59 views
Ministerul Justiției informează asupra convorbirii ministrului Justiției, desfășurate în data de 8 decembrie 2022, cu președintele Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE Committee) a Parlamentului European.
Subiectele abordate au fost raportul final pozitiv al Comisiei Europene privind aplicarea MCV în România și continuarea reformelor în cadrul Mecanismului Rule of Law.
În cadrul discuției, Președintele LIBE a subliniat aprecierea sa pentru eforturile şi rezultatele obținute de România în cadrul MCV, consemnate în recentul raport final pozitiv al Comisiei Europene, şi şi-a exprimat fără echivoc concluziile sale privind îndeplinirea condiționalităților din MCV pentru România.
De asemenea, oficialul a salutat cooperarea României în cadrul Mecanismului Rule of Law şi a subliniat importanța continuării consolidării independenţei, dar şi a responsabilizării sistemului judiciar în autoguvernarea Justiţiei, precum şi continuarea politicilor eficiente de combatere a corupției la toate nivelurile.
În contextul discuţiilor legate de MCV şi Rule of Law, acesta a menţionat susţinerea sa şi a LIBE Committee pentru aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.
Pentru declarația ministrului român referitoare la eveniment, vă invităm să consultați sursa informației.
(Copyright: freeepik.com)
✒Vezi și Ministerul Justiției. Creșterea înregistrată a proiectului de buget dedicat Justiției