Curtea de Apel Craiova. Implementarea aplicației informatice „Ședințe On-line”

Potrivit unui comunicat transmis, Curtea de Apel Craiova a informat că, începând cu data de 16 iunie 2020, a implementat aplicaţia informatică „Şedinţe On-line”, aplicaţie realizată de Tribunalul Bucureşti, cu scopul de a oferi informaţii în timp real cu privire la desfăşurarea şedinţelor de judecată.

Aplicaţia este funcţională pentru Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj şi judecătoriile arondate, urmând extinderea acesteia şi la celelalte instanţe din raza curţii de apel, și poate fi accesată la adresa http://sedinte.curteadeapelcraiova.eu sau cu ajutorul link-ului de pe pagina principală a site-ului Curţii de Apel Craiova (www.curteadeapelcraiova.eu), de pe orice dispozitiv cu o conexiune la internet.

După alegerea instanţei la care se doreşte vizualizarea desfăşurării şedinţei de judecată, se accesează sala de şedinţă, iar apoi, pe link-ul sălii de şedinţă, se va deschide „Lista cauzelor aflate pe rol”.

În acest mod, se pot obţine informaţii despre dosarul aflat în dezbatere, dosarul ce urmează a fi luat în discuţie, dosarele care au fost discutate, lista dosarelor în aşteptare, precum şi statusul şedinţei de judecată: suspendată, reluată sau încheiată.

Instanţa dispune şi de o platformă on-line cu ajutorul căreia justiţiabilii îşi pot face programări pentru consultarea dosarului, depunerea de acte şi alte solicitări, care este accesibilă cu ajutorul link-ului de pe pagina principală a site-ului Curţii de Apel Craiova (www.curteadeapelcraiova.eu), de pe orice dispozitiv cu o conexiune la internet.

Vezi și CSM. Comunicat de presă de la Curtea de Apel Craiova privind măsurile de protecție adoptate împotriva COVID-19