Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

14 mai 2018
Vizualizari: 960

Azi, 14 mai, sărbătorim Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Stabilirea unei zile speciale pentru rememorarea luptei anticomuniste din România, eveniment care va fi marcat anul acesta printr-o serie de manifestări în întreaga țară, s-a făcut destul de târziu, abia anul trecut prin Legea nr. 127/2017.

Propunerea legislativă a fost inițiată de 34 de parlamentari de la PNL, PSD, UNPR, minorități și neafiliați, fiind depusă în Parlament la 16 martie 2016, adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, la 1 noiembrie 2016, și de Camera Deputaților, for decizional în acest caz”, amintește Agerpres.

În deschiderea Revistei din această seară amintim și de observațiile CSM pe marginea Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care se discută în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și a Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, vineri, printr-un mesaj transmis către instanțe și parchete, că nu va susține propunerile de modificare a Codului penal ce vizează introducerea infracțiunilor de „rea-credință” și „gravă neglijență” sau alte incriminări de natură să aducă atingere independenței justiției.

„Referitor la preocuparea sistemului judiciar față de informațiile apărute în spațiul public cu privire la unele amendamente la proiectul de lege în discuție, menționăm că, în procedura parlamentară, Consiliul nu va susține acele amendamente (…) vizând introducerea infracțiunilor de «rea-credință» și «gravă neglijență» sau alte incriminări de natură să aducă atingere independenței Justiției, se arată în mesajul CSM, transmis vineri Agerpres.

„Președintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției, deputatul PSD Florin Iordache, a transmis vineri că, având în vedere interesul public manifestat față de modificarea Codurilor penale, subliniază importanța contribuției și implicării reprezentanților CSM, PICCJ și asociațiilor profesionale în procesul de consultare privind modificarea Codurilor penale. De asemenea, spune Iordache, nu se dorește incriminarea unor fapte derivate din activitatea propriu-zisă ce implică raționamentul judecătorului sau procurorului într-un caz dat, ci Comisia urmărește «sporirea garanțiilor de independență ale magistraților în soluționarea cauzelor cu care sunt investiți»”, scrie azi News.ro.

Presa scrie azi și despre Raportul GRECO și recomandările experților acestui organism european.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, continuă conflictul cu experții GRECO. După ce a pus sub îndoială profesionalismul celor care au întocmit raportul privind legile justiției din România, Tudorel Toader susține cu tărie că aceștia fac doar recomandări, iar prevederile din raportul lor nu sunt obligatorii precum GRECO a susținut într-un răspuns dat presei”, scrie B1 TV.

„Sunt recomandări! Niciodată în limba română, în buna ei înțelegere, o recomandare nu poate fi obligatorie. Acolo este vorba de recomandări în procedura prealabilă. Noi suntem în faza în care se dezbat legile și dânșii ne arată standardele spre care trebuie să ne îndreptăm. Nu vă imaginați că vine corpul de experți de la GRECO și stabilește niște soluții, după care Parlamentul se duce repede și le pune în aplicare. Ei dau niște direcții de evoluție a legislației după care vor reveni să vadă modul în care sunt transpuse, preluate. A nu se înțelege că legea în România o scrie GRECO. GRECO arată standardele de evoluție”, a afirmat ministrul Tudorel Toader, mai notează jurnaliștii de la B1 TV.

Vineri, fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În același dosar, au fost achitați și oamenii de afaceri Ion Bîrcină și Mihai Prundianu, dar și Gheorghe Grecu și Victor Dolghi. Instanța a decis și ridicarea sechestrului dispus de procurori în acest caz. Decizia magistraților nu este definitivă”, scrie Agerpres.

Adevărul scrie azi și despre banii europeni care ar putea să nu mai ajungă la București, din cauză că nu reușim să îndeplinim toate condițiile impuse de UE.

„România a îndeplinit 17 dintre condițiile impuse de Uniunea Europeană, dar mai are încă 5 în privința cărora va trebui să decidă foarte curând, a spus comisarul european Corina Crețu, precizând că, în caz contrar, țara noastră ar putea pierde finanțările”, notează Adevărul.

O ordonanță de urgență adoptată de Guvern cu ceva timp în urmă a introdus conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operațiune administrativă, care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumul public, dar care nu vizează anularea înmatriculării. Azi, Adevărul mai scrie și despre noi modificări ale Codului Rutier, care vizează tocmai înmatricularea autoturismelor care își modifică proprietarul.

O serie de modificări ale Codul Rutier care intră în vigoare de la 20 mai arată că, în cazul în care se schimbă proprietarul unei mașini, înmatricularea acesteia va fi suspendată în mod automat dacă noul deținător nu solicită la timp Direcției de Înmatriculări transcrierea dreptului de proprietate. Și asta nu este tot. Cei care vor fi prinși circulând cu o mașină cu înmatricularea suspendată vor risca amenzi de până la 2.900 de lei. Mai ales că, termenul de transcriere a dreptului de proprietate a fost mărit de la 30 la 90 de zile”, arată Adevărul.

În finalul Revistei scriem despre o nouă invenție românească.

O româncă din Oradea a prezentat, în premieră mondială, la un târg de alimente naturale, organizat la Londra, un produs alimentar unic în lume, de concepție proprie.(…) De data aceasta, la Londra a fost vorba despre fructonată, un produc unic, obținut fără zahăr, fără fierbere și fără aditivi, din culturi ecologice. Fructonata este singurul preparat din fructe, concentrat în vid la temperatura de max 42°C, fără pasteurizare pentru păstrarea nutrienților, fitonutrienților și aromelor fructelor proaspete”, scrie Cotidianul.

„În 2012, Simona Bișboacă (n.n. de profesie inginer pentru industria alimentară) a uimit savanții de la Salonul Internațional de Inventică de la Varșovia, fiind medaliată cu aur și argint pentru două produse originale, cel mai puternic antioxidant denumit „Antioxi Vita” și propolis dizolvat în apă, fără alcool”, mai arată Cotidianul.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Seară frumoasă!

Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste was last modified: mai 14th, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: