Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara. Valeriu Stoica, „10 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil. Învingerea scepticismului”

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a informat că seria de conferințe Future & Science, care reunește laureați ai titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara în diverse domenii de știință, îl are ca invitat pe domnul profesor Valeriu Stoica.

Astfel, prelegerea domniei sale, cu titlul „10 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil. Învingerea scepticismului”, va fi susținută joi, 8 iulie 2021, începând cu ora 16:00, la Universitatea de Vest din Timișoara, în Amfiteatrul A01.

De asemenea, numărul locurilor disponibile este limitat, iar înregistrarea pentru participarea la eveniment se face aici.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara. Admitere studii universitare de doctorat – 2021-2022