Ziua Europei

9 mai 2018
Vizualizari: 964

Este 9 mai, o zi cu semnificații deosebite pentru țările Europei și pentru România.

„Ziua de 9 mai este cunoscută drept  Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial”, scrie azi Agerpres.

Dar, în aceelași timp, sărbătorim azi și Ziua Europei.

„La data de 9 mai este marcată, în fiecare an, Ziua Europei, care este cunoscută și sub numele de «Ziua Schuman». Ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea la 9 mai 1950, în cadrul unui discurs, la cinci ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, plasarea producției de cărbune și oțel sub controlul unei autorități comune, pentru a se controla în acest fel producția de armament și posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Această propunere venită din partea ministrului francez de externe este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene”, mai menționează Agerpres.

Evenimentul a fost sărbătorit azi și la București, printr-o serie de manifestări organizate de Președinție, Primăria Capitalei și alte instituții publice.

„Ministrul Justiției, Tudorel Toader, va fi audiat, miercuri, în plenul Senatului, la «Ora Guvernului», urmând ca, la solicitarea PNL, să dea explicații cu privire la raportul Grupului Statelor împotriva Corupției din cadrul Consiliului Europei (GRECO)”, anunță azi News.ro.

„Ministrul Justiției urma să participe la «Ora Guvernului» în 3 mai, dar audierea a fost amânată atunci pentru 9 mai. Tudorel Toader a fost chemat în Parlament de către PNL, pentru a da explicații privind raportul Grupului Statelor împotriva Corupției din cadrul Consiliului Europei (GRECO). Grupul Statelor împotriva Corupției din cadrul Consiliului Europei (GRECO) a făcut public în luna aprilie Raportul referitor la România în care își exprimă îngrijorarea profundă față de anumite aspecte ale legilor adoptate de Parlament privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii precum și privind amendamentele propuse pentru legislația penală”, mai notează News.ro.

Comisia specială pentru modificarea Legilor justiției, din cadrul Parlamentului discută în aceste zile despre modificarea Codului Penal.

„Executarea la domiciliu a pedepselor pentru condamnările de până în trei ani și pentru infracțiuni fără violență sau pedepsirea cu închisoare sau amendă a divulgării informațiilor dintr-un dosar se numără printre amendamentele depuse de parlamentari ai PSD și UDMR, la proiectul de lege privind modificarea Codului penal. De asemenea, un alt amendament este ca măsura de confiscare extinsă «să se poate aplica asupra bunurilor dobândite ulterior intrării în vigoare a Legii pentru modificarea și completarea Codului Penal numai dacă există probe certe că bunurile respective provin din activități infracționale»”, notează News.ro.

„Președintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției, Florin Iordache, a afirmat marți, la finalul dezbaterilor de fond privind modificarea Codului penal, că ei vor niște legi mai bune, care să lase de o parte «arbitrariul», iar amendamentele depuse de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sunt importante”, mai arată News.ro.

Curtea Constituțională a constatat, marți, că dispozițiile art. 37 alin. 3 din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale.

„Potrivit unui comunicat de presă al CCR, dispozițiile în cauză, care spun că «Funcțiile didactice pentru corpul instructorilor militari din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, condițiile care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competențele și responsabilitățile se stabilesc prin instrucțiuni proprii», încalcă dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. t), coroborate cu cele ale art. 118 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora statutul cadrelor militare se stabilește prin lege organică”, notează azi Agerpres.

Presa scrie azi și despre conferința cu tema „Corupția în sistemul public de sănătate”, care s-a desfășurat ieri în capitală.

„Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a afirmat marți că au fost identificate cinci domenii de manifestare a corupției în sistemul public de sănătate din România, respectiv achizițiile publice, serviciile medicale, bugetarea unităților spitalicești, accesul personalului în sistemul medical și autorizarea farmaciilor.(…) Kovesi a precizat că, în cazul achizițiilor publice, concluziile anchetatorilor au fost că sunt primite procente între 5 și 20% din valoarea facturilor.(…) Potrivit procurorul-șef, o altă concluzie vizează prejudiciile aduse instituțiilor publice prin subcontractări sau achiziții succesive, aceste prejudicii fiind de sute de mii de lei. «De foarte multe ori prețul care se plătește de instituțiile din domeniul sănătății este de 10 ori mai mare decât prețul de achiziție inițial», a arătat Kovesi”, scrie Agerpres.

Finalul Revistei îl consacrăm unui anunț care vine de la Washington.

„Președintele american Donald Trump a anunțat marți, la Casa Albă, că Statele Unite se retrag din acordul în dosarul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept «defectuos la baza sa», relatează The Associated Press. «Lucruri mărețe» pot avea loc pentru poporul iranian în urma anunțul retragerii Statelor Unite din acest acord nuclear global, a declarat el. Președintele iranian Hassan Rouhani a declarat că țara sa va rămâne membru al acordului nuclear, dacă interesele sale vor fi protejate, în ciuda faptului că Trump a decis retragerea SUA. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți seară, că sprijină decizia «curajoasă» luată de președintele SUA, în timp ce liderii Franței, Germaniei și Regatului Unit și-au exprimat «regretul și îngrijorarea». Emmanuel Macron, Angela Merkel și Theresa May au semnat o declarație comună în care arată că cele trei state rămân părți ale acordului nuclear încheiat cu Iranul în 2015, scrie Politico. Ministerul rus de Externe se declară «profund dezamăgit» de decizia lui Trump de retragere a Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, conform unei declarații citate de Reuters”, notează News.ro.

În replică la anunțul președintelui Trump, președintele iranian, Hassan Rouhani, a declarat că țara sa va rămâne membru al acordului nuclear, dacă interesele sale vor fi protejate, în ciuda faptului că Trump a decis retragerea SUA, arată Reuters.

„Dacă atingem obiectivele acordului cooperând cu celelalte membre, atunci va rămâne valabil. Ieșind din acord, America a subminat angajamentul său față de un tratat internațional «Cetățenii noștrici curajoși nu vor fi afectați de acest atac psihologic … progresul economic al Iranului va continua. Oamenii nu ar trebui să fie îngrijorați deloc»”, a declarat președintele Rouhani, notează News.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Președintele Rouhani a avertizat că Iranul este pregătit să își reia activitatea nucleară, dacă interesele sale nu vor fi garantate în acord după ieșirea SUA.

„Dacă va fi nevoie, ne vom relua progresul nuclear la nivel industrial fără nicio limită. De acum înainte, totul depinde de interesele naționale ale Iranului”, a susținut președintele Rouhani, mai scrie News.ro.

Seară frumoasă!

Ziua Europei was last modified: mai 9th, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: