Baroul Timiș. Hotărârea Consiliului nr. 11/21.04.2020

Potrivit site-ului oficial (www.baroul-timis.ro), Baroul Timiș a publicat Hotărârea nr. 11/21.04.2020 a Consiliului Baroului Timiș.

Redăm, în continuare, un extras din hotărâre:

„1. Se avizează programul Acordarea de ajutoare bănești avocaților și pensionarilor membri ai Filialei Timiș a CAA înregistrat la CAA Filiala Timiș sub nr. 137/21.04.2020 și la Baroul Timiș sub nr. 179/21.04.2020, care constituie parte integrantă din prezenta hotărâre, cu următoarele amendamente:
a) invocarea dispozițiilor art. 85 alin. 2 din Legea nr. 72/2016, respectiv sunt excluși de la ajutorul propus avocații activi care au înregistrat restanțe la data instituirii stării de urgență (16.04.2020) este nelegală. Pe de-o parte, întrucât starea de urgență a fost instituită la data de 16.03.2020 și nu la data de 16.04.2020, iar pe de altă parte întrucât dispozițiile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 72/2016, care instituie condițiile cumulative ale unui stagiu de cotizare de cel puţin 12 luni anterior producerii riscului, nerealizarea de venituri din profesie şi achitarea la zi a obligaţiilor de plată către fondurile sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, se referă exclusiv la beneficiul următoarelor prestații de asigurări sociale, enumerate la art. 85 alin. 1, respectiv: a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite, accidente de muncă sau accidente în afara muncii; b) indemnizaţie de maternitate; c) ajutor pentru creşterea copilului; d) ajutor de deces. Enumerarea este una limitativă și nu poate fi extinsă și la alte tipuri de ajutoare ori beneficii sociale; (…)”

 

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Baroul Timiș. Hotărârea Consiliului nr. 10/14.04.2020