarea permanentă și, cel mai important, generarea continuă de conținut selectat pentru a asigura informarea și pregătirea continuă a profesioniștilor din mediul juridic.

În acest sens, ne-am propus extinderea echipei de bază la cel puțin 10 persoane până la finalul anului 2016.

Toate aceste demersuri sunt generate de dorința de a pune la dispoziția cititorilor conținut la cele mai înalte standarde din punct de vedere calitativ.

Pe lângă echipa dedicată, beneficiem de sprijinul nemijlocit al redacției UNIVERSUL JURIDIC și al redacției PRO LEGE, adică al celor peste 10 colegi care completează echipa de bază și care contribuie prin susținerea activității editoriale a portalului. În egală masură, suntem susținuți permanent de echipa de design care ne oferă suportul necesar derularii activităților curente de pe portal.

În regim full-time sau cu participare parțială și punctuală, din cadrul editurii UNIVERSUL JURIDIC sunt implicați peste 20 de colegi în cadrul echipei extinse care asigură întreaga activitate a portalului.

www.universuljuridic.ro este dezvoltat pe o platformă-proprietar a Editurii UNIVERSUL JURIDIC și are la bază idei și o viziune proprie bazate pe experiența și poziția în piață deținute, având ca punct de plecare specificul mediului juridic românesc care are o serie de particularități bine definite.

Autorii Universul Juridic

Autorii UNIVERSUL JURIDIC susțin cu entuziasm acest proiect acreditându-l prin contribuții doctrinare, comentarii de practică judiciară și interpretări ale actelor normative în domenii dintre cele mai diverse. Fără contribuția dumnealor, activitatea noastră ar fi cu mult mai săracă și cu un impact mult mai redus. Relevanța, utilitatea și notorietatea de care a început să se bucure portalul li se datorează în cea mai mare masură!

Rămânem fideli ideilor inițiale care au condus la decizia de dezvoltare a acestui portal juridic, adaptând însă direcțiile spre care ne îndreptăm în funcție de feed-back-ul pe care utilizatorii noștri ni-l oferă.

Autorii Universul Juridic

1 thoughts on “Portalul universuljuridic.ro începe anul 2016 anunțând depășirea pragului „psihologic” de 10.000 de vizitatori unici/zi

Comments are closed.